Da stiu, mi-am cam pierdut simtul umorului probabil de la antibiotice injectabil, pastile sau de la pneumonie insasi. Cert e ca acum mi-a trecut si sper sa mi se refaca curand si flora umoristica pana nu ma dedic aprecierilor,moralei si cad in patima criticii. Asa ca in fuga de acest flagel abstract care mananc si musca din multi semeni de-ai nostri, ma refugiez la umbra lui Billie Holliday si a lui Luis Armstrong. Loc de pace si fericire de altfel, unde tot mereu ma verific sa nu am simptomul limbii ascutite ce da pe fata compuneri de cuvinte fara sens dar unse cu lamentare. Ma mai tratez cu The Economist. Fantastic cate se intampla in lume si pe Romania o doare la banana cum s-ar zice. China si India isi disputa valea Tawang din Tibet si concureaza la nivel economic prin tratate cu Europa si America. In Anglia, David Cameron face furori cu masurile adoptate pentru salvgardarea situatiei si iesirea din criza, suportand termeni de comparatie cu Margret Thetcher. Turcia se erijeaza in marele mediator dintre Orient si Occident, avand dialoguri cu Israel, Bostwana si alte tari din Africa. Ce stim noi despre astea? Nimic, eu nu prind asa ceva la stirile de seara. Lumea e mica si noi o facem si mai mica. Macar de am face-o si mai interesanta. No more of this.
Ma gandeam zilele astea la o afirmatie pe care am facut-o in cadrul unei conversatii si care mi-a lasat interlocutorul putin piscat. Ca si in alte dati, iar nu am inteles ce nu era de inteles in asertiunea careia eu i-as fi dat valoarea de adevar a temperaturii la care fierbe apa. Zice ca totul e posibil, in speta ca orice om poate avea surpriza sa-si descopere jumatatea intr-o persoana cu totul opusa ei.Adica poti fi profesor universitar dar sa te indragostesti nebuneste de o femeie de serviciu, poti fi o femeie erudita si fina dar sa iti pice cu tronc un salahor. Clipesc o data, dupaia nu mai imi vine. Nu mai reactionez ( m-am deprins) la idei lansate ca si barca de hartie pe garla, numai ca sa exprime o intelepciune de mahala. Totusi, aici imi scapa o nuantare care trezeste indignarea. Eu zic ca nu e asa. Poate ca 'Pretty woman' a avut succes dar asta doar datorita Juliei Roberts si a lui Richard Geere si nu pentru ca a spus cu voce tare ce povesti frumoase de dragoste se intampla intre curve si afaceristi. Altfel spus, nu poti traduce ca atunci cand fufele sentimentale dau de intreprinzatorii sufletisti ies focuri de artificii si impreuna isi valorifica sansa la fericire. Nu, hai sa recunoastem macar minimul: viata nu ofera gratuitati deastea decat cand se plictiseste si mai scapa cu titlu exceptional cate o bula de pomina.
Eu zic ca fara a stigmatiza, fara a reduce la niste prime impresii, oamenii se aseaza in paturi care desi comunica intre ele isi pastreaza autonomia. Povestea profesorului si a femeii de serviciu este plauzibila doar atunci cand ii uneste ceva caracteriologic profund, felul lor de a fi se suprapune atat de mult incat complexeaza discrepanta intelectuala sau exista la mijloc evenimente care ii leaga. Altfel, te cam urci cu scara la luna daca speri sa descoperi o nestemata in vanzatoarea de la magazin, in soferul de tir in conditiile in care cunoscandu-i si nefiind mai mult decat ceea ce par, speri intr-o transformare. Suntem ceea ce facem, alegerea activitatii predilecte cantareste mai greu decat niste hobbyuri stimabile si la fel si un act de altruism izolat nu ne transforma in oameni caritabili.
Asa ca nu cred ca intretin lupta de clasa cand zic ca unii oameni nu intra in liga altora. Nu ma refer ca un copil de la tara nu poate da lectii unuia dopat cu educatie, nu e vorba nici de aruncarea la gropa de gunoi a celor care nu mustesc de diplome. Spun doar ca de cele mai multe ori ce-i in gusa ii si-n capusa si ca nu trebuie inventate semne acolo unde ele nu exista. Da, cine are ca si prioritati lucruri futile este dedesubtul celui care are viziuni de substanta; laolalta nu s-ar intelege, si-ar pune piedici, ar sfarsi prin a se detesta pentru viziunile antinomice.
