In fiecare dimineata cand ies din casa si ajung in strada, pornesc inspre facultate cu un duios elan si o sincera pofta de a despacheta ziua depusa. Daca ploua ma gandesc la pauza in care o sa simt aroma cafelei intr-un fotoliu adanc, daca e soare ma gandesc la un curs interesant si la discutii pe marginea lui cu colegii. Ma gandesc ca o sa rad mult, ca o sa mananc o supa calda, ca o sa fac o plimbare, ca citesc pana la zi la toate materiile. Ies din scara blocului si primul lucru e sa vad cerul si sa-mi confirm ca dincolo de toate e libertate si spatiu iar cei care se inalta zilnic prin traiul judicios isi dau seara intalnire in acele sfere inalte ca intr-o Casa Capsa.
Pornesc.De cum intru pe artera principala randurile de oameni se ingroasa intratat incat trebuie sa fac jaloane printre ei; am devenit experta in a lua curbele cu o geanta mare pe umar fara sa ii lovesc pe trecatori. Imi amintesc lucruri amuzante de ieri, zambesc, de multe ori merg si ma rad ca si cand as avea un interlocutor si la oameni nu li se pare prea logica expresia fetei mele. In rest nimeni nu schiteaza nici un gest, ba mai mult, mi se pare ca toti pe care ii privesc isi aduna ridurile intr-o incordare, sunt ganditi, nici macar nu arboreaza pasivitatea aia senina. Chiar atat de grav sa fie? Nu-mi dau seama ce responsabilitati nu pot fi tratate cu destinderea omului matur care le ia drept parte intrinseca a varstei si a vietii. Dar oamenii pe care ii vad dimineata sunt de cele mai sofisticate nuante, ca la un magazin de stofe excentrice prin textura si culoare.
Vad fete care cred ca inca sunt in dubiu cu persoana lor si continutul ei. Se hazardeaza sa isi ia pantofi negri cu toc dar simt nevoia sa isi ia un panatalon comod si o geaca de fas umflata care se ridica oe talie, stransa cu elastic. Sau isi iau fas, caciula de melana, geanta de musama decorata cu flori, toate roz deschis, ca suzeta unui bebe. Te astepti ca pe undeva sa gasesti un orificiu de unde se poate bea lapte. Mai rau decat acadelele astea ambulante, insa, am vazut fetele care vor sa imite o imagine si alearga cu inceredere in mirajul machiajului nestiind sa-si manuiasca instrumentele. E ca si cum ai incerca sa falsifici un tablou zgariind liniile pe capota unei masini cu o cheie, deci: imbecil. Ele folosesc kajalul cu deosebita incredere, ca si cand s-ar vinde la pachet cu aspirina care- se stie- e buna la toate. Si negrul ce trebuia sa marcheze partea superioara, se intinde si manjeste pleoapa, curge pe la colturile ochiului si traseaza niste cearcane false asa incat fetele lor nu mai sunt curate desi sfarsitul zilei e departe. De prost gust; sarmul feminin reiese din prospetime, curatenie, dintr-o figura ingrijita si nu dintr-o privire tulburata de diagonalele negre care parca o redirectioneaza. Eu ma intreb de ce se perpetueaza greseala asta, de ce dupa o prima utilizare, ele nu isi dau seama cum sa se fardeze corect sau chiar sa se lase de meserie daca nu o stiu face fiindca sunt convinsa ca puzderia de astfel de exemple nu se rezuma la femei care utilizeaza pentru prima data kajalul.
  Baietii au gasit o asociere la care vad ca se entuziasmeaza cu aceeasi vigoare ca si colegele de specie. Le place parul intins cu placa imbracand o ceafa lata care iese din geaca (musai) neagra, si ea umflata si parfumata. Tinuta mai contine si blugi prespalati mulati pe fund prevazuti alternativ cu pantalonasi tigareta asa incat de la brau in jos si fara incaltari se recreeaza aerul de Curte a lui Ludovic al 14-lea.  Curios, in pofida aratarii, tinerii astia se saruta mult si zgomotos, fara sa ii deranjeze afisarea in spatiile publice. Ei vor ca o lume intreaga -literalmente!, sa vada ca...se pupa. Nu cred ca o fac din dragoste ci din contra, de ciuda se molesteaza reciproc si isi seminarizeaza molustele in lectii de tortura si schimb de fluide. Nu se lasa pana nu isi invinetesc buzele si li se face sete deci ori au curaj ori sunt incredibil de prosti. Nu e greu sa se faca alegerea.
