Nu trebuie sa primeasca nici o interpretare lunga absenta a postarilor desi tacerea mea a fost atat de bine realizata incat s-ar fi putut traduce cu un semnal de alarma, de abandon. Daca dezvalui ca problema principala a fost lipsa netului doua luni de zile urmate de sarbatorile de iarna, presesiune si sesiune, nu fac decat sa reduc din farmecul si bucuria reintalnirii care se cade sa urmeze unui obstacol mai consistent. Si daca e asa, asta va pot spune, ca au existat si ganduri si schimbari si doing some living si ca pe alocuri am semnalat o crestere incurajatoare care ma porneste sa scriu iar.
Ma opresc tot la oameni, orice mi-ai scoate in fata, se pare ca nimic nu reuseste sa ma acapareze si nici sa ma impresioneze mai tare. E vorba si de comportament- pe care il observ atunci, direct, vis-a-vis de mine, si de toata persoana luata ca entitate cu o arhitectura bizara care poate avea fatada bine alcatuita dar nu rateaza ocazia sa fenteze la spate sa mai faca o conie, un acaret de depozitat inutilitati si mizerii.
Nici o problema, nimeni nu crede mai tare ca mine ca nimeni nu e perfect, in plus, eu vad chiar o ameliorare in dosirea defectelor; chiar daca le ai, nu inseamna ca trebuie sa defilezi cu ele pe sub furcile caudine. E un efort si sa le ti pentru tine iar asta merita apreciere pentru ca nu ii obligi pe toti care te vad sa ia o pozitie fata de ele ci ii lasi doar pe cei care insista, sa se apropie sa aiba de-a face cu ele. Bun, dar asta inseamna ca cineva vrea sa te cunoasca, ipoteza care nu echivaleaza cu cea in care tu vrei ca altii sa te cunoasca, desi, stiu, sunt doar cateva cuvinte schimbate pe care daca as fi cumsecade le-as trece cu vederea.
Deci, FAZA. Nu o sa plicitisesc cu detalii de scenariu cum am ajuns intr-o cafenea pentru o discutie relaxanta cu o prietena. O sa sar direct la ce s-a intamplat dupa 20 de minute cand un individ buhait chiar atunci de la alcool dar cel mai probabil murdar de cu o zi inainte vine si se aseaza fara sa ceara voie. Probabil ca plutea in aer minimul sanselor lui de succes de a intra in vorba cu noi, asa ca, inteligent (vorba vine)se tranteste pe scaunul care era in plus. E, chipurile, revoltat ca la bar nu sunt lime-uri sa bea El mojito si cand scriu pronumele cu majuscula nu ma refer la nici un tata sfant ci la orgoliul care statea inaintea staturii lui alcoolice. Ca noi ce parere avem? E posibil asa ceva? Noi ne uitam si vedem ca bea deja ceva cu lamaie, mai mult, daca te uiti in jur cafeneaua e modesta, studenteasca si nimeni nu are pretentii atata timp cat au cafea,ceai, vin si bere buna. Noi zicem ca nu avem nici o parere, o dam pe gluma, ii dam de inteles ca nu ii vrem compania. Old Macdonald nu ghiceste decat subtilitati de la ferma lui si sta ca taurul si povesteste. Eu ii zic: "Vai, ce ma plicitisesti!" cu intonatie si mimica adecvata si ce sa vezi? Ii mai creste un cap in stare de ebrietate, cu totul altfel decat al lui, mai mic si mai varstnic cu par grizonat si mai putin. De fapt e al amicului lui ,care a venit sa-l sustina pe clovnul nr.1 din parcare. Asta e si mai dat naibii. El e destept,ii plac literele, filozofia. Din prima il ginesc ca e economist fiindca debiteaza un termen de specialitate. La starea in care se aflau trebuia sa fie ceva din viata curenta fiindca in acele momente amandoi se aflau pe banda de urgenta a limbii romane si foloseau chiar numai ce mai mergea si asa, pe avarii. Intelectualul nedemonstrat se mira, se aseaza mai bine, intre timp, celalalt apuca sa se batoseasca- daca el vrea...lime-uri, pai sa fie... ca el vrea! ca el e client fidel! Economistul este, din punctul meu de vedere, un exemplar din specia vasta a bautorilor inzestrati dar cu un comportament deviant in cazul lui. Exact ca si porumbeii citadini, noile generatii, care nu se mai sperie, nu mai zboara decat la un metru de sol si ameninta sa se bage in oameni,preferand sa se plimbe prin piatete cu atitudinea bisnitarilor posesivi pe teritoriului lor de business. Economistul deci, e ostil, nimic nu-i convine, daca il intrebi de persoana lui nu-i bine, in rest, balmajeste numai idiotenii, cred ca dintre toti pe el insusi s-a enervat cel mai tare ca si-a deschis gura.
Noi mai aveam jumatate de pahar de vin, am dat banii, acuma ce era sa facem? Si asa nu dura mult, am zis sa il terminam si sa plecam. Deci inca cateva minute cu cei doi Mowgli. Pe parcursul lor il poreclim pe clovnul nr.1 cu Parvu, pentru ca lui i s-a parut irelevant/ anormal sa se prezinte iar pe economist il arat cu degetul cand vad ca poarta un inel de argint de femeie pe pinky. Ma minunez un pic pentru ca asa, de la distanta, nu parea efeminat sau bagat in boala. Il intreb daca i se pare normal; greseala mea, fiindca el se rascoleste tot si imi invoca faptul ca are valoare sentimentala si ca de ce bag de vina ca si eu port inel "Ia uita-te la ea!"
"Pai mai," zic eu, "eu sunt fata, femeile poarta bijuterii de cand lumea, si al meu oricum nu are nimic excentric, nu are un cap de mort". Degeaba, inelul lui de femeie pe pinky debordeaza de pretiozitate si eu sunt cum sunt pentru ca nu imi dau seama de asta. Ma indoiesc puternic.
Plecam.
Pe drum ma gandesc ca oamenii astia o sa fie acolo si peste 5 ani daca nu se inchide barul si ca o sa devina din ce in ce mai scortosi cum scrie in cartea adictiei de alcool. Ba mai mult, o sa deranjeze si pe altii, o sa se aseze la mesele lor si dupa cum intuiesc, diminetile o sa fie la fel de deprimati ca nu se salveaza din starea aia de viata cu putin sens. Dar pe langa asta, cat timp am petrecut cu ei, am sesizat totodata cum se bucurau de noutate si cum asta ii facea imuni la respingerea noastra de a vorbi cu ei. Erau asa de comfortabili cu chestia asta incat jucau rolul adversarilor care si ei au ceva sa ne impute: ca nu suntem deacord cu principii, suntem recalcitrante, vrem (sic!) sa stim cum ii cheama. Mi s-a parut ca pe si la masa erau asa de putine incat nu puteai sa strangi nici de un pumn de scame. Toti eram tampiti- noi de sictireala, ei de ce or fi fost. Si atunci m-am bucurat ca da, in unele zile viata consuma putin, si energie, si noutate, si mancare, cand tu nu ceri multe si le faci pe toate in proportii de gospodina. Iar asta te face sa nu poti spune ca nu ai pentru ca ai muncit in fond si la urma urmei, sa umpli o cavitate, un lips.
Ne asteapta un an greu, sa fim strangatori.
miercuri, 19 ianuarie 2011
joi, 21 octombrie 2010
In interesanta mixtura cromatica, societatea ii da clasa lui Pollock si se balbaie ca o scolarita in fata degradeului de rosu al unui apus. In cadrul acestor limite, harta are neobisnuitul dar de a-si modifica geografia; de ar exista fie si numai acest singur atribut si etosul ar fi deja suficient de amuzant incat sa fie urmarit ca o telenovela celebra de 1786520934754. 352864 episoade. Evident, este vorba de mai mult de atat, mai sunt luati in discutie si alti parametri interni -care capata autonomie fata de ansamblul cameleonic pe care il formeaza -ca demografia, formele politice statale populare la un moment dat, tendintele reformatoare- care pot fi lenese, pot sa nu ceara mult sau pot dori mutatii consonante cu ceea ce exista.