Pe de alta parte, ca sa nu credeti ca in mintea mea e interzis sa cuceresti un om mai bun ca tine pentru ca e mai instruit, are un caracter impecabil, etc, sa stiti ca eu cred cu fermitate in puterea de seductie a fiecaruia. Daca nu am avea acesta putere de a fascina cu lumea noastra si de a sfida tocmai tiparele in care ne incadram dupa o selectie grosolana, am ramane statuti in propriile cochilii, zvantati doar de briza elanurilor personale. Ne-am usca ca orice lucru izolat in jurul caruia s-au ridicat ziduri. Dar tocmai ca paturile sa nu uitam, se intrepatrund; granitele dintre oameni dispar acolo unde ajung sa iubeasca ceva in comun iar jubilarea pe marginea acestui punct de tangenta se transforma intr-un joc al seductiei cand doi se rotesc mai repede decat restul.
Nu disperati, totul e posibil, asa este. Nimic nu trebuie sa ne surprinda in conditiile in care normalul inglobeaza deopotriva notiunile de adecvat si inadecvat. Dar sa nu hiperbolizam dincolo de putina ordine pe care ne-o lasa firea lucrurilor.
sâmbătă, 28 august 2010
sâmbătă, 14 august 2010
Sincera sa fiu
O prietena semnala cat de des se raspunde la interviurile de la televizor cu 'sincer/ a sa fiu' si se declara deranjata de abuzul acestei formule. Adica acuma, prin exceptie, se spune ceva onest, de regula lucrurile sunt edulcorate inspre minciuna? La o prima vedere constatarea poate sa para manifestul unui spirit reactionar, un protest al unei voici mereu nemultumite, dar ea isi schimba culoarea daca arat ca se incadreaza printre multele exemple de enervare a oamenilor si de inducere a aceastora in pacatosenie. Citeam pe un site 22 de astfel de ipoteze: sa inchei fiecare raspuns cu 'asa crezi tu', sa inchei fiecare statement cu 'asa cum ne spune si profetia', daca ai un ochi de sticla sa bati in el cu pixul in timp de vorbesti cu cineva, sa scrii numai cu caractere mari, si sa nu folosesti semne de punctuatie, etc. Asa si cu debutul tamp al unui raspuns 'Sincer sa fiu...' si omul mai si strange din umeri si-si lasa colturile gurii in jos ca sa se vada ca in strafundul lui nu s-a clintit nimic, nu s-a gandit la aspectele cu privire la care a fost intrebat si ca prin urmare, i se cam falfaie. Deci fiecare are treaba lui si pe aia stie sa o faca iar restul e balet si face tema de comentariu atunci cand mananci o samanta in fata blocului si iti dai importanta de pe treapta de sus. La asta se refera ' sincer sa fiu'. Si pe matricea asta se urca pana sus, la nivele mai inalte ale gandirii, descriind chiar cauza felului nostru de a rationa.
Plecand de la logica igienica a lui Aristotel (da, din nou babutul asta, la care am facut referire si data trecuta pentru ca ultima carte care am citit-o il are ca si autor ), firul narativ vizeaza intelesul binelui (suprem )si mijloacele prin care poate fi realizat de om. De bun simt, raspunsul este virtutea, calitatea pe care omul o castiga in urma reactiilor repetate adecvate la afecte. Ce inseamna asta. Ca daca vreau sa infaptuiesc un act moral dintr-un motiv subiectiv, in urma unei actiuni de deliberare, voi ajunge la o optiune care va fi calea de mijloc intre exces si insuficienta. Aceasta mediatoare reprezinta binele si mentinerea pe aceasta traiectorie, care echivaleaza cu perpetuarea actelor morale, determina virtuozitatea omului. Problema se pune cum se poate determina concentratia exacta -de la caz la caz, a ceea ce este ponderat iar Aristotel raspunde foarte senin ca pana la urma asta este un termomentru intern cu care unii se nasc, altii nu. Nu este un rau natural ireparabil dar pur si simplu se remarca ca unii sunt inzestrati cu aptitudinea de a discerne foarte limpede si obiectiv reusind sa treaca in judecata lor de influenta poftelor si a slabiciunilor. Deosebit. Cineva poate fierbe la temperaturi mari, altcineva deabia incearca apa dezmortita cu degetul, cei doi fiind despartiti de alegerea capricioasa a vietii de a le da piele de rezistenta diferita. Tonul cu care Aristotel face aceasta afirmatie este cel al unui om de buna credinta care explica firea lumeasca cu seriozitate dar si cu intelegere, ajungand la acest dead-end al zestrei naturale, fara insa a-l folosi ca motiv de eschiva de la indatoririle morale. Asta se intampla acum 2350 de ani.