  Trei generatii mai sus, oamenii chiar nu cred in personajele de comedie. Desi au vazut nenumarate filme cu gogomani si buline, nu ii deranjeaza sa isi cumpere exact genul de palarie ridicola si sa se impopotoneze fara mila cu gablonturi din cele ironizate in arta. Am vazut azi un barbat care avea un frapant bot de soarec si cu toate astea purta un chipiu de magazioner din perioada postbelica. La cautatura speriata pe care o avea as fi putut jura ca juca teatru, altfel cum?! Pana sa ajung  la facultate,5 strazi mai departe de casa, ajung sa intorc capul in stanga si in dreapta ca si cand m-as plimba printr-o galerie de exponate neselectate.
   Vizita asta ma face sa ies de fiecare data in strada cu placere si cu emotie. Cu placere- pentru ca in spatele carnavalului rezida caldura aceea toanta si impiedica de om, de minte failibila care nu receptioneaza decat daca i se spune de mai multe ori iar asta e placut, e lipsit de pretentii (It's reasuring). Cu emotie- pentru ca nu stii niciodata cand printre culori si imprimeuri gasesti o matase naturala sau un bumbac 100% iar contactul cu aceste textile nu poate decat sa produca cea mai placuta senzatie de atingere.

o lectiuca

 Un film cu o fata pe care ai ei vor sa o trimia la Drept, ea descopera ca defapt aspira sa fie actrita, babacii is zgarciti, nu sponsorizeaza, ea isi desface aripile, isi ia zborul aiurea si se face striperita. Povestea e cu perdea, drama se prefigureaza soft, fiindca fata nu se dezbraca de tot ci numai pana la desuuri si la clubul de noapte da si peste niste prietene de treaba. Totusi, una dintre ele care ii devine "best friend"- cum ar zice ea, nu e chiar asa "cool"- cumsecade, cum am zice noi, si o mai ia pe ulei cu cocaina. A, si in plus nu prea are planuri de viitor cu exceptia notabila ca isi doreste tare, tare de tot sa isi faca implanturi cu silicon.
  Revenind la fata cu problema centrala, ei bine, ea se lasa pana la urma de pseudocurvit cu toate ca incepuse sa devina cautata si foarte buna in bransa. Aceasta deoarece la o reprezentatie apar:
  a) tatal revoltat de ce se intampla cu fetita lui care odinoara il striga "Daddy, Daddy!", bla, bla
  b) si prietenul decent pe care orice fata ar fi fericita sa il aiba, bla bla
iar duduia nr.1 se da jos de pe scena pentru a-si relua plina de remuscari si regrete, activitatea scolara.
    Filmul, desi nu cred ca asta a fost intentia, a debusolat si m-a lasat la fel de inclinata spre fiecare dintre cele 2 variante.
  1. Parintii erau nasoi, ii bagau pe gat copilului preferintele lor si pana sa-si dea seama, i-au facut mai mult rau decat bine. Fata atunci, cu curaj, devine femeie, capata incredere in ea, numai ca sufera niste bruiaje in ale studentiei. Dupa mine, nimic ce nu putea fi redresat dar cred ca au hotarat pe parcurs sa faca un final cu care sa se scape mai repede. Asa ca in loc sa mearga pe noua linia subliniata de practica, conform careia si cu sexul poti face o cariera stralucita si pe deasupra castigi si bani cu care te scolesti, scenaristii au ales varianta conservatoarea nr.2
 Credeati ca e misto sa dansezi la bara si sa iti permiti din asta sa traiesti in lux, ei! nu-i asa!
 Baietii s-au razgandit intr-un tarziu si cam la trei sferturi dupa parcurgerea actiunii si-au zis ca mai bine o lasa dracu' si nu mai bajbaie prin cotloanele mintii si ale feminitatii. Era plicticos.
  Gata tata! Albu-i alb si negru-i negru si undeva parca scrie ingrosat ca nu-i bine sa te tii de pornosaguri. Si asa a si fost pentru ca prietena deraiata moare, urmand ca dupa acest deces eroia sa-si revina in simtiri si sa se reapuce cu brio de actorie.
   Deci ce mesaj sa mai intelegi din harababura asta?! Dupa ce de cativa ani incoace exponente ale feminismului se chinuie sa creeze un curent al libertinajului si scriu carti -precum "Aventurile unei prostituate de lux londoneze ( cu corespondent si pe plan national)" sau "Rusinea"- si in care demers si barbatii au sarit sa-l sprijine, ma astept ca si Hollywoodul sa se bucure de noile standarde morale pe care le pot exploata in productii. Aici insa au scaldat-o, au zis ca totusi nu se face si ca desi au existat anumite foloase, pana la urma tot de gura mamei trebuie sa asculti.