All in all, lumea...cureaua pe care toti isi ascut cutitele, singurul obiect in relatie cu care dragostea e putin mai simpla.
Fiecare epoca aduce pe val niste defecte, niste calitati. La nivel mai mare, adica pe o durata mai lunga, trasaturile sunt extrase din acelasi borcan cu muraturi iar in sanul dinamicii, fluctuatiile sensibile se produc in functie de moda, la fiecare 2, 3 ani. Alt castravete, si alt castravete si tot asa. Spre exemplu in Evul Mediu cand speranta de viata era pe undeva la 30 de ani pentru femei si 40 pentru barbati, problema se transa mult mai drastic. Un' doi te duceau la ghilotina daca nu erai cuminte, la betie lumea nici nu concepea sa se trateze numai cu o palma, hai un pumn; nuuu, atunci oamenii scoteau cutitu si Doamne' ajuta, ce iesea, iesea. Moartea era ceva curent, se intampla mult mai usor si iti lasa putin timp de gandire asa ca pretiozitatea ei il privea doar pe titular. Iar din vreme ce cam numai tu te gandeai la faptul ca vrei sa traiesti, metodele de supravietuire erau si ele mult mai permisive, rigoarea caracterului era asa o frisca prea putin mancata in painea tare a vietii distopice de zi cu zi. Atunci se practica scarnavia. Acum termenul pare atat de demodat incat deabia poate sa contina o definitie unanima. Scarnavia deci, dragii mei, era un surub de baza in schela, care propovaduia parazitismul si deservea tanjaniei dupa o coaja de pita. Or fi existat, nu zic, acte de vitejie si milostenie, si oameni cu duh si eruditi, si copii candizi si femei frumoase, dar toatea astea au fost cu titlu de exceptie in practica concertata de abjectie. Trivialitate, mizerie, violenta, necuviinta, drojdia suprema a ceea ce ne-am putea inchipui noi astazi, iata de la ce am plecat si care astazi, un singur exemplar uman de acest fel ar face inconjurul lumii ca ceva mult mai deosebit decat clonarea unui bebelus. Moda era slab reprezentata de cateva fuste largi iar femeile si barbatii se apreciau in functie de integritatea fizica.( Probabil ca sex-simbolurile aveau toti dintii in gura).
Treptat am ajuns sa ne asumam o filosofie de viata mai elaborata, intr-atat incat atitudinea a devenit un fel de haina de blana purtata pe strada dedesubt de toalele de firma.
Tin minte cand eram in gimnaziu si am avut prima revelatie a modei, se puratu blugi trapez si revenisera in voga accentele hippie. Am pus-o pe mama sa ma imbrace din cap pana in picioare cu chestii flower power, am suferit si dezbatut mult pe tema pantofilor cu talpa inalta si am inceput sa ascult Beatles ca sa nu las vreun aspect neglijat. Tin minte ca fetele din clasele mai mari mi se pareau toate niste zane cu atitudinea lor boema si gruparea lor sfioasa langa caloriferele de pe holul scolii. Toate stateau acolo asteptand sa se roseasca cand treceau vreun coleg si le saluta, votand apoi cui ii era adresat salutul si pe cine iubea baiatul. Spre deosebire de autenticii ani 70 acum erau la moda si telenovelele si deci dragostea. Nimeni nu se gandea ca era patetic sa fi gelos si sa te gandesti numai la cuplaraie, eu,insami, primeam biletele de la un coleg care imi tot cerea prietenia. Apoi au intrat pe frecventa blugii drepti, lumea a devenit mai tehno, femeile si-au zis ca sunt puternice si vor sa se casatoreasca dupa 25 de ani asa ca au devenit flirty si strategice. Pe de alta parte, barbatii au dat un feed-back si s-au smecherit. Amntiti-va de febra bratarilor si a lanturilor groase de argint pe care le puratu baietii si care nu lipseau din lista de cadouri la orice aniversare. Ideea era sa te tunzi scurt, sa porti ceva larg, sa mirosi de la o posta a deodorant si sa intruchipezi baiatul rau caruia ii pica orice dama. Reply-ul la reply a fost ca femeile au vrut sa fie fatale,adica foarte frumoase si odata cu Mtv-ul, mintile lor s-au deschis si si-au gasit consolarea in cosmetica si textile supraelastice a caror provenienta conteaza ca si territoire-ul la vin. Barbatii au fost si ei de acord, au batut din palme, si acum toata lumea isi face parul cu placa, foloseste dermatograf, nu poate face dus fara sa se dea cu parfum si se indreapta spre dorinta de a afisa lux prin accesorii, gadget-uri si masini. Daca in revirimentul hippiei pe strada plutea un aer adolescentin, sexul frumos mergea cu capul usor intr-o parte, gales, iar flacaii visau noaptea sa isi cumpere PC-uri, mai incolo pasul s-a calcat hotarat, nimeni nu mai era timid, toti erau distractivi, vroiau grup, atentie si ras non-stop. Asta s-a pastrat si acum, numai ca s-a mai adaugat si tupeul. Totul e sa indraznesti, daca cineva vine si te calca pe coada tu trebuie sa stii sa ii razi in nas si sa nu crezi ca esti gras, nesimtit, incult sau deplasat. Toti vorbesc prostii, tu stii cel mai bine. Au contraire, pici victima complexelor si deacolo in colo esti sacul de box al tuturor celor pe langa care te guduri pentru putina recunoastere. In plan estetic, ati vazut doar ca barbatii s-au tuns cu coama, femeile su devenit sic si metalice cu tintele lor aplicate pe orice.
Acum vad ca pe linie masculina e ok sa fi english, la camsa ,cu vesta peste iar pe linie feminina revin in forta florile si culorile pastel. Pun pariu ca asta va fi boom-ul cinematografiei bizare, fiindca pe langa Hollywood de unde lumea isi va trage in continuare seva, se va anexa si productia mai underground de filme. Acum chiar daca o sa ai voce si stomac sa urli orice iti trece prin cap, o sa fi picat in desuetudine daca nu o sa pretinzi si ceva cultura si miez de ziceri intelepte.
De la scarnavie la...ceva pe care istoria o sa stie sa-l numeasca intr-un singur cuvant la vremea potrivita. Nu asta e esential, ci faptul ca o mare parte din caracter se formeaza automat in functie de aspiratiile generale, vrei ce vor si altii si zic ca e bine. Ma gandesc care ar fi conjunctura in care mi-ar priii sa ma nasc; tara, parinti, an, mediu social si stare materiala.
Ma gandesc si va spun.
All in all, lumea...cureaua pe care toti isi ascut cutitele, singurul obiect in relatie cu care dragostea e putin mai simpla.
Fiecare epoca aduce pe val niste defecte, niste calitati. La nivel mai mare, adica pe o durata mai lunga, trasaturile sunt extrase din acelasi borcan cu muraturi iar in sanul dinamicii, fluctuatiile sensibile se produc in functie de moda, la fiecare 2, 3 ani. Alt castravete, si alt castravete si tot asa. Spre exemplu in Evul Mediu cand speranta de viata era pe undeva la 30 de ani pentru femei si 40 pentru barbati, problema se transa mult mai drastic. Un' doi te duceau la ghilotina daca nu erai cuminte, la betie lumea nici nu concepea sa se trateze numai cu o palma, hai un pumn; nuuu, atunci oamenii scoteau cutitu si Doamne' ajuta, ce iesea, iesea. Moartea era ceva curent, se intampla mult mai usor si iti lasa putin timp de gandire asa ca pretiozitatea ei il privea doar pe titular. Iar din vreme ce cam numai tu te gandeai la faptul ca vrei sa traiesti, metodele de supravietuire erau si ele mult mai permisive, rigoarea caracterului era asa o frisca prea putin mancata in painea tare a vietii distopice de zi cu zi. Atunci se practica scarnavia. Acum termenul pare atat de demodat incat deabia poate sa contina o definitie unanima. Scarnavia deci, dragii mei, era un surub de baza in schela, care propovaduia parazitismul si deservea tanjaniei dupa o coaja de pita. Or fi existat, nu zic, acte de vitejie si milostenie, si oameni cu duh si eruditi, si copii candizi si femei frumoase, dar toatea astea au fost cu titlu de exceptie in practica concertata de abjectie. Trivialitate, mizerie, violenta, necuviinta, drojdia suprema a ceea ce ne-am putea inchipui noi astazi, iata de la ce am plecat si care astazi, un singur exemplar uman de acest fel ar face inconjurul lumii ca ceva mult mai deosebit decat clonarea unui bebelus. Moda era slab reprezentata de cateva fuste largi iar femeile si barbatii se apreciau in functie de integritatea fizica.( Probabil ca sex-simbolurile aveau toti dintii in gura).