Actualmente, in tipul de democratie ' cur si vale' practicat pana la transpiratie, ne permitem sa nu mai credem cu atata usuratate ca asa a fost sa fie. Cine persevereaza in acest mediu competitiv pervers stie ca totul depinde de el. Daca nu crezi ca poti sta pe doua picioare, nu-i nimic, pana mana si fa-ti singur o carja, daca vrei sa bagi viteza, ia-ti rotile. Dar ca sa ajungi sa iti dai seama de ce ai nevoie. ca sa te misti din locul in care te afli trebuie sa iti constientizezi situatia si sa o accepti. Deaceea cred ca aici Aristotel nu avea dreptate. Instrumentul asta de masura al binelui si al raului este un apanaj distribuit tuturor denominat ca sinceritatea fata de propria persoana dar care ramane in fundul magaziei ca o bizarerie de decor . Sa fim seriosi, nu tine de nervii tari sau de puterea de abnegatie si nici de intelect, efortul de a recunoaste ca o decizie este luata in confomitate cu ceea ce dicteaza propria placere si e deci egoista, ca e un recul in fata a ceva ce sperie si prin urmare e lasa sau ca urmareste prejudiciera altcuiva si miroase a meschinarie. Oricine, dar chiar oricine, poate patrunde in aceste viscere fara sa i se recunoasca vreun merit de gandire profunda ci doar o doavada de evolutie la fiinta rationala.
Motivul pentru care am tinut sa pun pe tapet chestiunea sinceritatii cu propria persoana rezida intr-o serie de discutii avute cu mai multe persoane in care dezbateam deprinderi si le clasam ca fiind corecte sau incorecte. Problema era ca nu exista un limbaj comun cu privire la 'bine' si 'rau' si intotdeauna termina conversatie cu 'totul e relativ' ca sa ne putem pupa pe obraz si revedea si altadata la taclale. Dar lucrurile nu stau asa, cel putin nu la nivel conceptual, fiindca in practica as putea cadea la concesii pana intr-acolo incat sa admit ca unele lucruri care imi displac dar care sunt entuziasmul interlocutorului, sunt suportabile. Aparte de acest subterfugiu amical,se distinge imuabilitatea unor principii, a unor postulate de la care nu se poate deroga pe filiera logica si atunci interlocutorul imi serveste argumentul irefutabil: propria parere. Promovam libertatea spiritului, prin urmare in baza galeriei drepturilor si a libertatilor ne este permis sa decidem ce e bine si ce e rau. Dar operatia asta se face intotdeauna in functie de ceea ce place si nu raportat la un set de valori care prin aplicare pot sa nu genereze chiar deloc placere. Aici intervine necinstea fata de propria persoana pentru ca decizia se ia ca la 'gradi' , e dulce- bun, nu e dulce- bleah,scuip afara.
Unde ne duc aceste constatari:
1. Daca in 2000 de ani populatia planetei ar fi reusit sa se educe in spiritul onestitatii transante in primul rand fata de sine, acum s-ar fi ajuns sa se postuleze valid 'asa cred eu'. Asta ar fi insemnat ca cel care afirma asa ceva s-ar fi gandit in prealabil calm si temeinic si mai mult decat atat, ca in urma aflarii opiniilor diferite, lasand la o parte vanitatea, nu a putut fi convins de contrariu.
2. Suntem victimele propriilor noastre placeri, mai ales a celor mici care nu atrag stigmatul viciului sau a celor cu papion care mai ca seamana a calitati. Atata timp cat lumea nu ma considera alcoolic e in regula sa beau de placere, e misto sa fiu tot timpul cu prietenii- ati auzit de 'viata personala'?, am fost un bun camarad si nu ti-am spus de cum te lucra cutare pe la spate ca numa te suparai etc. Ne mintim ca procedam corect, ca e normal ceea ce facem mai ales daca gasim si pe altii care sa achieseze la practici. Daca cineva ar veni cu reprosuri, ne-am da ochii peste cap a mirare si minune : 'Vai de mine, dar nici nu mi-am pus problema ca asta ar fi ceva gresit ! Adica uitat-te si tu cati fac la fel si sunt toti oameni ok.'
