Inca nu am desprins mesajul concret cu adresa exacta din poliloghia de aseara. Prin urmare, fara alte digresiuni, convingerea mea e ca in gand fiecare dintre noi exploreaza zone dintre cele mai vaste, ca practic suntem capabili de foarte multa decadenta care nu se intampla pentru ca e franata din timp, de rusine, de groaza oprobiului, de frica pedepsei. Dar cele mai multe impuritati ale gandirii care se opresc in panza filtrului au de-a face cu actiuni care ii privesc pe ceilalti, adica faptele care nu pot trece neobservate si sunt susceptibile sa starneasca reactii violente. Cele care fac lobby exclusiv asupra noastra sufera cel mult de o alungare rapida, de o lipsa de atentie, dar nu sunt niciodata trecute la analiza si corectate. Nu stim sa pierdem, ne consideram competitivi si atunci cand calcam pe altii ca sa ajungem mai in fata. Folosim jocuri de cuvinte ca sa fim spirituali pana dam intr-un jargon folosit impropriu chiar si atunci cand vorbim grav si serios. Suntem atat de atenti la greselile celorlalti, le cautam slabiciunile si nu observam ca tocmai politia asta a defectelor buruienoase dar nu vadit nocive, ne seaca de toleranta si inlocuieste impulsul normal de a-i ajuta.
Si atunci in lupta asta cu lumea in care coalizam orbeste cu propria persoana trebuie sa cautam si sa si gasim partea nutritiva care taie panaceul artistic al lui Knecht. ( Inca o data, Knecht e personajul principal din 'Jocul cu margelele de sticla', un barbat super destept care daca i-ar intazia trenul intr-o gara din Romania, n-ar mai avea norocul sa plonjeze in lumea ideilor ci s-ar trezi insurat si cu trei copii la prima halta. Asta pentru ca he's a keeper din punctul de vedere al tuturor domnisoarelor batrane de cariera de pe la noi. Ha, ha, glumesc.)
Un raspuns incomod pentru ca e prea mare si nu ma simt in stare sa-l fac cunoscut, dar el se impune: dragostea. Asta ne salveaza, prin ochelarii ei perspectiva devine clara si sinoptica fiindca il vezi pe celalalt si apoi pe tine.
Iubirea cere insa coloana vertebrala, e draconica fiindca nu e posibila cu concesii. E ca o lege- se voteaza per ansamblu sau nu se voteaza deloc. Ea nu poate fi cersita, cine intinde mana dupa ea primeste rigle in palma. Ea nu trebuie sa sufoce, nu trebuie sa aspire la o contopire cu obiectul ei ci trebuie sa fie lejera si sa nu subjuge pe nici unul. Iubirea fara libertate e ca si detentia fara lanturi intr-o celula.
Vreau sa-i spun persoanei in cauza ca atunci cand nu primeste dragoste dintr-un loc inseamna ca in cavitatea aia nu o sa prinda niciodata radacini sentimentul asta. Si cu toate astea nu are loc nici o tragedie, regret sa o dezamagesc. Tot timpul se poate merge mai departe, frumusetea drumului e tot acolo, dragostea poate aparea sau poate nu, dar ea e acolo. Oricum, iubirea pentru cineva e surclasata de iubirea de sine care da demnitatea, simtul propriei valori si constiinta de sine.
Si cel mai important draga persoana, e ca singurul mod in care se poate iubi e cu devotament si abnegatie, cu ochiul setat pe specialitatea celuilalt si cu bucuria ca l-ai descoperit asa cu defecte. Altfel care ar mai fi meritul nostru in a iubi daca cel de langa noi ar fi perfect?
