In interesanta mixtura cromatica, societatea ii da clasa lui Pollock si se balbaie ca o scolarita in fata degradeului de rosu al unui apus. In cadrul acestor limite, harta are neobisnuitul dar de a-si modifica geografia; de ar exista fie si numai acest singur atribut si etosul ar fi deja suficient de amuzant incat sa fie urmarit ca o telenovela celebra de 1786520934754. 352864 episoade. Evident, este vorba de mai mult de atat, mai sunt luati in discutie si alti parametri interni -care capata autonomie fata de ansamblul cameleonic pe care il formeaza -ca demografia, formele politice statale populare la un moment dat, tendintele reformatoare- care pot fi lenese, pot sa nu ceara mult sau pot dori mutatii consonante cu ceea ce exista.
  All in all, lumea...cureaua pe care toti isi ascut cutitele, singurul obiect in relatie cu care dragostea e putin mai simpla.
  Fiecare epoca aduce pe val niste defecte, niste calitati. La nivel mai mare, adica pe o durata mai lunga, trasaturile sunt extrase din acelasi borcan cu muraturi iar in sanul dinamicii, fluctuatiile sensibile se produc in functie de moda, la fiecare 2, 3 ani. Alt castravete, si alt castravete si tot asa. Spre exemplu in Evul Mediu cand speranta de viata era pe undeva la 30 de ani pentru femei si 40  pentru barbati, problema se transa mult mai drastic. Un' doi te duceau la ghilotina daca nu erai cuminte, la betie lumea nici nu concepea sa se trateze numai cu o palma, hai un pumn; nuuu, atunci oamenii scoteau cutitu si Doamne' ajuta, ce iesea, iesea. Moartea era ceva curent, se intampla mult mai usor si iti lasa putin timp de gandire asa ca pretiozitatea ei il privea doar pe titular. Iar din vreme ce cam numai tu te gandeai la faptul ca vrei sa traiesti, metodele de supravietuire erau si ele mult mai permisive, rigoarea caracterului era asa o frisca prea putin mancata in painea tare a vietii distopice de zi cu zi. Atunci se practica scarnavia. Acum termenul pare atat de demodat incat deabia poate sa contina o definitie unanima. Scarnavia deci, dragii mei, era un surub de baza in schela, care propovaduia parazitismul si deservea tanjaniei dupa o coaja de pita. Or fi existat, nu zic, acte de vitejie si milostenie, si oameni cu duh si eruditi, si copii candizi si femei frumoase, dar toatea astea au fost cu titlu de exceptie in practica concertata de abjectie. Trivialitate, mizerie, violenta, necuviinta, drojdia suprema a ceea ce ne-am putea inchipui noi astazi, iata de la ce am plecat si care astazi, un singur exemplar uman de acest fel ar face inconjurul lumii ca ceva mult mai deosebit decat clonarea unui bebelus. Moda era slab reprezentata de cateva fuste largi iar femeile si barbatii se apreciau in functie de integritatea fizica.( Probabil ca sex-simbolurile aveau toti dintii in gura).
 Treptat am ajuns sa ne asumam o filosofie de viata mai elaborata, intr-atat incat atitudinea a devenit un fel de haina de blana purtata pe strada dedesubt de toalele de firma.