   Adevarul e ca la ce pretentii are media de la sine, de a indeplini o functie educativa si profund moralizatoare, fabulele lor televizate nu ajung nici pana la genunchiul broastei lui La Fontaine. Nu poti sa fii atat de indecis cand incerci sa dai de gandit si sa pui in miscare mecanismele interne ruginite, ca prin eforturile proprii oamenii sa redescopere analiza umana. Uite, daca vrei sa joci baza asta poti sa iei prin extrapolare, un exemplu din domeniul politicului: Becali (probabil in calitatea de contracandidat la presidentie) declara ca exista un lucru cert pe care el il poate face si Basescu NU. Si anume sa se pieptene. Simplu, toata lumea a prins urgent ca in timp ce tara arde, baba si Becali ii fac taca-baca presedintelui.
  Dupa cum vedeti, a fi frumos nu e putin lucru iar podoaba capilara chiar nu e un element care sa treaca neobservat precum o privire sasie sau o fata buhaita. Punct ochit, punct lovit ;)

Muscatura mare

        Mai deci scriu si eu de suflet ca asa stiu  sa ma descarc in loc sa compun cantece triste de fiecare data cand pic in butoiul cu melancolie. Am crezut ca se intelege tonul din postarea mea anterioara si ca e evident ca vorbeam din postura "patitului" care descrie din groapa peisajul la aia care inca stau sus pe margine si intreaba cum e si ce se vede. Si ce se intampla dupa acest moment de sinceritate din parte-mi? Vad ca primesc primele doua comenturi din toata viata mea si a acestui blog si ma apuc sa le citesc cu entuziasm.
       Asta a fost episodul in care de-a lungul povestii, se configureaza intriga iar eu imi dau seama de procesul de initiere la care trebuie sa iau parte. Citind prima replica, am vazut ca cititorul nu m-a inteles; s-a legat doar de finalul articolului, pe undeva, el a ajuns sa constate ca sunt o sustinatoare a empirismului in ciuda faptului ca nu toate experientele sunt un succes. El e de parere ca trebuie sa invatam din greselile altora.
        Deacord, nu mi se pare decat logic sa si facem acest lucru. Dar eu am facut trimitere la un domeniu tangential si anume acela al INTAMPLARII. Nu orice faza prin care se trece in viata este una programata, provocata, dorita, regizata. Te pregatesti pentru etapele mari, pentru pragrurile pe care vrei sa le treci conform planului pe care ti l-ai facut ca sa ai un anumit gen de viata. Insa ziua, ca si unitate de timp decisiva, este mai mult decat o foaie alba pe care o umpli numai ca sa termini un roman de 300 de pagini. Prin urmare, cand  ti se intampla ceva demn de relatat, asta ramane totusi la nivelul unei istorii de cafea, un eres pe care cel mult o sa il zici de 4 ori ca sa destinzi atmosfera. El ramane un eveniment personal care tie ti-a lasat ceva de inteles si memorat, fara insa a avea vreo relevanta pentru altcineva.
         Recent am auzit o parabola persana in care trei fluturi vor sa afle ce este flacara unei lumanari. Primul zboara, se apropie iar cand se intoarce le spune celorlalti ca ea lumineaza. Zboara si al doilea  care merge mai aproape iar ajuns inapoi, spune ca flacara arde. Ultimul fluture ajunge pana la flacara si zboara in ea insa nu se mai intoarce. El este singurul care a aflat intradevar ceea ce vroia sa cunoasca insa nu a mai putut sa se intoarca spre a povesti si celorlalti. Morala: Adevarul revelat nu poate fi impartasit, el este apanajul fiecaruia dintre noi.
         Asa, citind primul comment care l-am primit, am calcat  primul pas pe un teren luxuriant si neamenajat pentru mine: mi-am dat seama ca nu atat coerenta (sau incoerenta mea) ma vor constrange sa dau explicatii pentru ceea ce spun ci mai degraba dorinta tuturor de anunta cu bucurie ca au inteles cu intaietate, mesajul. Or cum lectia asta mi-a mai fost predata pana acum, m-am luminat ca si alte invataturi de minte pe care le-am exersat tot in regim intensiv, se vor repeta pentru ca ele formeaza un tipar cu care o sa ma lupt mult si bine la diferite varste. Cred ca intr-un fel mi-am dat seama de usa pe care mi s-a prescris sa intru ca sa incerc sa inteleg cat pot din viata.