sâmbătă, 18 septembrie 2010
vineri, 17 septembrie 2010
Pentru cineva drag
'Chiar daca astepti toata viata, nu uita ca orice asteptare e provizorie', zicea Paler intr-un decalog personal si avea dreptate. Substantivele nu pot compune singure un sistem, intotdeauna vor fi si verbe care cel mult, pot induce ideea de pasivitate si incremenire printr-o morbidete excesiva. Ideea e ca fata de intamplare, coincidente si astre nu exista eschiva si toti trebuie sa credem asta indiferent daca avem convingerea ca stam sau nu sub semnul destinului. Viata se intampla, nu trebuie nici un gaj care sa ne asigure ca nu vom prinde mucegai intr-o camera pentru ca printre noi se misca o forta ingemanata cu gravitatea care face oamenii sa se ciocneasca ca niste mere in cadere. Putem rasufla usurati stiind ca nici una din crucile de dus nu are ca si sarcina asistarea permanenta la spectacolul cu numere de magie, echilibru, dresaj, ba mai mult, intrand in circ, pasim direct in arena printre elefanti, contorsionisti si dincolo de imaginatie. Suntem obligati sa traim.
Atunci odata introdusi, inseamna ca trebuie sa jucam simultan toate jocurile ca niste caracatite care isi mandateaza tentaculele sa joace domino, sah, pocker, de la jocuri de noroc pana la jocuri de gandire. Sunt de toate pentru toate abilitatile, fiecare are loc sa faca un giumbusluc, nu asta e problema. Provocarea se ridica in fata discernamantului cand trebuie sa alegem si nu mai putem falsa stand pe ultimul rand din cor, ne dam examenul care nu necesita profesor pentru supraveghere, corectare si exigenta pentru ca situatia se autoevalueaza prin efecte.Asadar cei care isi fac probleme in privinta unei ipotetice vieti lipsite de continut, le spun acum- sa nu se nelinisteasca fiindca oamenii sunt ca niste bolovani rasturnati la vale care nu se opresc decat pe loc drept. Poate ca nu toate existentele sunt niste pante interesante de coborat dar cu siguranta fiecare are denivelarile ei care dau viteza coborarii. Ma gandesc mai departe ca intotdeauna temerile cele mai mari sunt legate de elementele extrinseci fiintei noastre: ne e frica de moarte, de ce zice gura lumii, de ridicol, de nesansa, ne temem ca nu vom fi iubiti, ca vom da mai mult decat primim, ca la bilant o sa iesim pe minus. Dar prea putin tresarim la demonii din noi cu care stam la masa, taifasuim dar nu le vedem uratenia, adica nu clintim un muschi in fata unui rau existent dar avem insomni la gandul unui rau posibil. Si mi-am explicat reactia asta ciudata, generala, aducand ca argument faptul ca nu suntem in stare de sanitate morala.
In primul rand pe nimeni nu alarmeaza trecerea timpului fara a fie valorificat, lenea si tegiversarea au devenit legitime prin institutia ragazului fiind de bun simt sa iti acorzi un termen rezonabil pentru orice schimbare. Uitand cum sa fim promti, am alunecat intr-un ritm de melodrama care reia tema si o tot dezbate pe parcursul actiunii devalorizand actiunea. Trec ani si atat de multe promisiuni sunt trecute cu vederea. Apoi din moment ce devenim comozi cu noi insine si ne impunem limite pentru ca nu avem timp sa fim multilaterali, restul devine omenesc, acceptabil, suportabil. O alegere se materializeaza prin canibalism, omorand-o pe sora ei ramasa doar in faza de posibilitate, si astfel, marcata de sacrificiul comis se poate manifesta usor psihotic. Spre exemplu am putea face ceva din pasiune dar am avea de suferit material asa ca alegem sa facem cariera. Renuntarea la pasiune va ciobi intotdeauna succesul in cariera, munca va capata uneori fata pedepsei flagelarii. Asadar dupa ce am secat intransine dorinte, lasandu-le cadavrul sa locuiasca in colturile nefericite, intram in cercul initiatilor, recunscandu-ne unii pe altii ca purtatori de astfel de incarcaturi. Ne intelegem unii pe altii, apelam la aceleasi pretexte, cream o stare de normalitate in care toti zvacnim si facem febra.Suntem toti pe aproape dar nimeni nu a primit exact ce si-a dorit, am cedat sau poate am urmarit scopuri false, ne stim si ne strangem mainile pe strada ca membrii ai aceluiasi club. In fond rezida gandul comun ca suntem carne si sange si ca slabiciunea asta ne condamna la clacari dar ca in acelasi timp combinatia e paradoxal sublima. Suntem fragili, ne rupem din coapsa de fiecare data ca sa hranim zgripturoiul pe care zburam sa ne duca mai departe si mai sus. Concluzia e ca suntem niste romantici, romantismul a fost singurul gen in care nu a trebuit sa fabulam prea mult pentru ca am spus ceea ce era deja acolo. Sentimente si porniri. Or sanitatea morala cere daca nu tot timpul macar frecvent, sau daca nu ca si temelie, cel putin ca componenta a fundatiei, detasarea intr-un mediu abstract, o racoare pulverizata in creier care sa nu aiba nimic de-a face cu reactii chmice si instincte.