Treptat am ajuns sa ne asumam o filosofie de viata mai elaborata, intr-atat incat atitudinea a devenit un fel de haina de blana purtata pe strada dedesubt de toalele de firma.
Tin minte cand eram in gimnaziu si am avut prima revelatie a modei, se puratu blugi trapez si revenisera in voga accentele hippie. Am pus-o pe mama sa ma imbrace din cap pana in picioare cu chestii flower power, am suferit si dezbatut mult pe tema pantofilor cu talpa inalta si am inceput sa ascult Beatles ca sa nu las vreun aspect neglijat. Tin minte ca fetele din clasele mai mari mi se pareau toate niste zane cu atitudinea lor boema si gruparea lor sfioasa langa caloriferele de pe holul scolii. Toate stateau acolo asteptand sa se roseasca cand treceau vreun coleg si le saluta, votand apoi cui ii era adresat salutul si pe cine iubea baiatul. Spre deosebire de autenticii ani 70 acum erau la moda si telenovelele si deci dragostea. Nimeni nu se gandea ca era patetic sa fi gelos si sa te gandesti numai la cuplaraie, eu,insami, primeam biletele de la un coleg care imi tot cerea prietenia. Apoi au intrat pe frecventa blugii drepti, lumea a devenit mai tehno, femeile si-au zis ca sunt puternice si vor sa se casatoreasca dupa 25 de ani asa ca au devenit flirty si strategice. Pe de alta parte, barbatii au dat un feed-back si s-au smecherit. Amntiti-va de febra bratarilor si a lanturilor groase de argint pe care le puratu baietii si care nu lipseau din lista de cadouri la orice aniversare. Ideea era sa te tunzi scurt, sa porti ceva larg, sa mirosi de la o posta a deodorant si sa intruchipezi baiatul rau caruia ii pica orice dama. Reply-ul la reply a fost ca femeile au vrut sa fie fatale,adica foarte frumoase si odata cu Mtv-ul, mintile lor s-au deschis si si-au gasit consolarea in cosmetica si textile supraelastice a caror provenienta conteaza ca si territoire-ul la vin. Barbatii au fost si ei de acord, au batut din palme, si acum toata lumea isi face parul cu placa, foloseste dermatograf, nu poate face dus fara sa se dea cu parfum si se indreapta spre dorinta de a afisa lux prin accesorii, gadget-uri si masini. Daca in revirimentul hippiei pe strada plutea un aer adolescentin, sexul frumos mergea cu capul usor intr-o parte, gales, iar flacaii visau noaptea sa isi cumpere PC-uri, mai incolo pasul s-a calcat hotarat, nimeni nu mai era timid, toti erau distractivi, vroiau grup, atentie si ras non-stop. Asta s-a pastrat si acum, numai ca s-a mai adaugat si tupeul. Totul e sa indraznesti, daca cineva vine si te calca pe coada tu trebuie sa stii sa ii razi in nas si sa nu crezi ca esti gras, nesimtit, incult sau deplasat. Toti vorbesc prostii, tu stii cel mai bine. Au contraire, pici victima complexelor si deacolo in colo esti sacul de box al tuturor celor pe langa care te guduri pentru putina recunoastere. In plan estetic, ati vazut doar ca barbatii s-au tuns cu coama, femeile su devenit sic si metalice cu tintele lor aplicate pe orice.
Acum vad ca pe linie masculina e ok sa fi english, la camsa ,cu vesta peste iar pe linie feminina revin in forta florile si culorile pastel. Pun pariu ca asta va fi boom-ul cinematografiei bizare, fiindca pe langa Hollywood de unde lumea isi va trage in continuare seva, se va anexa si productia mai underground de filme. Acum chiar daca o sa ai voce si stomac sa urli orice iti trece prin cap, o sa fi picat in desuetudine daca nu o sa pretinzi si ceva cultura si miez de ziceri intelepte.
De la scarnavie la...ceva pe care istoria o sa stie sa-l numeasca intr-un singur cuvant la vremea potrivita. Nu asta e esential, ci faptul ca o mare parte din caracter se formeaza automat in functie de aspiratiile generale, vrei ce vor si altii si zic ca e bine. Ma gandesc care ar fi conjunctura in care mi-ar priii sa ma nasc; tara, parinti, an, mediu social si stare materiala.
Ma gandesc si va spun.
vineri, 15 octombrie 2010
It's ok to be a hater
Mai deci cum da Dumnezeu sa se aranjeze lucrurile. Chiar vroiam sa vrobesc despre noua mea idee de a largi galeria eufemismelor ca sa aiba si oamenii cu obraz fin ocazia sa se descarce. Dintru inceput vreau sa se stie ca e ok sa zici o vorba dura ca sa expulzezi raul din tine. Toti o fac, in gand sau cu voce tare, stramosii nostri au facut-o si urmasii nostri o vor face impotriva oricaror reguli de bune maniere. Sanatatea (mentala) pe primul loc, nu? Dar ca totusi sa nu se afecteze prea tare simtul pudorii si nici sa nu se comita un exces de vulgaritate, m-am gandit la o cale de mijloc care sa satisfaca un numar cat mai mare de utilizatori (de astfel de metode de eliberare).
1. Vrei sa-i spui ceva duduii cu gura mare care isi sprijina autoritatea pe accentele fashion ale look-ului ei. Cum sa i te adresezi? Gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place, isteria atinge cote greu de imaginat, nici un argument nu poate trece de pacla groasa a suvitelor ei aurii. A nu se dispera, exista remedii. Spuneti-i fara sa vi se clinteasca nici un muschi al fetei, cu cel mult o tenta de repulsie "Tu, spala-te pe cap!" Accentuati fiecare cuvant ca sa percuteze.Nu o sa inteleaga, o sa pice in deriva fiindca gandul o sa-i stea numai la felul in care arata. Apoi fie se ataca asa de tare ca se apuca sa profereze amenintari - deci abandoneaza tema principala, fie o sa se chirceasca sub povara indignarii colorandu-se in rosu.
2. Batranii de la cozi. Ii intelegi ca fac chestia asta din vremea vechiului regim, ca au pensia mica si nu stau bine cu sanatatea. Nu au rabdare, si nici pe departe nu sunt insotiti de intelepciune chiar daca au barbi albe( si femeile). Le cedezi locul, ii lasi sa te inghesuie si sa iti povesteasca (aproape de fata!) amintiri si snoave, gandindu-te cu un nod in gat ca e posibil sa ajungi si tu pe aproape. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa te transformi intr-un sac menajer in care varsta a treia a poporului roman se poate defeca in voie. Asa ca se poate face o miscare reactionara. Peste un secol o sa se vorbeasca despre reduta asta ca lumina a progresului. Deci replica e urmatoare "Mi se fal-fa-ie". Si de aceasta data intonatia trebuie sa fie una corecta, tonul moderat dar suficient de tare incat sa te faci auzit. Sa nu uitam ca vorbele astea sunt ca niste pastile cu hormoni: mici si tari. Oamenii vitupereaza ca naiba cand vad ca nu te agiti si arunci numai o pietricica dispretuitoare prin care demonstrazi ca nu importa. Si asta nu fiindca esti je-mon-fischist ci pentru ca logoreea lor nu are continut. Atata lucru poate pricepe oricine, deci nu trebuie apelat la organe si nici la rude ca sa iti versi amarul.