          Ceea ce eu trebuie sa imi insusesc din aceasta parte de materie re-predata este ca la ora actuala batalia se da in axiome si postulate. Toti stiu totul, cand spui ca ai a o anumta parere, afirmi defapt ca stii o varianta a adevarului pe care se poate paria mai sigur ca pe celelalte. Deaceea multi vor sa sara sa infirme ceea ce ei vad a fi un aplomb sau chiar impertinenta. Ceea ce s-a pierdut astfel prin schimbarea epocii manierelor cu nonconformismul actual, este -pe aceasta latura, polemica care a disparut din momentul in care replicile au inceput sa curga dupa un formular care incepe cu "Nu". Discutiile care propuneau mai multe nuantari odinioara, au devenit discutiile in contradictoriu care numai nu se termina in injurii si nu lasa urme de ranchiuna. Nu imbogatesc insa pe nimeni cu nimic, nici unul dintre participanti nu a luat in considerare argumentele celuilalt.
           Data viitoare voi invata sa ma obisnuiesc cu realitatea asta si sa-i gasesc un loc de depozitare in care sa nu ma incurce. Fiindca continui sa sper ca atunci cand voi expune o idee ea nu va intra sub lama fina a disectiei ci va creste si va lega puntea catre o alta idee si alta idee pana subiectul in discutie va capata contur, culoare si umbre.

patasti

 Imi pare rau ca nu am diacritice ca sa cititi titlul cu toata hazna de care e in stare "Patzashti". Adica ti se intampla, ti se naruie, te-ai fript, te-ai tot dus. Ai clacat sau ai avut nesansa de a pica de bulina, asta vrea sa insemne constatarea resemnta din cuvant, si nu mai ai ce sa-i faci decat sa te ridici de pe bordura si sa iei iar drumul la picior. Calatoria continua cu o noua povara in spinare, o rusine, o ratare, un esec si nu ai ce-i face, nu ti se da sansa de a repeta schema pentru a o rezolva corect de data asta. Pe undeva e vorba de nostalgia momentului in care te-a luat la limita un altul sau chiar viata si a taiat panglica liniei de sosire iar tu ai ramas nestropit de sampanie si departe de podium. Incerci sa treci peste faptul ca ai alergat bine pista in tot timpul intrecerii si cu toate astea ai ramas cu buza umflata.
  Asta e una dintre senzatiile de care mi-e lehamite. Mai degraba stiu ca trebuie sa suport in fiecare dimineata zgribuleala de cand ies de sub plapuma si intru la dus dormitand sau sa ma plang dupa fiecare Craciun ca iar m-am ingrasat si nu mai stau hainele pe mine, decat sa traiesc senzatia aia de amar general. Cand o patesc, mie mi se amaraste toata fiinta cu sirop de pelin de am impresia ca m-am racordat la reteaua de nasol. Inghit in sec, nu ma mai pot gandi la nimic placut, de fapt nu ma mai pot gandi la nimic ca macar sa treaca timpul. Am un soi de emotie intermediara intre ceea ce simti inainte de un examen si inainte de a intra la stomatlog, pe care cu mare greu reusesc sa o reprim si sa scot la iveala un curaj plapand si necesar. Cu fermitatea asta in fasa ma descurc cumva sa apelez la ratiune. Stiu ca ca si atunci cand ma imbat si se invarte camera cu mine nu pot scapa numai daca dau afara, asa si aici trebuie sa remediez situatia. Nu o sa treaca numai daca indrept lucrurile, fie ca incerc sa imbunatatesc insasi situatia care m-a adus in aceasta stare mizerabila, fie ca ma antrenez, in contraponedere, in altceva in care depun tot efortul pentru a iesi bine. Dupa o nereusita intotdeauna trebuie sa transpiri, asa cred eu, ca sa poti sa elimini toxinele si sa iti epuizezi fortele de a fi suparat. Cand ai scos tot raul din tine pe calea asta, poti sa mergi iar cu capul sus. Iti spui: "nu m-am plans nimanui, nu am stat cu mainile in san si mi-am plans de mila, am reactionat cu promtitudine si nu am facut decat sa-mi accept natura umana de a rata din cand in cand. M-am facut de ras, am lasat o impresie de neschimbat prin fapta mea; nu zic ca , nu imi ignor problemele; eu le iau in primire si le dau de capat asa cum am facut si cu asta si nu-mi ramane decat sa vad cat de buni sunt cei din jur, daca stiu sa ierte, sa uite, sa respecte in continuare.
   Dar in final, nu-i asa?! vedem ca la fiecare "patasti" ajungi pana la urma la cheremul celorlati care trebuie si ei sa depaseasca faza la care te-ai impiedicat. Asta e partea inflamata si nevralgica si nu se trateaza numai cu timpul.
   Deaceea, tuturor celor care au experimentat, experimenteaza sau o sa experimenteze sentimentul asta, le spun "felicitari" fiindca au reusit ceea ce ar reiesi din metafora recordului de a-ti tine cat mai mult timp respiratia sub apa. Bravo! sunteti mai buni cu inca un 1 minut