Jocul cu margelele de sticla ( Herman Hesse ). Asta ne lipseste, sincer. Sa traim cateodata in extazul artei, sa gasim placerea in lucruri infailibile ca muzica.
Ma fascineaza ca un sfant protagonistul Josef Knecht care exulta in cadrul cunoasterii si a manierismului atator domenii, care se lupta cu tribulatii referitoare la puterea de adevar a Castaliei, tinutul inteleptirii. Daca l-as cunoaste in carne si oase probabil ca as plange ca in fata unui mic Mesia. Mi-ar fi imposibil sa nu ma plec in fata unuia care nu a sughitat cu suspine dupa o femeie, care nu a avut vreo slabiciune pentru vreun prieten, care a recunoscut onest ca nu e nimic inaltator in galceava lumii.
De pe partea asta nu exista insa primejdie, nu o sa intalnesc eremiti pentru ca cel mai bun lucru care s-a putut face din acest prototip a fost literatura. Pana la urma ramanem deci o specie care daca se ridica atat de sus in sfera cunoasterii e amenintata de extinctie, se dedica celibatului. Diferenta de afect, de bucurie si supliciu ne apartine indisolubil si singura modalitate de a-i da clasa lui Josef Knecht e sa pendulam intre cele 2 ca si cum am apasa clapele unui pian.
Imi duc la capat rationamentul altadata. Bunica nu a inteles niciodata ce e aia asteptare si nici nu vreau sa vad de ce demersuri e in stare daca nu ma duc acuma sa vad care ii treaba.
Atunci odata introdusi, inseamna ca trebuie sa jucam simultan toate jocurile ca niste caracatite care isi mandateaza tentaculele sa joace domino, sah, pocker, de la jocuri de noroc pana la jocuri de gandire. Sunt de toate pentru toate abilitatile, fiecare are loc sa faca un giumbusluc, nu asta e problema. Provocarea se ridica in fata discernamantului cand trebuie sa alegem si nu mai putem falsa stand pe ultimul rand din cor, ne dam examenul care nu necesita profesor pentru supraveghere, corectare si exigenta pentru ca situatia se autoevalueaza prin efecte.Asadar cei care isi fac probleme in privinta unei ipotetice vieti lipsite de continut, le spun acum- sa nu se nelinisteasca fiindca oamenii sunt ca niste bolovani rasturnati la vale care nu se opresc decat pe loc drept. Poate ca nu toate existentele sunt niste pante interesante de coborat dar cu siguranta fiecare are denivelarile ei care dau viteza coborarii. Ma gandesc mai departe ca intotdeauna temerile cele mai mari sunt legate de elementele extrinseci fiintei noastre: ne e frica de moarte, de ce zice gura lumii, de ridicol, de nesansa, ne temem ca nu vom fi iubiti, ca vom da mai mult decat primim, ca la bilant o sa iesim pe minus. Dar prea putin tresarim la demonii din noi cu care stam la masa, taifasuim dar nu le vedem uratenia, adica nu clintim un muschi in fata unui rau existent dar avem insomni la gandul unui rau posibil. Si mi-am explicat reactia asta ciudata, generala, aducand ca argument faptul ca nu suntem in stare de sanitate morala.