3. Personajul care vine sa iti ceara socoteala. Tu nu ai nici in clin nici in maneca ceva cu el, probabil ai iesit undeva si nu l-ai chemat, nu i-ai tinut usa la baie, nu l-ai intrebat de 3 ori daca vrea sa serveasca stixuri. O sa faca pe afectatul strecurand pe undeva formula "Pai se poate asa ceva?", strangand din umari si din sprancene, incercand sa iti traga chilotii pe la spate. Fi inspirat si poarta ceva de citit totdeauna la tine asa incat atunci cand simti primejdia deschizi cartea ca sa poti sa nu fi atent la toate balariile. Si spui la un moment dat: "Poti sa pleci". Daca esti cu cartea in fata nici nu iti ridici ochii, sau altfel clipesti vag, iti umezesti buzele si dai duma. Il concediezi fara drept de apel. O sa te gandesti si peste ani la fata care a facut-o.
4. Resentimentarii. Astia sunt peste tot, asteapta neobositi sa poata sa arate cu degetul, sa rade la unison ca si copiii prosti care fac misto in curtea scolii. Multi dintre ei inca nici nu si-au lepadat treningurile de poliester cu pantaloni cu capse pe laterala sau fara a avea un port, detin ca si marca, o puternica impresie glorioasa despre sine. Ei incep conversatia prin "Hai sa iti spun eu...", "Nu stiu daca stii dar...", "Pai, de fapt...". Ceea ce e amuzant e ca chiar gasisem pe un site 27 de chestii enervante printre care era si indicatia de a termina orice idee cu "...dupa cum ne spune profetia". No asa si oamenii astia, au impresia ca de vreme ce inca nu vine Mesia, se pot urca ei pe scena sa se desfasoare ( un fel de amateurs' night :) Da, stiu, aici e cam dificil; de fapt aici esti pandit sa spui ceva ca apoi resentimentarul sa aiba in ce sa-si insurube limba si sa comenteze but no worries. Intotdeauna, cu ajutorul sfantului calm, le poti replica " Nu sunt nici familia ta si nici psihologul tau ca sa fiu obligat sa te ascult. Du-te sa te descarci la tine acasa." sau poti admite cu ironie- daca crezi ca poate pricepe- " Da, tot ce spui e plictisitor de adevarat. Si ma bucur ca fara sa ai vreo legatura cu mine sau eu cu tine, tu iti arogi dreptul de control si apreciere". Dar asta cum spuneam, e pentru cei care fara a fi imbecili, ling bomboana inteligentei proprii si cred ca aia e cea mai buna.
O ultima chestie, asa rapid, ca sunt in intarziere. M aduc zilele astea la medic, cu trimitere si dau peste o tinerica care ma ignora in timp ce intru in cabinet, dupa o asteptare de 2 ore. Deja eram cu o falca pleostita cand ma intreaba- intr-un final- cu ce ma poate ajuta si ii spun cu ce problema vin. Nu termin, ca asta se si intoarce catre asistenta si o intreaba daca a mai venit pana la urma nu stiu ce pacienta trimisa de nu stiu cine, acel cineva prevenind-o din timp ca bolnava era un pic "oligofrenuta". Deci fara a fi doctor de cap, bolunda asta se interesa daca primise o pacienta PROASTA. Asistenta- si asta cu cateva tigle lipsa pe casa-, stramba gura a mirare, nu mai stie nici ea cine a venit si cine nu (oare ne zic la toti la fel, si deaia nu pot distinge?!). Si dupaia se indreapta catre mine si ma intreaba daca nu am fost eu aia, nu cumva trecusem aseara pe la cabinet si nu apucase sa ma consulte? Demult nu am mai ramas perplexa si aveam nevoie de asa ceva, parca mi-am dezmortit o incheietura.Cu atata tot insa m-am ales din vizita la doctorita aia careia nu i-am putu zice din cauza stuporii" Tu vita, tocmai ai facut-o pe aia retarda si acuma ma intrebi daca esxita identitate intre noi?"
A, ca mai apoi sa foloseasca numai diminutive in timp ce ma diagnosticheaza. Acum crezut ca o sa-si suga degetul mare la un moment dat, intratat vorbea de alintat si de "ca la gradi".
Vedeti, deaia prima intrebare pe care i-o adresezi chelnerului e unde e baia si scara de incendiu, fiindca cateodata cel mai bine e sa gasesti usa pe care poti pleca cel mai repede
1. Vrei sa-i spui ceva duduii cu gura mare care isi sprijina autoritatea pe accentele fashion ale look-ului ei. Cum sa i te adresezi? Gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place, isteria atinge cote greu de imaginat, nici un argument nu poate trece de pacla groasa a suvitelor ei aurii. A nu se dispera, exista remedii. Spuneti-i fara sa vi se clinteasca nici un muschi al fetei, cu cel mult o tenta de repulsie "Tu, spala-te pe cap!" Accentuati fiecare cuvant ca sa percuteze.Nu o sa inteleaga, o sa pice in deriva fiindca gandul o sa-i stea numai la felul in care arata. Apoi fie se ataca asa de tare ca se apuca sa profereze amenintari - deci abandoneaza tema principala, fie o sa se chirceasca sub povara indignarii colorandu-se in rosu.
2. Batranii de la cozi. Ii intelegi ca fac chestia asta din vremea vechiului regim, ca au pensia mica si nu stau bine cu sanatatea. Nu au rabdare, si nici pe departe nu sunt insotiti de intelepciune chiar daca au barbi albe( si femeile). Le cedezi locul, ii lasi sa te inghesuie si sa iti povesteasca (aproape de fata!) amintiri si snoave, gandindu-te cu un nod in gat ca e posibil sa ajungi si tu pe aproape. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa te transformi intr-un sac menajer in care varsta a treia a poporului roman se poate defeca in voie. Asa ca se poate face o miscare reactionara. Peste un secol o sa se vorbeasca despre reduta asta ca lumina a progresului. Deci replica e urmatoare "Mi se fal-fa-ie". Si de aceasta data intonatia trebuie sa fie una corecta, tonul moderat dar suficient de tare incat sa te faci auzit. Sa nu uitam ca vorbele astea sunt ca niste pastile cu hormoni: mici si tari. Oamenii vitupereaza ca naiba cand vad ca nu te agiti si arunci numai o pietricica dispretuitoare prin care demonstrazi ca nu importa. Si asta nu fiindca esti je-mon-fischist ci pentru ca logoreea lor nu are continut. Atata lucru poate pricepe oricine, deci nu trebuie apelat la organe si nici la rude ca sa iti versi amarul.
3. Personajul care vine sa iti ceara socoteala. Tu nu ai nici in clin nici in maneca ceva cu el, probabil ai iesit undeva si nu l-ai chemat, nu i-ai tinut usa la baie, nu l-ai intrebat de 3 ori daca vrea sa serveasca stixuri. O sa faca pe afectatul strecurand pe undeva formula "Pai se poate asa ceva?", strangand din umari si din sprancene, incercand sa iti traga chilotii pe la spate. Fi inspirat si poarta ceva de citit totdeauna la tine asa incat atunci cand simti primejdia deschizi cartea ca sa poti sa nu fi atent la toate balariile. Si spui la un moment dat: "Poti sa pleci". Daca esti cu cartea in fata nici nu iti ridici ochii, sau altfel clipesti vag, iti umezesti buzele si dai duma. Il concediezi fara drept de apel. O sa te gandesti si peste ani la fata care a facut-o.
4. Resentimentarii. Astia sunt peste tot, asteapta neobositi sa poata sa arate cu degetul, sa rade la unison ca si copiii prosti care fac misto in curtea scolii. Multi dintre ei inca nici nu si-au lepadat treningurile de poliester cu pantaloni cu capse pe laterala sau fara a avea un port, detin ca si marca, o puternica impresie glorioasa despre sine. Ei incep conversatia prin "Hai sa iti spun eu...", "Nu stiu daca stii dar...", "Pai, de fapt...". Ceea ce e amuzant e ca chiar gasisem pe un site 27 de chestii enervante printre care era si indicatia de a termina orice idee cu "...dupa cum ne spune profetia". No asa si oamenii astia, au impresia ca de vreme ce inca nu vine Mesia, se pot urca ei pe scena sa se desfasoare ( un fel de amateurs' night :) Da, stiu, aici e cam dificil; de fapt aici esti pandit sa spui ceva ca apoi resentimentarul sa aiba in ce sa-si insurube limba si sa comenteze but no worries. Intotdeauna, cu ajutorul sfantului calm, le poti replica " Nu sunt nici familia ta si nici psihologul tau ca sa fiu obligat sa te ascult. Du-te sa te descarci la tine acasa." sau poti admite cu ironie- daca crezi ca poate pricepe- " Da, tot ce spui e plictisitor de adevarat. Si ma bucur ca fara sa ai vreo legatura cu mine sau eu cu tine, tu iti arogi dreptul de control si apreciere". Dar asta cum spuneam, e pentru cei care fara a fi imbecili, ling bomboana inteligentei proprii si cred ca aia e cea mai buna.