3. A fi ok inseamna a fi tolerabil, integrat intr-un grup unde camaraderia presupune scarpinatul reciproc pe spate. Altfel, e frumos sa fi prieten cu cineva cu care ai pasiuni comune de impartit si distincte ca sa invatati unul de altul, care te critica constructiv si cu masura,si nu in ultimul rand, care iti lasa timp sa cresti.
Plecand de la logica igienica a lui Aristotel (da, din nou babutul asta, la care am facut referire si data trecuta pentru ca ultima carte care am citit-o il are ca si autor ), firul narativ vizeaza intelesul binelui (suprem )si mijloacele prin care poate fi realizat de om. De bun simt, raspunsul este virtutea, calitatea pe care omul o castiga in urma reactiilor repetate adecvate la afecte. Ce inseamna asta. Ca daca vreau sa infaptuiesc un act moral dintr-un motiv subiectiv, in urma unei actiuni de deliberare, voi ajunge la o optiune care va fi calea de mijloc intre exces si insuficienta. Aceasta mediatoare reprezinta binele si mentinerea pe aceasta traiectorie, care echivaleaza cu perpetuarea actelor morale, determina virtuozitatea omului. Problema se pune cum se poate determina concentratia exacta -de la caz la caz, a ceea ce este ponderat iar Aristotel raspunde foarte senin ca pana la urma asta este un termomentru intern cu care unii se nasc, altii nu. Nu este un rau natural ireparabil dar pur si simplu se remarca ca unii sunt inzestrati cu aptitudinea de a discerne foarte limpede si obiectiv reusind sa treaca in judecata lor de influenta poftelor si a slabiciunilor. Deosebit. Cineva poate fierbe la temperaturi mari, altcineva deabia incearca apa dezmortita cu degetul, cei doi fiind despartiti de alegerea capricioasa a vietii de a le da piele de rezistenta diferita. Tonul cu care Aristotel face aceasta afirmatie este cel al unui om de buna credinta care explica firea lumeasca cu seriozitate dar si cu intelegere, ajungand la acest dead-end al zestrei naturale, fara insa a-l folosi ca motiv de eschiva de la indatoririle morale. Asta se intampla acum 2350 de ani.
Actualmente, in tipul de democratie ' cur si vale' practicat pana la transpiratie, ne permitem sa nu mai credem cu atata usuratate ca asa a fost sa fie. Cine persevereaza in acest mediu competitiv pervers stie ca totul depinde de el. Daca nu crezi ca poti sta pe doua picioare, nu-i nimic, pana mana si fa-ti singur o carja, daca vrei sa bagi viteza, ia-ti rotile. Dar ca sa ajungi sa iti dai seama de ce ai nevoie. ca sa te misti din locul in care te afli trebuie sa iti constientizezi situatia si sa o accepti. Deaceea cred ca aici Aristotel nu avea dreptate. Instrumentul asta de masura al binelui si al raului este un apanaj distribuit tuturor denominat ca sinceritatea fata de propria persoana dar care ramane in fundul magaziei ca o bizarerie de decor . Sa fim seriosi, nu tine de nervii tari sau de puterea de abnegatie si nici de intelect, efortul de a recunoaste ca o decizie este luata in confomitate cu ceea ce dicteaza propria placere si e deci egoista, ca e un recul in fata a ceva ce sperie si prin urmare e lasa sau ca urmareste prejudiciera altcuiva si miroase a meschinarie. Oricine, dar chiar oricine, poate patrunde in aceste viscere fara sa i se recunoasca vreun merit de gandire profunda ci doar o doavada de evolutie la fiinta rationala.
Motivul pentru care am tinut sa pun pe tapet chestiunea sinceritatii cu propria persoana rezida intr-o serie de discutii avute cu mai multe persoane in care dezbateam deprinderi si le clasam ca fiind corecte sau incorecte. Problema era ca nu exista un limbaj comun cu privire la 'bine' si 'rau' si intotdeauna termina conversatie cu 'totul e relativ' ca sa ne putem pupa pe obraz si revedea si altadata la taclale. Dar lucrurile nu stau asa, cel putin nu la nivel conceptual, fiindca in practica as putea cadea la concesii pana intr-acolo incat sa admit ca unele lucruri care imi displac dar care sunt entuziasmul interlocutorului, sunt suportabile. Aparte de acest subterfugiu amical,se distinge imuabilitatea unor principii, a unor postulate de la care nu se poate deroga pe filiera logica si atunci interlocutorul imi serveste argumentul irefutabil: propria parere. Promovam libertatea spiritului, prin urmare in baza galeriei drepturilor si a libertatilor ne este permis sa decidem ce e bine si ce e rau. Dar operatia asta se face intotdeauna in functie de ceea ce place si nu raportat la un set de valori care prin aplicare pot sa nu genereze chiar deloc placere. Aici intervine necinstea fata de propria persoana pentru ca decizia se ia ca la 'gradi' , e dulce- bun, nu e dulce- bleah,scuip afara.