In primul rand pe nimeni nu alarmeaza trecerea timpului fara a fie valorificat, lenea si tegiversarea au devenit legitime prin institutia ragazului fiind de bun simt sa iti acorzi un termen rezonabil pentru orice schimbare. Uitand cum sa fim promti, am alunecat intr-un ritm de melodrama care reia tema si o tot dezbate pe parcursul actiunii devalorizand actiunea. Trec ani si atat de multe promisiuni sunt trecute cu vederea. Apoi din moment ce devenim comozi cu noi insine si ne impunem limite pentru ca nu avem timp sa fim multilaterali, restul devine omenesc, acceptabil, suportabil. O alegere se materializeaza prin canibalism, omorand-o pe sora ei ramasa doar in faza de posibilitate, si astfel, marcata de sacrificiul comis se poate manifesta usor psihotic. Spre exemplu am putea face ceva din pasiune dar am avea de suferit material asa ca alegem sa facem cariera. Renuntarea la pasiune va ciobi intotdeauna succesul in cariera, munca va capata uneori fata pedepsei flagelarii. Asadar dupa ce am secat intransine dorinte, lasandu-le cadavrul sa locuiasca in colturile nefericite, intram in cercul initiatilor, recunscandu-ne unii pe altii ca purtatori de astfel de incarcaturi. Ne intelegem unii pe altii, apelam la aceleasi pretexte, cream o stare de normalitate in care toti zvacnim si facem febra.Suntem toti pe aproape dar nimeni nu a primit exact ce si-a dorit, am cedat sau poate am urmarit scopuri false, ne stim si ne strangem mainile pe strada ca membrii ai aceluiasi club. In fond rezida gandul comun ca suntem carne si sange si ca slabiciunea asta ne condamna la clacari dar ca in acelasi timp combinatia e paradoxal sublima. Suntem fragili, ne rupem din coapsa de fiecare data ca sa hranim zgripturoiul pe care zburam sa ne duca mai departe si mai sus. Concluzia e ca suntem niste romantici, romantismul a fost singurul gen in care nu a trebuit sa fabulam prea mult pentru ca am spus ceea ce era deja acolo. Sentimente si porniri. Or sanitatea morala cere daca nu tot timpul macar frecvent, sau daca nu ca si temelie, cel putin ca componenta a fundatiei, detasarea intr-un mediu abstract, o racoare pulverizata in creier care sa nu aiba nimic de-a face cu reactii chmice si instincte.
Jocul cu margelele de sticla ( Herman Hesse ). Asta ne lipseste, sincer. Sa traim cateodata in extazul artei, sa gasim placerea in lucruri infailibile ca muzica.
Ma fascineaza ca un sfant protagonistul Josef Knecht care exulta in cadrul cunoasterii si a manierismului atator domenii, care se lupta cu tribulatii referitoare la puterea de adevar a Castaliei, tinutul inteleptirii. Daca l-as cunoaste in carne si oase probabil ca as plange ca in fata unui mic Mesia. Mi-ar fi imposibil sa nu ma plec in fata unuia care nu a sughitat cu suspine dupa o femeie, care nu a avut vreo slabiciune pentru vreun prieten, care a recunoscut onest ca nu e nimic inaltator in galceava lumii.
De pe partea asta nu exista insa primejdie, nu o sa intalnesc eremiti pentru ca cel mai bun lucru care s-a putut face din acest prototip a fost literatura. Pana la urma ramanem deci o specie care daca se ridica atat de sus in sfera cunoasterii e amenintata de extinctie, se dedica celibatului. Diferenta de afect, de bucurie si supliciu ne apartine indisolubil si singura modalitate de a-i da clasa lui Josef Knecht e sa pendulam intre cele 2 ca si cum am apasa clapele unui pian.