O ultima chestie, asa rapid, ca sunt in intarziere. M aduc zilele astea la medic, cu trimitere si dau peste o tinerica care ma ignora in timp ce intru in cabinet, dupa o asteptare de 2 ore. Deja eram cu o falca pleostita cand ma intreaba- intr-un final- cu ce ma poate ajuta si ii spun cu ce problema vin. Nu termin, ca asta se si intoarce catre asistenta si o intreaba daca a mai venit pana la urma nu stiu ce pacienta trimisa de nu stiu cine, acel cineva prevenind-o din timp ca bolnava era un pic "oligofrenuta". Deci fara a fi doctor de cap, bolunda asta se interesa daca primise o pacienta PROASTA. Asistenta- si asta cu cateva tigle lipsa pe casa-, stramba gura a mirare, nu mai stie nici ea cine a venit si cine nu (oare ne zic la toti la fel, si deaia nu pot distinge?!). Si dupaia se indreapta catre mine si ma intreaba daca nu am fost eu aia, nu cumva trecusem aseara pe la cabinet si nu apucase sa ma consulte? Demult nu am mai ramas perplexa si aveam nevoie de asa ceva, parca mi-am dezmortit o incheietura.Cu atata tot insa m-am ales din vizita la doctorita aia careia nu i-am putu zice din cauza stuporii" Tu vita, tocmai ai facut-o pe aia retarda si acuma ma intrebi daca esxita identitate intre noi?"
A, ca mai apoi sa foloseasca numai diminutive in timp ce ma diagnosticheaza. Acum crezut ca o sa-si suga degetul mare la un moment dat, intratat vorbea de alintat si de "ca la gradi".
Vedeti, deaia prima intrebare pe care i-o adresezi chelnerului e unde e baia si scara de incendiu, fiindca cateodata cel mai bine e sa gasesti usa pe care poti pleca cel mai repede
miercuri, 13 octombrie 2010
In a treisprezecea zi a lunii in care m-am nascut, acum venita de la alergat si in a doua zi de la reinstalarea net-ului, subsemnata aici de fata a simtit harazit acest moment sa reintre pe meleaguri demult neumblate si sa isi faca simtita prezenta.
Am ramas fara CIF care e cel mai super detergent ever. Dupa ce spal cu el, baia e mandria mea, aragazul arata ca o bijuterie de deabia te poti abtine sa nu ti-l pui la gat sau sa-l legi la incheietura mainii. Si stiu ca vine greu a crede, dar am ramas fara, in conditiile in care, probabil va intrebati cum de nu am un stoc de CIF, poate chiar o zi din saptamana rezervata supravegherii proviziilor de soda. No, nu am facut nici o strategie si acuma sufar pana maine dimineata cand ma voi duce sa cumpar -conform spuselor listei de cumparaturi- magneti de frigider si CIF ca sa pot sa traiesc iar in pace. Ca stiti si voi cum e, detergentul e cel mai bun prieten al unei fete si cand nu mai are unul de vreun fel din colectia pentru haine, gresie, mobila, geamuri, si parchet, se simte nasol ca si cand nu ar avea papuci cu toc sa mearga la disco. Din fericire, eu am avut AJAX si mi-am putut freca cada, deci am avut un plan B care a dat roade, salvand ziua.
Pe de alta parte, un plus al ultimei perioade e ca stau cu o prietena foarte buna in apartament. Ma mir ca nu am vorbit de ea pana acum, fiindca deobicei o numar printre subiectele predilecte de conversatie cand vreau sa evoc funny stories sau modele demne de urmat. Nu or intrat zilele in sac, o sa am ocazia sa vorbesc despre ea pe viitor, daca o fi sa fie. E noapte, e tarziu, si nu stiu altii cum sunt da statistica arata ca mie dupa ora 12 imi scade concentrarea si ma retrag sa ma desfasor mai mult in forul interior, mai nou si cel mai ades prin vise.
Practic vroiam numai sa ma bucur timid de net ca si cand mi-as umezi putin degetul in apa. Nu ma intind, nu acum. Dar vor veni vremuri... :P
Am ramas fara CIF care e cel mai super detergent ever. Dupa ce spal cu el, baia e mandria mea, aragazul arata ca o bijuterie de deabia te poti abtine sa nu ti-l pui la gat sau sa-l legi la incheietura mainii. Si stiu ca vine greu a crede, dar am ramas fara, in conditiile in care, probabil va intrebati cum de nu am un stoc de CIF, poate chiar o zi din saptamana rezervata supravegherii proviziilor de soda. No, nu am facut nici o strategie si acuma sufar pana maine dimineata cand ma voi duce sa cumpar -conform spuselor listei de cumparaturi- magneti de frigider si CIF ca sa pot sa traiesc iar in pace. Ca stiti si voi cum e, detergentul e cel mai bun prieten al unei fete si cand nu mai are unul de vreun fel din colectia pentru haine, gresie, mobila, geamuri, si parchet, se simte nasol ca si cand nu ar avea papuci cu toc sa mearga la disco. Din fericire, eu am avut AJAX si mi-am putut freca cada, deci am avut un plan B care a dat roade, salvand ziua.
Pe de alta parte, un plus al ultimei perioade e ca stau cu o prietena foarte buna in apartament. Ma mir ca nu am vorbit de ea pana acum, fiindca deobicei o numar printre subiectele predilecte de conversatie cand vreau sa evoc funny stories sau modele demne de urmat. Nu or intrat zilele in sac, o sa am ocazia sa vorbesc despre ea pe viitor, daca o fi sa fie. E noapte, e tarziu, si nu stiu altii cum sunt da statistica arata ca mie dupa ora 12 imi scade concentrarea si ma retrag sa ma desfasor mai mult in forul interior, mai nou si cel mai ades prin vise.
Practic vroiam numai sa ma bucur timid de net ca si cand mi-as umezi putin degetul in apa. Nu ma intind, nu acum. Dar vor veni vremuri... :P
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Pentru cineva drag, cum spuneam
Inca nu am desprins mesajul concret cu adresa exacta din poliloghia de aseara. Prin urmare, fara alte digresiuni, convingerea mea e ca in gand fiecare dintre noi exploreaza zone dintre cele mai vaste, ca practic suntem capabili de foarte multa decadenta care nu se intampla pentru ca e franata din timp, de rusine, de groaza oprobiului, de frica pedepsei. Dar cele mai multe impuritati ale gandirii care se opresc in panza filtrului au de-a face cu actiuni care ii privesc pe ceilalti, adica faptele care nu pot trece neobservate si sunt susceptibile sa starneasca reactii violente. Cele care fac lobby exclusiv asupra noastra sufera cel mult de o alungare rapida, de o lipsa de atentie, dar nu sunt niciodata trecute la analiza si corectate. Nu stim sa pierdem, ne consideram competitivi si atunci cand calcam pe altii ca sa ajungem mai in fata. Folosim jocuri de cuvinte ca sa fim spirituali pana dam intr-un jargon folosit impropriu chiar si atunci cand vorbim grav si serios. Suntem atat de atenti la greselile celorlalti, le cautam slabiciunile si nu observam ca tocmai politia asta a defectelor buruienoase dar nu vadit nocive, ne seaca de toleranta si inlocuieste impulsul normal de a-i ajuta.