Unde ne duc aceste constatari:
1. Daca in 2000 de ani populatia planetei ar fi reusit sa se educe in spiritul onestitatii transante in primul rand fata de sine, acum s-ar fi ajuns sa se postuleze valid 'asa cred eu'. Asta ar fi insemnat ca cel care afirma asa ceva s-ar fi gandit in prealabil calm si temeinic si mai mult decat atat, ca in urma aflarii opiniilor diferite, lasand la o parte vanitatea, nu a putut fi convins de contrariu.
2. Suntem victimele propriilor noastre placeri, mai ales a celor mici care nu atrag stigmatul viciului sau a celor cu papion care mai ca seamana a calitati. Atata timp cat lumea nu ma considera alcoolic e in regula sa beau de placere, e misto sa fiu tot timpul cu prietenii- ati auzit de 'viata personala'?, am fost un bun camarad si nu ti-am spus de cum te lucra cutare pe la spate ca numa te suparai etc. Ne mintim ca procedam corect, ca e normal ceea ce facem mai ales daca gasim si pe altii care sa achieseze la practici. Daca cineva ar veni cu reprosuri, ne-am da ochii peste cap a mirare si minune : 'Vai de mine, dar nici nu mi-am pus problema ca asta ar fi ceva gresit ! Adica uitat-te si tu cati fac la fel si sunt toti oameni ok.'
3. A fi ok inseamna a fi tolerabil, integrat intr-un grup unde camaraderia presupune scarpinatul reciproc pe spate. Altfel, e frumos sa fi prieten cu cineva cu care ai pasiuni comune de impartit si distincte ca sa invatati unul de altul, care te critica constructiv si cu masura,si nu in ultimul rand, care iti lasa timp sa cresti.
luni, 9 august 2010
Contra povesti
Nu vreau sa dau o nota pesimista post-urilor dar ceea ce mi-e dat sa vad si obligata sa constat nu ma lasa sa fac manevre de ocol. Ar fi de ras si totusi nu chiar atat de amuzant pana la urma. Rasul s-ar opri in gat ca la bibanii care vaneaza companie si incearca sa se faca influenti ,sa obtina simpatie prin tot felul de glumite, asteptand apoi in suspans de western sa vada daca cineva a muscat-o si a hahait. Imaginea asta o am acum in minte. Teama de ridicol combatuta cu o ofensiva derizorie, frica aia marunta care face din om un las pentru ca nu se tine vertical in chestiuni minore si isi alege lupte de rahat in care sa transpire pentru putina reusita. Serios. Tristo-amuzant.
Serios: Filosofia lui Aristotel despre fericire- este expresia binelui suprem si ultima ratio a fiecarui om.Mai mult decat atat, binele suprem se realizeaza prin actiuni rationale cenzurate de principii si care se caracterizeaza prin repetitivitate. Cu alte cuvinte pentru a fi ferecit cu adevarat, trebuie sa materializezi binele de care esti in stare punand in practica calitatile cu care ai fost inzestrat de-a lungul vietii tale. Este important pentru economia inchisa a fericirii, pentru autarhia ei, ca binele sa se realizeze continuu pentru a-i da certitudine, pentru a-i sustine oarecum credibilitatea.
Tristo-Amuzant: Tot Aristotel, in cadrul acelorasi poliloghii moderne pentru vremea lui, in cele din urma perene pentru omenire, insereaza si niste mici scapari ale etosului contemporan. Considera ca originea nobila se numara printre virtuti iar cel care se naste de rang inferior porneste cu un handicap in singurul context in care poate exista, si anume cel social. Esti taran, esti usor nefericit.