Imi duc la capat rationamentul altadata. Bunica nu a inteles niciodata ce e aia asteptare si nici nu vreau sa vad de ce demersuri e in stare daca nu ma duc acuma sa vad care ii treaba.
duminică, 12 septembrie 2010
Sunt o forma de viata greu de intretinut, viata mea e scumpa rau, e complicata si necesita atatea demersuri preparatorii incat numaratul si dozarea timpului mi-au intrat in sange. Trebuie sa am grija sa mananc la anumite ore- pauza de masa sa se suprapuna peste senzatia de foame, sa ma odihnesc, sa fac sport, sa beau minim 2 litri de apa pe zi, sa imi fac treaba, sa ma bucur. M-am gandit ce s-ar intampla daca m-as rataci prin jungla si as ajunge sa supravietuiesc acolo un an. Dupa ce as depasi faza critica de a reusi sa ma pastrez intreaga, nemancata de jivine si muscata de serpi, de a invata cum si cu ce sa m hranesc, cum sa fac focul si cum sa vanez as incepe sa reflectez si sa imi aduc aminte de cum o duceam in civilizatie. Odata ce mediul nu mi-ar mai fi complet ostil, relaxand putin muschii, as avea reactia normala de a constientiza ce mi s-a intamplat. Nu ma refer aici ca mi s-a prabusit avionul si ca trebuie sa gasesc o asezare omeneasca sau ca serpasul era un escroc care m-a furat si m-a lasat sa mor in viscerele lumii, ci m-as gandi ca fix eu Liana din Romania din parintii cutare si cutare, a carei bunici nici unul nu a vazut vreodata marea, a ajuns in anul x al vietii ei sa o traiasca si pe asta. Neam de neamul meu nu ar fi suferit o asa amenintare de pieire, sa moara din altceva decat boala, batranete sau accident de masina- primele 3 cauze afirmate prin eficienta lor de curatare a oamenilor. Si m-as gandi cum o duceam pana sa mi se fi intrerupt cursul ala firesc, viata aia aidoma stramosilor mei ,care mi-ar fi putut fi prezisa de orice tiganca nevizionara de la colt si as vedea o structura economico-contabila foarte complicata.
1. Ingrijire corporala: sapun cu ulei de masline, gel de dus hidratant si exfoliant, crema de corp, masca de par, sampon, balsam, spray pentru netezire, demachiant, lotiune tonica, crema astringenta, crema de fata de zi si de noapte, pudra, deodorant, parfum, farduri, periuta si pasta de dinti, apa de gura. Toate aproximativ, sunt folosite zilnic.
2. Haine: de casa, de facultate, de iesit lejer, de iesit seara, de mers la un eveniment, groase, subtiri, uni, cu imprimeu, utile, inutile, haine pe care am cu ce le asorta si haine care cer alte haine care sa mearga cu ele.
3. Produse de curatat casa, obiecte casnice( viata fara mixer e gri ca o zi de noiembrie, centrala stricata in toiul iernii -provocare redutabila de a nu plange ca la mormantare ), vecinii, asociatia de proprietari de doi lei a scarii blocului, taxiurile, cafeaua din drum, cafeau de dupa cursuri, biblioteca, cartile, cartile, prietenii apropiati, amicii, cunostintele, imparteala care da tot timpul cu rest, nu se mai gata si prorogheaza existenta, a! am uitat muzica, plimbarea si spectacolele, Linistea, in cele din urma.
In jungla mi-ar ramane doar Linistea, m-ar durea la 3 metri de dos de cosmetica si pensat, as bate ritmat in lemne si as fi bateristul diletant care sperie papagalii si pasarile paradisului de pe-o creanga cu mine. Casa mea din copac ar intrece orice sentiment de proprietate in pozitia ei centrala din Bildungsroman iar constructia ei m-ar face mai om decat cumpararea unui apartament in centru cu bani cash. N-as avea carti, dar mintea nu mi-ar sta in loc fiindca as deprinde umilinta si curajul.Iar prima iti arata locul pe care te clasezi in lume fara sa fii incetosat de subiectivism iar al doilea te relaxeaza exact cat trebuie ca sa nu faci din lipsa ta de resurse de putere o prapastie. As invata sa fiu diplomata intorcand fortele naturii in favoarea mea, totusi, nu ma gandesc atat de departe incat sa inot cu crocodilii si sa iau masa cu pirania. Inteligenta s-ar hrani din interpretarea semnelor, din jocul de ofensiva si defensiva la care as fi obligata.