  Tin minte cand eram in gimnaziu si am avut prima revelatie a modei, se puratu blugi trapez si revenisera in voga accentele hippie. Am pus-o pe mama sa ma imbrace din cap pana in picioare cu chestii flower power, am suferit si dezbatut mult pe tema pantofilor cu talpa inalta si am inceput sa ascult Beatles ca sa nu las vreun aspect neglijat. Tin minte ca fetele din clasele mai mari mi se pareau toate niste zane cu atitudinea lor boema si gruparea lor sfioasa langa caloriferele de pe holul scolii. Toate stateau acolo asteptand sa se roseasca cand treceau vreun coleg si le saluta, votand apoi cui ii era adresat salutul si pe cine iubea baiatul. Spre deosebire de autenticii ani 70 acum erau la moda  si telenovelele si deci dragostea. Nimeni nu se gandea ca era patetic sa fi gelos si sa te gandesti numai la cuplaraie, eu,insami, primeam biletele de la un coleg care imi tot cerea prietenia. Apoi au intrat pe frecventa blugii drepti, lumea a devenit mai tehno, femeile si-au zis ca sunt puternice si vor sa se casatoreasca dupa 25 de ani asa ca au devenit flirty si strategice. Pe de alta parte, barbatii au dat un feed-back si s-au smecherit. Amntiti-va de febra bratarilor si a lanturilor groase de argint pe care le puratu baietii si care nu lipseau din lista de cadouri la orice aniversare. Ideea era sa te tunzi scurt, sa porti ceva larg, sa mirosi de la o posta a deodorant si sa intruchipezi baiatul rau caruia ii pica orice dama. Reply-ul la reply a fost ca femeile au vrut sa fie fatale,adica foarte frumoase si odata cu Mtv-ul, mintile lor s-au deschis si si-au gasit consolarea in cosmetica si textile supraelastice a caror provenienta conteaza ca si territoire-ul la vin. Barbatii au fost si ei de acord, au batut din palme, si acum toata lumea isi face parul cu placa, foloseste dermatograf, nu poate face dus fara sa se dea cu parfum si se indreapta spre dorinta de a afisa lux prin accesorii, gadget-uri si masini. Daca in revirimentul hippiei pe strada plutea un aer adolescentin, sexul frumos mergea cu capul usor intr-o parte, gales, iar flacaii visau noaptea sa isi cumpere PC-uri, mai incolo pasul s-a calcat hotarat, nimeni nu mai era timid, toti erau distractivi, vroiau grup, atentie si ras non-stop. Asta s-a pastrat si acum, numai ca s-a mai adaugat si tupeul. Totul e sa indraznesti, daca cineva vine si te calca pe coada tu trebuie sa stii sa ii razi in nas si sa nu crezi ca esti gras, nesimtit, incult sau deplasat. Toti vorbesc prostii, tu stii cel mai bine. Au contraire, pici victima complexelor si deacolo in colo esti sacul de box al tuturor celor pe langa care te guduri pentru putina recunoastere. In plan estetic, ati vazut doar ca barbatii s-au tuns cu coama, femeile su devenit sic si metalice cu tintele lor aplicate pe orice.
   Acum vad ca pe linie masculina e ok sa fi english, la camsa ,cu vesta peste iar pe linie feminina revin in forta florile si culorile pastel. Pun pariu ca asta va fi boom-ul cinematografiei bizare, fiindca pe langa Hollywood de unde lumea isi va trage in continuare seva, se va anexa si productia mai underground de filme. Acum chiar daca o sa ai voce si stomac sa urli orice iti trece prin cap, o sa fi picat in desuetudine daca nu o sa pretinzi si ceva cultura si miez de ziceri intelepte.
   De la scarnavie la...ceva pe care istoria o sa stie sa-l numeasca intr-un singur cuvant la vremea potrivita. Nu asta e esential, ci faptul ca o mare parte din caracter se formeaza automat in functie de aspiratiile generale, vrei ce vor si altii si zic ca e bine. Ma gandesc care ar fi conjunctura in care mi-ar priii sa ma nasc; tara, parinti, an, mediu social si stare materiala.
  Ma gandesc si va spun.

It's ok to be a hater

 Mai deci cum da Dumnezeu sa se aranjeze lucrurile. Chiar vroiam sa vrobesc despre noua mea idee de a largi galeria eufemismelor ca sa aiba si oamenii cu obraz fin ocazia sa se descarce. Dintru inceput vreau sa se stie ca e ok sa zici o vorba dura ca sa expulzezi raul din tine. Toti o fac, in gand sau cu voce tare, stramosii nostri au facut-o si urmasii nostri o vor face impotriva oricaror reguli de bune maniere. Sanatatea (mentala) pe primul loc, nu? Dar ca totusi sa nu se afecteze prea tare simtul pudorii si nici sa nu se comita un exces de vulgaritate, m-am gandit la o cale de mijloc care sa satisfaca un numar cat mai mare de utilizatori (de astfel de metode de eliberare).
