Am
devenit o populatie foarte sociabila - una dintre consecintele culturii pop
care, in opinia mea, dicteaza destul de autoritar asupra paradigmelor noastre.
Printre stilul burlesque care inzestreaza femeia cu sexualitate fatala,
cartile, emisiunile si conferintele de ascensiune sociala si profesionala,
printre etaloane de putere dintre care cel dintai e banul, omul contemporan are
putine lucruri de imaginat in proiectia propriului destin. Industria de
entertainment a furnizat pana la refuz modele pentru orice etapa a vietii,
replici pentru orice situatie astfel incat in fata acestei invazii, societatea
cedeaza in fata cliseelor si adopta un imaginar prefabricat. Imaginatia
noastra, laolalta cu emotiile si sensibilitatea, s-au atrofiat in urma
consumului excesiv de cultura de proasta calitate, cultura pe care o recunosti
prin futilitatea valorilor pe care le promoveaza. Nu vreau sa arunc vreo vina,
nu exista nici o aluzie de acuzatie in constatarea ca, actualmente, cultura de
televizor, baruri si presa nu ajuta masele sa dezvolte o constiinta si o
ratiune competitive pentru fericire. Desi cu totii ne dorim asta, intampinam
neajunsul fie de a nu sti de ce avem nevoie, fie de a nu sti cum sa obtinem
ceea ce avem nevoie.
Astfel,
ideile emise prin toate mijloacele media nu se bucura de un succes la fel de
mare ca aspirina. Dictoanele de incurajare, solutiile de comportament social
livrate in cheia simplitatii, promisiunea ca totul va fi bine, toate aceste
panacee nu ne-au facut pe toti fericiti. Din contra. Sunt inca foarte multi
oameni nefericiti, si mai multi oameni care nu sunt nici fericiti dar nici
nefericiti si putini cei care ating acest prag constant al starii de bine.
Daca
fericirea are punctaj maxim si tot efortul se inroleaza pentru a o obtine, atunci
cei care reusesc sa se faca placuti au atuu-ul unui farmec aparte care ii
traverseaza peste barierele aparentelor fizice si ale prejudecatilor. Acesti
oameni au avantajul de a avea societatea de partea lor. Fericirea lor vine mai
usor pentru ca stapanesc arta de a-si ameliora conflictele si de a-si atrage
simpatii.
Consider
ca e un apanaj valoros talentul de a cuceri din prima. Asta inseamna sa
exerciti o anumita putere asupra oamenilor. Sa ii intuiesti si apoi, sa actionezi
de asa maniera, incat sa nu le ramane decat sa te aprobe si accepte.
Daca
ar fi sa particip la o conferinta pe aceasta tema, as vrea sa invat cum sa
seduc intr-un stil apolinic. Mi-as dori sa fiu atat de placuta incat atunci
cand m-as intalni cu cineva, sa imi fac cunostinta sa zambeasca la simpla
amintire, cu ternura, a revederii noastre anterioare. As vrea sa aflu din ce
resurse se extrage si se concentreaza diplomatia si lejeritatea de a relationa
cu oameni.
Imi
amintesc de cartea lui Gabriel Liiceanu, „Despre seductie” , pe care am
lecturat-o acum trei ani. Spunea acolo ca seductia presupune o preluarea din
propriul micro univers si transportarea „sedusului” in lumea „seducatorului”.
Ceea ce conteaza in procesul transplantarii este scopul acestei invazii care te
muta: astfel poate fi vorba de o seducere apolinica unde seducatorul preia pe
cel sedus pentru a-i deschide lumea lui, in care ii rezerva dreptul de a-si
pastra libertatea. Este o rapire plina de iubire, in care seducatorul
actioneaza in interesul si pentru fericirea celui caruia ii deschide lumea sa.
La polul opus sta seductia ca forma de manifestare a puterii, ca expresie a
inrobirii- seductia dionisiaca.
Prin
urmare, ma intriga dedesubturile acestei cuceriri spontane si irezistibile.
Sunt curioasa, dincolo de inferentele pe care le fac eu singura, de puterea de
a place de la bun inceput, indiferent de gradul de compatibilitatea dintre
particularitatile fiecaruia. Ma intereseaza cum treci peste zvacnirile proprii,
peste lipsa de interes, starea afabila, sau din contra, cum iti stapanesti
momentele de energie cand celalalt vrea sa optati pentru o atmosfera contrara.
Cat de mult trebuie sa tolerezi din comportamentul celuilat fara a te pierde pe
tine. Cum poti fi tot timpul dezinvolt si cu replica, cand firea ta e mai degraba
introverta sau daca cele doua se exclud, cu ce poate fi suplinita conversatia
spumoasa si atitudinea de persoana care merita centrul atentiei.
Sunt
atenta insa, la ceea ce vreau. Ma gandesc ca este o responsabilitatea sa te
faci placut din primele momente in care cunosti pe cineva pentra ca acea
persoana te face responsbila de proiecte viitoare optimiste, te va considera
inzestrat cu o suma de calitati pe care
trebuie sa le sustii in practica. Cum rezisti sa fi mereu placut? Cu ajutorul
carui tonic seduci si seduci si seduci fara a mai obosi si a dori sa ramai in
umbra? Pentru ca daca a cuceri este o arta, atunci inseamna ca talentul se
imbina cu stiinta, iar temperamentul se imbina cu deprinderile cultivate.
Dar
din moment ce acest subiect este exclusiv social intrucat priveste relationarea
individului cu societatea, las dezbaterea pe mana unui grup care, democratic,
sa aleaga definitie, trasaturi, executare si efecte.
