Transmit live din interiorul Bibliotecii Centrale a Universitatii (a.k.a BCU) unde o duduie face naveta din spatele salii spre afara, probabil spre tonomatul de cafea pe care il exploateaza ca pe o mina de sare. E inalta si pe tocuri si somehow, pieptul si fundul ii sunt intr-o sinergie exceptionala fiindca sanul stang cred ca trage de ureche buca dreapta si buca stanga se razbuna in acelasi fel pe sanul drept. Asa se intampla, ca si cand intra si cand iese, femeie asta are ceva miscator in ea pe care il poarta cu o expresie importanta. Fie arta din aparitia ei fie tocurile de 12 cm fac acest aspect vizibil. Noi restul, majoritatea, ne batem capul pentru licenta, folosim maro in jurul ochilor ca sa exprimam ingrijorare. Frazele vin greu chiar si aici, in casa literelor unde bibliotecarii iti aduc cartile dupa ce ai citit ce ti-ai adus de acasa si te hotarasti sa pleci. Dar nu e stres, aici mai opereaza si solidaritatea umana sub forma parcatului la pupitrele altora si stat in povesti. Se formeaza astfel mici claci (asta sa fie pluralul de la "claca"?!) mai ales dupa ora pranzului, cand toti se intorc de la cantina Farmaciei tratati cu mazare si pulpe de pui.
        Eu am ce am cu mamutul. E un tip inalt care se fataie prin excelenta, fornaia si da indicatii la doi blegi care cer locuri langa el!  De obicei el nu constituie o problema dar s-a intamplat sa primesc loc langa el si atunci mi s-a zis cu ziua de studiu. S-a intins sa vada ce scriu, s-a intins numai asa ca sa isi pocneasca oasele, s-a dus de n ori la baie, a vorbit in soapta la telefon, a facut tot ce e omeneste posibil incat sa nu stea sa-si citeasca paginile. Am strans din umeri acum cateva zile si de atunci am renuntat sa mai fiu constienta de existenta mamutului de frica sa nu fiu acuzata ca vad cai verzi pe pereti sau ca ma ocup de pasiuni desuete cum ar fi studiul dinozaurilor.
  Inchei transmisiunea ca sa nu fiu mai rau ca mamutul si sa fac lucrul pentru care am si venit.