Si atunci in lupta asta cu lumea in care coalizam orbeste cu propria persoana trebuie sa cautam si sa si gasim partea nutritiva care taie panaceul artistic al lui Knecht. ( Inca o data, Knecht e personajul principal din 'Jocul cu margelele de sticla', un barbat super destept care daca i-ar intazia trenul intr-o gara din Romania, n-ar mai avea norocul sa plonjeze in lumea ideilor ci s-ar trezi insurat si cu trei copii la prima halta. Asta pentru ca he's a keeper din punctul de vedere al tuturor domnisoarelor batrane de cariera de pe la noi. Ha, ha, glumesc.)
Un raspuns incomod pentru ca e prea mare si nu ma simt in stare sa-l fac cunoscut, dar el se impune: dragostea. Asta ne salveaza, prin ochelarii ei perspectiva devine clara si sinoptica fiindca il vezi pe celalalt si apoi pe tine.
Iubirea cere insa coloana vertebrala, e draconica fiindca nu e posibila cu concesii. E ca o lege- se voteaza per ansamblu sau nu se voteaza deloc. Ea nu poate fi cersita, cine intinde mana dupa ea primeste rigle in palma. Ea nu trebuie sa sufoce, nu trebuie sa aspire la o contopire cu obiectul ei ci trebuie sa fie lejera si sa nu subjuge pe nici unul. Iubirea fara libertate e ca si detentia fara lanturi intr-o celula.
Vreau sa-i spun persoanei in cauza ca atunci cand nu primeste dragoste dintr-un loc inseamna ca in cavitatea aia nu o sa prinda niciodata radacini sentimentul asta. Si cu toate astea nu are loc nici o tragedie, regret sa o dezamagesc. Tot timpul se poate merge mai departe, frumusetea drumului e tot acolo, dragostea poate aparea sau poate nu, dar ea e acolo. Oricum, iubirea pentru cineva e surclasata de iubirea de sine care da demnitatea, simtul propriei valori si constiinta de sine.
Si cel mai important draga persoana, e ca singurul mod in care se poate iubi e cu devotament si abnegatie, cu ochiul setat pe specialitatea celuilalt si cu bucuria ca l-ai descoperit asa cu defecte. Altfel care ar mai fi meritul nostru in a iubi daca cel de langa noi ar fi perfect?
Si atunci in lupta asta cu lumea in care coalizam orbeste cu propria persoana trebuie sa cautam si sa si gasim partea nutritiva care taie panaceul artistic al lui Knecht. ( Inca o data, Knecht e personajul principal din 'Jocul cu margelele de sticla', un barbat super destept care daca i-ar intazia trenul intr-o gara din Romania, n-ar mai avea norocul sa plonjeze in lumea ideilor ci s-ar trezi insurat si cu trei copii la prima halta. Asta pentru ca he's a keeper din punctul de vedere al tuturor domnisoarelor batrane de cariera de pe la noi. Ha, ha, glumesc.)
Un raspuns incomod pentru ca e prea mare si nu ma simt in stare sa-l fac cunoscut, dar el se impune: dragostea. Asta ne salveaza, prin ochelarii ei perspectiva devine clara si sinoptica fiindca il vezi pe celalalt si apoi pe tine.
Iubirea cere insa coloana vertebrala, e draconica fiindca nu e posibila cu concesii. E ca o lege- se voteaza per ansamblu sau nu se voteaza deloc. Ea nu poate fi cersita, cine intinde mana dupa ea primeste rigle in palma. Ea nu trebuie sa sufoce, nu trebuie sa aspire la o contopire cu obiectul ei ci trebuie sa fie lejera si sa nu subjuge pe nici unul. Iubirea fara libertate e ca si detentia fara lanturi intr-o celula.
Vreau sa-i spun persoanei in cauza ca atunci cand nu primeste dragoste dintr-un loc inseamna ca in cavitatea aia nu o sa prinda niciodata radacini sentimentul asta. Si cu toate astea nu are loc nici o tragedie, regret sa o dezamagesc. Tot timpul se poate merge mai departe, frumusetea drumului e tot acolo, dragostea poate aparea sau poate nu, dar ea e acolo. Oricum, iubirea pentru cineva e surclasata de iubirea de sine care da demnitatea, simtul propriei valori si constiinta de sine.
Si cel mai important draga persoana, e ca singurul mod in care se poate iubi e cu devotament si abnegatie, cu ochiul setat pe specialitatea celuilalt si cu bucuria ca l-ai descoperit asa cu defecte. Altfel care ar mai fi meritul nostru in a iubi daca cel de langa noi ar fi perfect?
vineri, 17 septembrie 2010
Pentru cineva drag
'Chiar daca astepti toata viata, nu uita ca orice asteptare e provizorie', zicea Paler intr-un decalog personal si avea dreptate. Substantivele nu pot compune singure un sistem, intotdeauna vor fi si verbe care cel mult, pot induce ideea de pasivitate si incremenire printr-o morbidete excesiva. Ideea e ca fata de intamplare, coincidente si astre nu exista eschiva si toti trebuie sa credem asta indiferent daca avem convingerea ca stam sau nu sub semnul destinului. Viata se intampla, nu trebuie nici un gaj care sa ne asigure ca nu vom prinde mucegai intr-o camera pentru ca printre noi se misca o forta ingemanata cu gravitatea care face oamenii sa se ciocneasca ca niste mere in cadere. Putem rasufla usurati stiind ca nici una din crucile de dus nu are ca si sarcina asistarea permanenta la spectacolul cu numere de magie, echilibru, dresaj, ba mai mult, intrand in circ, pasim direct in arena printre elefanti, contorsionisti si dincolo de imaginatie. Suntem obligati sa traim.
Atunci odata introdusi, inseamna ca trebuie sa jucam simultan toate jocurile ca niste caracatite care isi mandateaza tentaculele sa joace domino, sah, pocker, de la jocuri de noroc pana la jocuri de gandire. Sunt de toate pentru toate abilitatile, fiecare are loc sa faca un giumbusluc, nu asta e problema. Provocarea se ridica in fata discernamantului cand trebuie sa alegem si nu mai putem falsa stand pe ultimul rand din cor, ne dam examenul care nu necesita profesor pentru supraveghere, corectare si exigenta pentru ca situatia se autoevalueaza prin efecte.Asadar cei care isi fac probleme in privinta unei ipotetice vieti lipsite de continut, le spun acum- sa nu se nelinisteasca fiindca oamenii sunt ca niste bolovani rasturnati la vale care nu se opresc decat pe loc drept. Poate ca nu toate existentele sunt niste pante interesante de coborat dar cu siguranta fiecare are denivelarile ei care dau viteza coborarii. Ma gandesc mai departe ca intotdeauna temerile cele mai mari sunt legate de elementele extrinseci fiintei noastre: ne e frica de moarte, de ce zice gura lumii, de ridicol, de nesansa, ne temem ca nu vom fi iubiti, ca vom da mai mult decat primim, ca la bilant o sa iesim pe minus. Dar prea putin tresarim la demonii din noi cu care stam la masa, taifasuim dar nu le vedem uratenia, adica nu clintim un muschi in fata unui rau existent dar avem insomni la gandul unui rau posibil. Si mi-am explicat reactia asta ciudata, generala, aducand ca argument faptul ca nu suntem in stare de sanitate morala.