Cert este ca ar mai ramane foarte putin din cea de acum.
Dar nu ma deranjeaza ceea ce sunt acum, ba chiar imi convine, civilizatia nu ne-a sclavit prin igiena si moda ci ne-a facut mai atenti.Poate si mai vulnerabili atunci cand a dat societatii gama variatade forme de taietei. As fi preferat sa ramane la forma standard de sireturi lungi. Fara sa ridic obiectii, remarc doar ca pentru niste rezultate secundare ca si importanta in viata, se depune o cantitate mare de efort iar chestia asta ma plictiseste. Grija la blazare, la dependenta de produse abundente care vizeaza cele mai absurde preferinte; pana la urma e fain sa calatoresti fara bagaj mare
1. Ingrijire corporala: sapun cu ulei de masline, gel de dus hidratant si exfoliant, crema de corp, masca de par, sampon, balsam, spray pentru netezire, demachiant, lotiune tonica, crema astringenta, crema de fata de zi si de noapte, pudra, deodorant, parfum, farduri, periuta si pasta de dinti, apa de gura. Toate aproximativ, sunt folosite zilnic.
2. Haine: de casa, de facultate, de iesit lejer, de iesit seara, de mers la un eveniment, groase, subtiri, uni, cu imprimeu, utile, inutile, haine pe care am cu ce le asorta si haine care cer alte haine care sa mearga cu ele.
3. Produse de curatat casa, obiecte casnice( viata fara mixer e gri ca o zi de noiembrie, centrala stricata in toiul iernii -provocare redutabila de a nu plange ca la mormantare ), vecinii, asociatia de proprietari de doi lei a scarii blocului, taxiurile, cafeaua din drum, cafeau de dupa cursuri, biblioteca, cartile, cartile, prietenii apropiati, amicii, cunostintele, imparteala care da tot timpul cu rest, nu se mai gata si prorogheaza existenta, a! am uitat muzica, plimbarea si spectacolele, Linistea, in cele din urma.
In jungla mi-ar ramane doar Linistea, m-ar durea la 3 metri de dos de cosmetica si pensat, as bate ritmat in lemne si as fi bateristul diletant care sperie papagalii si pasarile paradisului de pe-o creanga cu mine. Casa mea din copac ar intrece orice sentiment de proprietate in pozitia ei centrala din Bildungsroman iar constructia ei m-ar face mai om decat cumpararea unui apartament in centru cu bani cash. N-as avea carti, dar mintea nu mi-ar sta in loc fiindca as deprinde umilinta si curajul.Iar prima iti arata locul pe care te clasezi in lume fara sa fii incetosat de subiectivism iar al doilea te relaxeaza exact cat trebuie ca sa nu faci din lipsa ta de resurse de putere o prapastie. As invata sa fiu diplomata intorcand fortele naturii in favoarea mea, totusi, nu ma gandesc atat de departe incat sa inot cu crocodilii si sa iau masa cu pirania. Inteligenta s-ar hrani din interpretarea semnelor, din jocul de ofensiva si defensiva la care as fi obligata.
Cert este ca ar mai ramane foarte putin din cea de acum.
Dar nu ma deranjeaza ceea ce sunt acum, ba chiar imi convine, civilizatia nu ne-a sclavit prin igiena si moda ci ne-a facut mai atenti.Poate si mai vulnerabili atunci cand a dat societatii gama variatade forme de taietei. As fi preferat sa ramane la forma standard de sireturi lungi. Fara sa ridic obiectii, remarc doar ca pentru niste rezultate secundare ca si importanta in viata, se depune o cantitate mare de efort iar chestia asta ma plictiseste. Grija la blazare, la dependenta de produse abundente care vizeaza cele mai absurde preferinte; pana la urma e fain sa calatoresti fara bagaj mare
Abonați-vă la:
Postări (Atom)