despre iertare

      Nu exista sentimente absolute, ele planeaza doar in deriva ca si concepte.Sunt niste inorogi care impung  si au unicul rol de a incarca cu vina orice intrerupere a unei emotii a carei disparitie e infricosatoare. Eu stiu cel mai bine; am testat. Mama mea m-a iubit cand eram mica cu tot ce poate fi mai bun intr-un om. Nu am simtit nici o clipa ca nu ma aflu in cea mai sigura si definitiva dragoste; daca nu era pentru mama, nu as fi stiut cum se abordeaza certitudinea si nici cum sa practic devotiunea. S-a intamplat sa cresc, mama s-a speriat de cum incepeam sa judec si cred ca orice parinte trece prin sperietura deviantelor adolescentine cand formarea e mai violenta si mai ales neprevizibila. Si atunci cred ca a avut momente cand a vrut sa uitam una de alta sau cel putin sa isi ia inapoi o parte din dragoste care o facea vulnerabila si eu am raspuns la fel fiindca distantele nu se pot crea decat prin reciprocitate. Si ii multesc pentru asta pentru ca asa am primit a doua lectie despre alienare si reintoarcere; chiar daca au fost numai zile in care nu ne-am vorbit, chiar daca nu am reusit niciodata sa cadem deacord la ce ora sa ma intorc acasa in liceu, am inteles ca bucatarului nu ii iese intotdeauna mancarea buna dar ramane acelasi maestru care isi stapaneste arta si poate nici mai mult, nici mai putin sa ii invete pe altii.
    De aici, cu deschidere dar fara experienta, am dedus ca odata voi avea o sarcina mai grea, ca voi avea de iertat. Oamenii nu-si dau seama ce greutate are actul asta si cata putere liberatoare. Ei se refera la 'a ierta' atunci cand abandoneaza o ura, simtindu-se prea obositi sa mai lupte fara sa gaseasca satisfactie. Insa iertarea e ceva dificil, te cauta la temelie ca sa vada daca esti bine construit, se leaga de calmul si echilibrul tau si iti cere sa dovedesti ca in lantul trofic uman exista viziune inainte de nevoie. Da, egoismul atasat nevoii de conservare trebuie sa paleasca in fata unei priviri inteligente in viitor care dezvaluie un gambit, o smecherie. Pierzi un pion mediocru al razbunarii ca sa castigi curand piesa grea a eliberarii, a succesului de a nu trai cu resentimente sau frustrari.
 Mai mult, iertarea nu e ca si pocainta, nu are termen pana in al doisprezecelea ceas. Ea are un timp al ei dupa care devine numai ultimul lucru care mai poate fi facut- o chimioterapie dureroasa. Fi serios, nu invarti pe degete 'chestia asta'- ai bagateliza 'a serious affair'. Mi se pare atat de tacuta si demna iertarea asta incat nu cred ca multi sunt in stare de ea intre atata galagie si lipsa de perspectiva. De obicei, reactia spontana e sa inchizi ochii si sa dai cu pumnii in speranta ca il nimeresti pe agresor.
 Pe dealta parte sa numaram si cati sunt demni de iertare sau poate luarea lor in calcul nici nu are rost. Iertarea trebuie sa apartina doar celui care o face; ea reprezinta un insemn personal, onorific pentru parcurgerea maratonului in care dorinta de a face rau cuiva se disipeste.
  Pentru iertare si final- Erik Satie Gymnopedie No.1

Bau! Sunt eu talentul ascuns de pe scara blocului, cand auzi cea mai frumoasa voce de sus si crezi ca e o piesa noua la Tv, sunt de fapt eu, la dus, dand frau liber emotiilor. Identitatea mea ramane cu toate astea ascunsa, ar putea fi- logic- oricare dintre persoanele care fac dus in apartamentul de deasupra. Un ac valoros intr-un car cu fan, adica iarba uscata= aia risipa!
 Probabil s-a aflat deja, romanii au talent, nu ne mai ascundem dupa deget. Da, au. Uitandu-ma la cateva filmulete, unii m-au surprins dar sub rezerva creata de vizionarea Britain's got talent unde daca nu a fost sonorizarea dintr-o era viitoare, aia chiar puteau mai bine ca ai nostri. Sunt oameni cu voce si alte aptitudini printre multi altii care au dat gres in a demonstra ceva dar sunt atat de numerosi incat e ca si cum ai intra intr-un carrefour la raionul specialitati. Asa nici pateul din ficatul unui animal deosebit nu iti mai face cu ochiul si nu reuseste sa se detaseze net de alte produse. La fel si cu cei care urca acum pe scena: sunt draguti dar nu stiu la ce fel de recunoastere se asteapta. Sa recunoastem, din 10 oameni maxim o sa gasesti pe cineva capabil sa iti cante o melodie nefalsata cap coada iar daca cauti intre 20 o sa gasesti pe cineva care are o inflexiune cu vino'n 'coa. Cu toate astea nu toti sunt facuti sa ajunga clienti ai caselor de discuri. Exista un singur Rembrandt, un singur Degas, un singur Klimt si multi alti pictori talentati care ii pot reproduce aproape fidel. Asa, si?! Ei nu vor aduce nimic nou in istoria picturii,cea mai mare bucurie a lor va fi probabil ca au intrat la scoala de arte si au absolvit-o. Vor ramane sa isi numere diplomele, sa fie cunoscuti in cartier ca "ala care picteaza". Asa si oamenii astia. Da, Dumnezeu a dat atata har in lume incat ar trebuie sa abunde de coruri pe la fiecare colt de strada insa nu la toti le-a dat inspiratie si chemare pentru asa ceva. Atata tot. Nu contest concursul si concurentii, ma intreb numai daca toata lumea intelege acelasi lucru ca si mine: acela ca daca poti canta sau desena asta nu te transforma intr-un talent  si cel mai cinstit si probabil nu o sa beneficiezi de notorietate.