In primul rand pe nimeni nu alarmeaza trecerea timpului fara a fie valorificat, lenea si tegiversarea au devenit legitime prin institutia ragazului fiind de bun simt sa iti acorzi un termen rezonabil pentru orice schimbare. Uitand cum sa fim promti, am alunecat intr-un ritm de melodrama care reia tema si o tot dezbate pe parcursul actiunii devalorizand actiunea. Trec ani si atat de multe promisiuni sunt trecute cu vederea. Apoi din moment ce devenim comozi cu noi insine si ne impunem limite pentru ca nu avem timp sa fim multilaterali, restul devine omenesc, acceptabil, suportabil. O alegere se materializeaza prin canibalism, omorand-o pe sora ei ramasa doar in faza de posibilitate, si astfel, marcata de sacrificiul comis se poate manifesta usor psihotic. Spre exemplu am putea face ceva din pasiune dar am avea de suferit material asa ca alegem sa facem cariera. Renuntarea la pasiune va ciobi intotdeauna succesul in cariera, munca va capata uneori fata pedepsei flagelarii. Asadar dupa ce am secat intransine dorinte, lasandu-le cadavrul sa locuiasca in colturile nefericite, intram in cercul initiatilor, recunscandu-ne unii pe altii ca purtatori de astfel de incarcaturi. Ne intelegem unii pe altii, apelam la aceleasi pretexte, cream o stare de normalitate in care toti zvacnim si facem febra.Suntem toti pe aproape dar nimeni nu a primit exact ce si-a dorit, am cedat sau poate am urmarit scopuri false, ne stim si ne strangem mainile pe strada ca membrii ai aceluiasi club. In fond rezida gandul comun ca suntem carne si sange si ca slabiciunea asta ne condamna la clacari dar ca in acelasi timp combinatia e paradoxal sublima. Suntem fragili, ne rupem din coapsa de fiecare data ca sa hranim zgripturoiul pe care zburam sa ne duca mai departe si mai sus. Concluzia e ca suntem niste romantici, romantismul a fost singurul gen in care nu a trebuit sa fabulam prea mult pentru ca am spus ceea ce era deja acolo. Sentimente si porniri. Or sanitatea morala cere daca nu tot timpul macar frecvent, sau daca nu ca si temelie, cel putin ca componenta a fundatiei, detasarea intr-un mediu abstract, o racoare pulverizata in creier care sa nu aiba nimic de-a face cu reactii chmice si instincte.
Jocul cu margelele de sticla ( Herman Hesse ). Asta ne lipseste, sincer. Sa traim cateodata in extazul artei, sa gasim placerea in lucruri infailibile ca muzica.
Ma fascineaza ca un sfant protagonistul Josef Knecht care exulta in cadrul cunoasterii si a manierismului atator domenii, care se lupta cu tribulatii referitoare la puterea de adevar a Castaliei, tinutul inteleptirii. Daca l-as cunoaste in carne si oase probabil ca as plange ca in fata unui mic Mesia. Mi-ar fi imposibil sa nu ma plec in fata unuia care nu a sughitat cu suspine dupa o femeie, care nu a avut vreo slabiciune pentru vreun prieten, care a recunoscut onest ca nu e nimic inaltator in galceava lumii.
De pe partea asta nu exista insa primejdie, nu o sa intalnesc eremiti pentru ca cel mai bun lucru care s-a putut face din acest prototip a fost literatura. Pana la urma ramanem deci o specie care daca se ridica atat de sus in sfera cunoasterii e amenintata de extinctie, se dedica celibatului. Diferenta de afect, de bucurie si supliciu ne apartine indisolubil si singura modalitate de a-i da clasa lui Josef Knecht e sa pendulam intre cele 2 ca si cum am apasa clapele unui pian.
Imi duc la capat rationamentul altadata. Bunica nu a inteles niciodata ce e aia asteptare si nici nu vreau sa vad de ce demersuri e in stare daca nu ma duc acuma sa vad care ii treaba.
Atunci odata introdusi, inseamna ca trebuie sa jucam simultan toate jocurile ca niste caracatite care isi mandateaza tentaculele sa joace domino, sah, pocker, de la jocuri de noroc pana la jocuri de gandire. Sunt de toate pentru toate abilitatile, fiecare are loc sa faca un giumbusluc, nu asta e problema. Provocarea se ridica in fata discernamantului cand trebuie sa alegem si nu mai putem falsa stand pe ultimul rand din cor, ne dam examenul care nu necesita profesor pentru supraveghere, corectare si exigenta pentru ca situatia se autoevalueaza prin efecte.Asadar cei care isi fac probleme in privinta unei ipotetice vieti lipsite de continut, le spun acum- sa nu se nelinisteasca fiindca oamenii sunt ca niste bolovani rasturnati la vale care nu se opresc decat pe loc drept. Poate ca nu toate existentele sunt niste pante interesante de coborat dar cu siguranta fiecare are denivelarile ei care dau viteza coborarii. Ma gandesc mai departe ca intotdeauna temerile cele mai mari sunt legate de elementele extrinseci fiintei noastre: ne e frica de moarte, de ce zice gura lumii, de ridicol, de nesansa, ne temem ca nu vom fi iubiti, ca vom da mai mult decat primim, ca la bilant o sa iesim pe minus. Dar prea putin tresarim la demonii din noi cu care stam la masa, taifasuim dar nu le vedem uratenia, adica nu clintim un muschi in fata unui rau existent dar avem insomni la gandul unui rau posibil. Si mi-am explicat reactia asta ciudata, generala, aducand ca argument faptul ca nu suntem in stare de sanitate morala.
In primul rand pe nimeni nu alarmeaza trecerea timpului fara a fie valorificat, lenea si tegiversarea au devenit legitime prin institutia ragazului fiind de bun simt sa iti acorzi un termen rezonabil pentru orice schimbare. Uitand cum sa fim promti, am alunecat intr-un ritm de melodrama care reia tema si o tot dezbate pe parcursul actiunii devalorizand actiunea. Trec ani si atat de multe promisiuni sunt trecute cu vederea. Apoi din moment ce devenim comozi cu noi insine si ne impunem limite pentru ca nu avem timp sa fim multilaterali, restul devine omenesc, acceptabil, suportabil. O alegere se materializeaza prin canibalism, omorand-o pe sora ei ramasa doar in faza de posibilitate, si astfel, marcata de sacrificiul comis se poate manifesta usor psihotic. Spre exemplu am putea face ceva din pasiune dar am avea de suferit material asa ca alegem sa facem cariera. Renuntarea la pasiune va ciobi intotdeauna succesul in cariera, munca va capata uneori fata pedepsei flagelarii. Asadar dupa ce am secat intransine dorinte, lasandu-le cadavrul sa locuiasca in colturile nefericite, intram in cercul initiatilor, recunscandu-ne unii pe altii ca purtatori de astfel de incarcaturi. Ne intelegem unii pe altii, apelam la aceleasi pretexte, cream o stare de normalitate in care toti zvacnim si facem febra.Suntem toti pe aproape dar nimeni nu a primit exact ce si-a dorit, am cedat sau poate am urmarit scopuri false, ne stim si ne strangem mainile pe strada ca membrii ai aceluiasi club. In fond rezida gandul comun ca suntem carne si sange si ca slabiciunea asta ne condamna la clacari dar ca in acelasi timp combinatia e paradoxal sublima. Suntem fragili, ne rupem din coapsa de fiecare data ca sa hranim zgripturoiul pe care zburam sa ne duca mai departe si mai sus. Concluzia e ca suntem niste romantici, romantismul a fost singurul gen in care nu a trebuit sa fabulam prea mult pentru ca am spus ceea ce era deja acolo. Sentimente si porniri. Or sanitatea morala cere daca nu tot timpul macar frecvent, sau daca nu ca si temelie, cel putin ca componenta a fundatiei, detasarea intr-un mediu abstract, o racoare pulverizata in creier care sa nu aiba nimic de-a face cu reactii chmice si instincte.
Jocul cu margelele de sticla ( Herman Hesse ). Asta ne lipseste, sincer. Sa traim cateodata in extazul artei, sa gasim placerea in lucruri infailibile ca muzica.
Ma fascineaza ca un sfant protagonistul Josef Knecht care exulta in cadrul cunoasterii si a manierismului atator domenii, care se lupta cu tribulatii referitoare la puterea de adevar a Castaliei, tinutul inteleptirii. Daca l-as cunoaste in carne si oase probabil ca as plange ca in fata unui mic Mesia. Mi-ar fi imposibil sa nu ma plec in fata unuia care nu a sughitat cu suspine dupa o femeie, care nu a avut vreo slabiciune pentru vreun prieten, care a recunoscut onest ca nu e nimic inaltator in galceava lumii.
De pe partea asta nu exista insa primejdie, nu o sa intalnesc eremiti pentru ca cel mai bun lucru care s-a putut face din acest prototip a fost literatura. Pana la urma ramanem deci o specie care daca se ridica atat de sus in sfera cunoasterii e amenintata de extinctie, se dedica celibatului. Diferenta de afect, de bucurie si supliciu ne apartine indisolubil si singura modalitate de a-i da clasa lui Josef Knecht e sa pendulam intre cele 2 ca si cum am apasa clapele unui pian.
