Muscatura mare

        Mai deci scriu si eu de suflet ca asa stiu  sa ma descarc in loc sa compun cantece triste de fiecare data cand pic in butoiul cu melancolie. Am crezut ca se intelege tonul din postarea mea anterioara si ca e evident ca vorbeam din postura "patitului" care descrie din groapa peisajul la aia care inca stau sus pe margine si intreaba cum e si ce se vede. Si ce se intampla dupa acest moment de sinceritate din parte-mi? Vad ca primesc primele doua comenturi din toata viata mea si a acestui blog si ma apuc sa le citesc cu entuziasm.
       Asta a fost episodul in care de-a lungul povestii, se configureaza intriga iar eu imi dau seama de procesul de initiere la care trebuie sa iau parte. Citind prima replica, am vazut ca cititorul nu m-a inteles; s-a legat doar de finalul articolului, pe undeva, el a ajuns sa constate ca sunt o sustinatoare a empirismului in ciuda faptului ca nu toate experientele sunt un succes. El e de parere ca trebuie sa invatam din greselile altora.
        Deacord, nu mi se pare decat logic sa si facem acest lucru. Dar eu am facut trimitere la un domeniu tangential si anume acela al INTAMPLARII. Nu orice faza prin care se trece in viata este una programata, provocata, dorita, regizata. Te pregatesti pentru etapele mari, pentru pragrurile pe care vrei sa le treci conform planului pe care ti l-ai facut ca sa ai un anumit gen de viata. Insa ziua, ca si unitate de timp decisiva, este mai mult decat o foaie alba pe care o umpli numai ca sa termini un roman de 300 de pagini. Prin urmare, cand  ti se intampla ceva demn de relatat, asta ramane totusi la nivelul unei istorii de cafea, un eres pe care cel mult o sa il zici de 4 ori ca sa destinzi atmosfera. El ramane un eveniment personal care tie ti-a lasat ceva de inteles si memorat, fara insa a avea vreo relevanta pentru altcineva.
         Recent am auzit o parabola persana in care trei fluturi vor sa afle ce este flacara unei lumanari. Primul zboara, se apropie iar cand se intoarce le spune celorlalti ca ea lumineaza. Zboara si al doilea  care merge mai aproape iar ajuns inapoi, spune ca flacara arde. Ultimul fluture ajunge pana la flacara si zboara in ea insa nu se mai intoarce. El este singurul care a aflat intradevar ceea ce vroia sa cunoasca insa nu a mai putut sa se intoarca spre a povesti si celorlalti. Morala: Adevarul revelat nu poate fi impartasit, el este apanajul fiecaruia dintre noi.
         Asa, citind primul comment care l-am primit, am calcat  primul pas pe un teren luxuriant si neamenajat pentru mine: mi-am dat seama ca nu atat coerenta (sau incoerenta mea) ma vor constrange sa dau explicatii pentru ceea ce spun ci mai degraba dorinta tuturor de anunta cu bucurie ca au inteles cu intaietate, mesajul. Or cum lectia asta mi-a mai fost predata pana acum, m-am luminat ca si alte invataturi de minte pe care le-am exersat tot in regim intensiv, se vor repeta pentru ca ele formeaza un tipar cu care o sa ma lupt mult si bine la diferite varste. Cred ca intr-un fel mi-am dat seama de usa pe care mi s-a prescris sa intru ca sa incerc sa inteleg cat pot din viata.
          Ceea ce eu trebuie sa imi insusesc din aceasta parte de materie re-predata este ca la ora actuala batalia se da in axiome si postulate. Toti stiu totul, cand spui ca ai a o anumta parere, afirmi defapt ca stii o varianta a adevarului pe care se poate paria mai sigur ca pe celelalte. Deaceea multi vor sa sara sa infirme ceea ce ei vad a fi un aplomb sau chiar impertinenta. Ceea ce s-a pierdut astfel prin schimbarea epocii manierelor cu nonconformismul actual, este -pe aceasta latura, polemica care a disparut din momentul in care replicile au inceput sa curga dupa un formular care incepe cu "Nu". Discutiile care propuneau mai multe nuantari odinioara, au devenit discutiile in contradictoriu care numai nu se termina in injurii si nu lasa urme de ranchiuna. Nu imbogatesc insa pe nimeni cu nimic, nici unul dintre participanti nu a luat in considerare argumentele celuilalt.
           Data viitoare voi invata sa ma obisnuiesc cu realitatea asta si sa-i gasesc un loc de depozitare in care sa nu ma incurce. Fiindca continui sa sper ca atunci cand voi expune o idee ea nu va intra sub lama fina a disectiei ci va creste si va lega puntea catre o alta idee si alta idee pana subiectul in discutie va capata contur, culoare si umbre.