femeile interpreteaza

  Chipurile, femeile interpreteaza prea mult. Daca faci un gest, pentru ele asta inseamna sa le arunci un os pe care il rumega pana il seaca.
   M-am hotarat acum cateva minute sa vin in aparare, sa arat ca asta nu e o manifestare paranoica care rezida in gena patologica a sexului slab. In conjuncturile in care m-am gasit in ultima vreme, am fost nevoita sa fiu foarte atenta la ce spun si sa ma conving din mers ca sinceritatea, chiar si diplomata nu e intotdeauna solutia. Uneori, daca esti suficient de destept si ubicuu, si numai daca esti cu adevarat convins ca e in regula, poti sa omiti, sa minimalizezi pana la sange sau sa treci in asteptare, un anumit lucru. Atat si numai atat te poti indeparta de la regula lustruita ca intotdeauna e bine sa servesti adevarul ca painea, adica cald si cu riscul de a suferi de dureri de stomac de la coca. Nimeni nu zice sa minti, e bine daca ai inteles pana acum ce e diplomatia, dar am ajuns acum sa mai invat si lectia sanatatii de a vedea cat mai mult in celalalt. Asadar, acolo unde exista tensiune, masura de prim ajutor o reprezinta decongestionarea atmosferei; numai asa poti desface, lamuri si inlatura o problema fara sa ramana cicatrici. E normal sa treci peste un diferend cu succes atunci cand arati celuilati ca nu replici cu manie si ciuda, ci cauti o solutie pe un ton cooperant ca si cand amandoi, automat, aveti gandul asta. Din moment ce incepi intr-o nota de calm o conversatie iti motivezi si conlocutorul sa faca acelasi lucru. Dar ca sa ajungi la starea asta in care detii controlul si inima nu iti sta stransa, trebuie sa gandesti si de pe pozitia celuilat, sa petreci timp incercand sa-l intelegi. A te transpune in pielea celuilalt e un fel de meditatie pe barna pentru ca te obliga sa tii linia dreapta, sa nu aluneci in partea in care crezi ca ar face ceea ceea ce ai face tu si nici in partea in care i-ai exagera reactiile.
    Acum, de ce si-ar da cineva atata bataie de cap sa inteleaga intotdeauna semnificatia transcendentala a faptelor altui om? Pai singurul raspuns dictat de logica ar fi pentru ca ii pasa, adica chestiunea reprezinta un anumit grad semnificativ de importanta. In paranteza, si cu satisfactie notez pentru ignoranti, daca o femeie nu interpreteaza vis-avis de un barbat inseamna ca il mesteca si-l scuipa afara mai usor ca pe guma Turbo. Iar daca isi da interesul, nu asta constituie greseala ei ci faptul ca isi exprima fara virgula impacientarea, starea de rumegarea, isi incrunta sprancenele, isi agita mainile. Nu omite, serveste impreuna cu explicatiile de preparare. Aici admit ca femeile se expun enorm si nu fac decat sa enerveze pentru ca muta atentia de pe ceea ce trebuie rezolvat pe persoana lor-labila la momentul explicatiilor pe care le da.
   Cu toate astea, mie mi se pare ca atunci cand un om isi dezvaluie total starea, practic iti pune in brate si solutia. E evident unde bate, ce vrea sa auda, trebuie doar sa vezi daca esti dispus sa dai ce cere. S-a trecut de etapa intrebarilor, mai raman de bifat optiunile. "you're the puppeteer" cum zice Paloma Faith.
    Acum ma duc sa interpretez la licenta; acolo sunt convinsa ca nu se supara nimeni cu cat scriu mai mult.