Imi duc la capat rationamentul altadata. Bunica nu a inteles niciodata ce e aia asteptare si nici nu vreau sa vad de ce demersuri e in stare daca nu ma duc acuma sa vad care ii treaba.
duminică, 12 septembrie 2010
Sunt o forma de viata greu de intretinut, viata mea e scumpa rau, e complicata si necesita atatea demersuri preparatorii incat numaratul si dozarea timpului mi-au intrat in sange. Trebuie sa am grija sa mananc la anumite ore- pauza de masa sa se suprapuna peste senzatia de foame, sa ma odihnesc, sa fac sport, sa beau minim 2 litri de apa pe zi, sa imi fac treaba, sa ma bucur. M-am gandit ce s-ar intampla daca m-as rataci prin jungla si as ajunge sa supravietuiesc acolo un an. Dupa ce as depasi faza critica de a reusi sa ma pastrez intreaga, nemancata de jivine si muscata de serpi, de a invata cum si cu ce sa m hranesc, cum sa fac focul si cum sa vanez as incepe sa reflectez si sa imi aduc aminte de cum o duceam in civilizatie. Odata ce mediul nu mi-ar mai fi complet ostil, relaxand putin muschii, as avea reactia normala de a constientiza ce mi s-a intamplat. Nu ma refer aici ca mi s-a prabusit avionul si ca trebuie sa gasesc o asezare omeneasca sau ca serpasul era un escroc care m-a furat si m-a lasat sa mor in viscerele lumii, ci m-as gandi ca fix eu Liana din Romania din parintii cutare si cutare, a carei bunici nici unul nu a vazut vreodata marea, a ajuns in anul x al vietii ei sa o traiasca si pe asta. Neam de neamul meu nu ar fi suferit o asa amenintare de pieire, sa moara din altceva decat boala, batranete sau accident de masina- primele 3 cauze afirmate prin eficienta lor de curatare a oamenilor. Si m-as gandi cum o duceam pana sa mi se fi intrerupt cursul ala firesc, viata aia aidoma stramosilor mei ,care mi-ar fi putut fi prezisa de orice tiganca nevizionara de la colt si as vedea o structura economico-contabila foarte complicata.
1. Ingrijire corporala: sapun cu ulei de masline, gel de dus hidratant si exfoliant, crema de corp, masca de par, sampon, balsam, spray pentru netezire, demachiant, lotiune tonica, crema astringenta, crema de fata de zi si de noapte, pudra, deodorant, parfum, farduri, periuta si pasta de dinti, apa de gura. Toate aproximativ, sunt folosite zilnic.
2. Haine: de casa, de facultate, de iesit lejer, de iesit seara, de mers la un eveniment, groase, subtiri, uni, cu imprimeu, utile, inutile, haine pe care am cu ce le asorta si haine care cer alte haine care sa mearga cu ele.
3. Produse de curatat casa, obiecte casnice( viata fara mixer e gri ca o zi de noiembrie, centrala stricata in toiul iernii -provocare redutabila de a nu plange ca la mormantare ), vecinii, asociatia de proprietari de doi lei a scarii blocului, taxiurile, cafeaua din drum, cafeau de dupa cursuri, biblioteca, cartile, cartile, prietenii apropiati, amicii, cunostintele, imparteala care da tot timpul cu rest, nu se mai gata si prorogheaza existenta, a! am uitat muzica, plimbarea si spectacolele, Linistea, in cele din urma.
In jungla mi-ar ramane doar Linistea, m-ar durea la 3 metri de dos de cosmetica si pensat, as bate ritmat in lemne si as fi bateristul diletant care sperie papagalii si pasarile paradisului de pe-o creanga cu mine. Casa mea din copac ar intrece orice sentiment de proprietate in pozitia ei centrala din Bildungsroman iar constructia ei m-ar face mai om decat cumpararea unui apartament in centru cu bani cash. N-as avea carti, dar mintea nu mi-ar sta in loc fiindca as deprinde umilinta si curajul.Iar prima iti arata locul pe care te clasezi in lume fara sa fii incetosat de subiectivism iar al doilea te relaxeaza exact cat trebuie ca sa nu faci din lipsa ta de resurse de putere o prapastie. As invata sa fiu diplomata intorcand fortele naturii in favoarea mea, totusi, nu ma gandesc atat de departe incat sa inot cu crocodilii si sa iau masa cu pirania. Inteligenta s-ar hrani din interpretarea semnelor, din jocul de ofensiva si defensiva la care as fi obligata.
Cert este ca ar mai ramane foarte putin din cea de acum.
Dar nu ma deranjeaza ceea ce sunt acum, ba chiar imi convine, civilizatia nu ne-a sclavit prin igiena si moda ci ne-a facut mai atenti.Poate si mai vulnerabili atunci cand a dat societatii gama variatade forme de taietei. As fi preferat sa ramane la forma standard de sireturi lungi. Fara sa ridic obiectii, remarc doar ca pentru niste rezultate secundare ca si importanta in viata, se depune o cantitate mare de efort iar chestia asta ma plictiseste. Grija la blazare, la dependenta de produse abundente care vizeaza cele mai absurde preferinte; pana la urma e fain sa calatoresti fara bagaj mare
1. Ingrijire corporala: sapun cu ulei de masline, gel de dus hidratant si exfoliant, crema de corp, masca de par, sampon, balsam, spray pentru netezire, demachiant, lotiune tonica, crema astringenta, crema de fata de zi si de noapte, pudra, deodorant, parfum, farduri, periuta si pasta de dinti, apa de gura. Toate aproximativ, sunt folosite zilnic.
2. Haine: de casa, de facultate, de iesit lejer, de iesit seara, de mers la un eveniment, groase, subtiri, uni, cu imprimeu, utile, inutile, haine pe care am cu ce le asorta si haine care cer alte haine care sa mearga cu ele.
3. Produse de curatat casa, obiecte casnice( viata fara mixer e gri ca o zi de noiembrie, centrala stricata in toiul iernii -provocare redutabila de a nu plange ca la mormantare ), vecinii, asociatia de proprietari de doi lei a scarii blocului, taxiurile, cafeaua din drum, cafeau de dupa cursuri, biblioteca, cartile, cartile, prietenii apropiati, amicii, cunostintele, imparteala care da tot timpul cu rest, nu se mai gata si prorogheaza existenta, a! am uitat muzica, plimbarea si spectacolele, Linistea, in cele din urma.
In jungla mi-ar ramane doar Linistea, m-ar durea la 3 metri de dos de cosmetica si pensat, as bate ritmat in lemne si as fi bateristul diletant care sperie papagalii si pasarile paradisului de pe-o creanga cu mine. Casa mea din copac ar intrece orice sentiment de proprietate in pozitia ei centrala din Bildungsroman iar constructia ei m-ar face mai om decat cumpararea unui apartament in centru cu bani cash. N-as avea carti, dar mintea nu mi-ar sta in loc fiindca as deprinde umilinta si curajul.Iar prima iti arata locul pe care te clasezi in lume fara sa fii incetosat de subiectivism iar al doilea te relaxeaza exact cat trebuie ca sa nu faci din lipsa ta de resurse de putere o prapastie. As invata sa fiu diplomata intorcand fortele naturii in favoarea mea, totusi, nu ma gandesc atat de departe incat sa inot cu crocodilii si sa iau masa cu pirania. Inteligenta s-ar hrani din interpretarea semnelor, din jocul de ofensiva si defensiva la care as fi obligata.
Cert este ca ar mai ramane foarte putin din cea de acum.
Dar nu ma deranjeaza ceea ce sunt acum, ba chiar imi convine, civilizatia nu ne-a sclavit prin igiena si moda ci ne-a facut mai atenti.Poate si mai vulnerabili atunci cand a dat societatii gama variatade forme de taietei. As fi preferat sa ramane la forma standard de sireturi lungi. Fara sa ridic obiectii, remarc doar ca pentru niste rezultate secundare ca si importanta in viata, se depune o cantitate mare de efort iar chestia asta ma plictiseste. Grija la blazare, la dependenta de produse abundente care vizeaza cele mai absurde preferinte; pana la urma e fain sa calatoresti fara bagaj mare
Abonați-vă la:
Postări (Atom)