Iata deci un exemplu concludent cum de data asta, un om genial este capabil sa creeze o paradigma de nota 10 dar in val vartejul noematic scapa andreaua si croseteaza anapoda cateva ochiuri. De ce l-am introdus pe Aristotel in fraza? Pai nu, nu ca sa ma fac vinovata de exhibitionism cultural ci pentru ca el cumva "m-a abordat"in timp ce am stat 7 zile la mare si am avut ocazia sa vad cum se distreaza o mare de oameni.
Doua din una: sau s-a umplut tara de magnati ai petrolului si descoperitori de filoane de aur sau ne-au dat rusii inapoi tezaurul dacic pentru ca toti putoii au la gat\ mana lanturi groase de aur. Sa nu fac insa inchizitia prostului gust, nu arunc benzina deageaba. Sa revin la entertainment. Nu am vazut in viata mea asa consum de bere, toti de dimineata de la rasarit pana seara la apus stateau cu paharul de bere in mana pe plaja, in mare, peste tot, femei si barbati deopotriva. Pro-tv-ul isi facea probleme ca populatia se expune la ultraviolete cand colo astia micutii se hidratau intens pe usa din dos si faceau fata caniculei. Programul deci nu era unul foarte complicat: zi prelungita de plaja, mahmureala seara si petrecere pe cinste noaptea si, si , si atat FRATE! cum spun oltenii pe acolo si se prapadesc de ras la orice apelativ care le iese nazal, pe gura. Pe urma fala si prostia, si disperarea de a rade din orice mai ales de pe urma batjocurii, mania de a conduce cu viteza, tatuajul cu hena... Nu ii credeam asa de multi, dar chiar erau.
Ce am invatat de aici: notiunea de 'mase' nu e una ironica, nu se foloseste in sens peiorativ. Ea exprima cheful de a trai- turat la o frecventa mica. Cata vointa are majoritatea sa activezeze in 24 de ore si cum. Marele esantion, superlativul care face ochi dulci statisticienilor si ravnitul electorat al clasei politice. Or unde e cantitate, mai greu sa bagi si calitate. Trebuie apreciate contabil aceste mase. Raport calitate- pret.
Asadar verbul cu care intra in relatie este 'a da'- masele prin excelenta consuma, adverbul care se alatura este 'accesibil' si asta face ca adevarul sa poata fi chemat trist pentru ca viata e si grea si complicata, omului revenindu-i sarcina sa o simplifice prin intelegerea proprie. Ce se intampla cu economia, guvernarea, media, justitia, birocratia? Toate raman a fi intelese de un numar mic de oameni, in rest devin tinte ale oprobiului, asa cum moda este respinsa de cei pe care i-a depasit. Ce am vazut la mare a fost reusita luptei de clasa, muncitorimea nefamiliarizata cu discutiile de salon si bunele maniere, cei care cauta dragoste si comfort doi intr-unul si le gasesc sub forma de gel de dus si sampon in acelasi ambalaj.
Si aici mi-am adus aminte de Aristotel care vede in Stat puterea diriguitoare care traseaza liniile optime dupa care cetateniii lui sa urmareasca atingerea binelui suprem. Dupa 2300 de ani de la acest model, Statul a devenit un Jurassik Park spoliator care taxeaza ca in jungla, pradatorii au evoluat de la coltii ascutiti la staturi mici si fantomatice care bat vederea pe timp de noapte si la tehnici subversive de vanatoare. Pacat ca democratia in faza ei ultima, cand presupune delegarea puterii unui cerc restrans, nu a gasit personal calificat si a facut recurs la omenescul 'laindemana'. Si asa s-a ajuns sa joace in liga mare toti amatorii.
P.S Promit sa nu mai vorbesc de societate ca de copilul prost si neajutorat al clasei pentru ca ma indispune ca si cand as sta toate pauzele sa vad cum se chinuie sa faca bastonase. In cel mai rau caz ma dedic deacum unor cazuri mai concrete.
Serios: Filosofia lui Aristotel despre fericire- este expresia binelui suprem si ultima ratio a fiecarui om.Mai mult decat atat, binele suprem se realizeaza prin actiuni rationale cenzurate de principii si care se caracterizeaza prin repetitivitate. Cu alte cuvinte pentru a fi ferecit cu adevarat, trebuie sa materializezi binele de care esti in stare punand in practica calitatile cu care ai fost inzestrat de-a lungul vietii tale. Este important pentru economia inchisa a fericirii, pentru autarhia ei, ca binele sa se realizeze continuu pentru a-i da certitudine, pentru a-i sustine oarecum credibilitatea.
Tristo-Amuzant: Tot Aristotel, in cadrul acelorasi poliloghii moderne pentru vremea lui, in cele din urma perene pentru omenire, insereaza si niste mici scapari ale etosului contemporan. Considera ca originea nobila se numara printre virtuti iar cel care se naste de rang inferior porneste cu un handicap in singurul context in care poate exista, si anume cel social. Esti taran, esti usor nefericit.
Iata deci un exemplu concludent cum de data asta, un om genial este capabil sa creeze o paradigma de nota 10 dar in val vartejul noematic scapa andreaua si croseteaza anapoda cateva ochiuri. De ce l-am introdus pe Aristotel in fraza? Pai nu, nu ca sa ma fac vinovata de exhibitionism cultural ci pentru ca el cumva "m-a abordat"in timp ce am stat 7 zile la mare si am avut ocazia sa vad cum se distreaza o mare de oameni.
Doua din una: sau s-a umplut tara de magnati ai petrolului si descoperitori de filoane de aur sau ne-au dat rusii inapoi tezaurul dacic pentru ca toti putoii au la gat\ mana lanturi groase de aur. Sa nu fac insa inchizitia prostului gust, nu arunc benzina deageaba. Sa revin la entertainment. Nu am vazut in viata mea asa consum de bere, toti de dimineata de la rasarit pana seara la apus stateau cu paharul de bere in mana pe plaja, in mare, peste tot, femei si barbati deopotriva. Pro-tv-ul isi facea probleme ca populatia se expune la ultraviolete cand colo astia micutii se hidratau intens pe usa din dos si faceau fata caniculei. Programul deci nu era unul foarte complicat: zi prelungita de plaja, mahmureala seara si petrecere pe cinste noaptea si, si , si atat FRATE! cum spun oltenii pe acolo si se prapadesc de ras la orice apelativ care le iese nazal, pe gura. Pe urma fala si prostia, si disperarea de a rade din orice mai ales de pe urma batjocurii, mania de a conduce cu viteza, tatuajul cu hena... Nu ii credeam asa de multi, dar chiar erau.
Ce am invatat de aici: notiunea de 'mase' nu e una ironica, nu se foloseste in sens peiorativ. Ea exprima cheful de a trai- turat la o frecventa mica. Cata vointa are majoritatea sa activezeze in 24 de ore si cum. Marele esantion, superlativul care face ochi dulci statisticienilor si ravnitul electorat al clasei politice. Or unde e cantitate, mai greu sa bagi si calitate. Trebuie apreciate contabil aceste mase. Raport calitate- pret.
Asadar verbul cu care intra in relatie este 'a da'- masele prin excelenta consuma, adverbul care se alatura este 'accesibil' si asta face ca adevarul sa poata fi chemat trist pentru ca viata e si grea si complicata, omului revenindu-i sarcina sa o simplifice prin intelegerea proprie. Ce se intampla cu economia, guvernarea, media, justitia, birocratia? Toate raman a fi intelese de un numar mic de oameni, in rest devin tinte ale oprobiului, asa cum moda este respinsa de cei pe care i-a depasit. Ce am vazut la mare a fost reusita luptei de clasa, muncitorimea nefamiliarizata cu discutiile de salon si bunele maniere, cei care cauta dragoste si comfort doi intr-unul si le gasesc sub forma de gel de dus si sampon in acelasi ambalaj.
Si aici mi-am adus aminte de Aristotel care vede in Stat puterea diriguitoare care traseaza liniile optime dupa care cetateniii lui sa urmareasca atingerea binelui suprem. Dupa 2300 de ani de la acest model, Statul a devenit un Jurassik Park spoliator care taxeaza ca in jungla, pradatorii au evoluat de la coltii ascutiti la staturi mici si fantomatice care bat vederea pe timp de noapte si la tehnici subversive de vanatoare. Pacat ca democratia in faza ei ultima, cand presupune delegarea puterii unui cerc restrans, nu a gasit personal calificat si a facut recurs la omenescul 'laindemana'. Si asa s-a ajuns sa joace in liga mare toti amatorii.
P.S Promit sa nu mai vorbesc de societate ca de copilul prost si neajutorat al clasei pentru ca ma indispune ca si cand as sta toate pauzele sa vad cum se chinuie sa faca bastonase. In cel mai rau caz ma dedic deacum unor cazuri mai concrete.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)