 1. Vrei sa-i spui ceva duduii cu gura mare care isi sprijina autoritatea pe accentele fashion ale look-ului ei. Cum sa i te adresezi? Gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place, isteria atinge cote greu de imaginat, nici un argument nu poate trece de pacla groasa a suvitelor ei aurii. A nu se dispera, exista remedii. Spuneti-i fara sa vi se clinteasca nici un muschi al fetei, cu cel mult o tenta de repulsie "Tu, spala-te pe cap!" Accentuati fiecare cuvant ca sa percuteze.Nu o sa inteleaga, o sa pice in deriva fiindca gandul o sa-i stea numai la felul in care arata. Apoi fie se ataca asa de tare ca se apuca sa profereze amenintari - deci abandoneaza tema principala, fie o sa se chirceasca sub povara indignarii colorandu-se in rosu.
 2. Batranii de la cozi. Ii intelegi ca fac chestia asta din vremea vechiului regim, ca au pensia mica si nu stau bine cu sanatatea. Nu au rabdare, si nici pe departe nu sunt insotiti de intelepciune chiar daca au barbi albe( si femeile). Le cedezi locul, ii lasi sa te inghesuie si sa iti povesteasca (aproape de fata!) amintiri si snoave, gandindu-te cu un nod in gat ca e posibil sa ajungi si tu pe aproape. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa te transformi intr-un sac menajer in care varsta a treia a poporului roman se poate defeca in voie. Asa ca se poate face o miscare reactionara. Peste un secol o sa se vorbeasca despre reduta asta ca lumina a progresului. Deci replica e urmatoare "Mi se fal-fa-ie". Si de aceasta data intonatia trebuie sa fie una corecta, tonul moderat dar suficient de tare incat sa te faci auzit. Sa nu uitam ca vorbele astea sunt ca niste pastile cu hormoni: mici si tari. Oamenii vitupereaza ca naiba cand vad ca nu te agiti si arunci numai o pietricica dispretuitoare prin care demonstrazi ca nu importa. Si asta nu fiindca esti je-mon-fischist ci pentru ca logoreea lor nu are continut. Atata lucru poate pricepe oricine, deci nu trebuie apelat la organe si nici la rude ca sa iti versi amarul.
3. Personajul care vine sa iti ceara socoteala. Tu nu ai nici in clin nici in maneca ceva cu el, probabil ai iesit undeva si nu l-ai chemat, nu i-ai tinut usa la baie, nu l-ai intrebat de 3 ori daca vrea sa serveasca stixuri. O sa faca pe afectatul strecurand pe undeva formula "Pai se poate asa ceva?", strangand din umari si din sprancene, incercand sa iti traga chilotii pe la spate. Fi inspirat si poarta ceva de citit totdeauna la tine asa incat atunci cand simti primejdia deschizi cartea ca sa poti sa nu fi atent la toate balariile. Si spui la un moment dat: "Poti sa pleci". Daca esti cu cartea in fata nici nu iti ridici ochii, sau altfel clipesti vag, iti umezesti buzele si dai duma. Il concediezi fara drept de apel. O sa te gandesti si peste ani la fata care a facut-o.
4. Resentimentarii. Astia sunt peste tot, asteapta neobositi sa poata sa arate cu degetul, sa rade la unison ca si copiii prosti care fac misto in curtea scolii. Multi dintre ei inca nici nu si-au lepadat treningurile de poliester cu pantaloni cu capse pe laterala sau fara a avea un port, detin ca si marca, o puternica impresie glorioasa despre sine. Ei incep conversatia prin "Hai sa iti spun eu...", "Nu stiu daca stii dar...", "Pai, de fapt...". Ceea ce e amuzant e ca chiar gasisem pe un site 27 de chestii enervante printre care era si indicatia de a termina orice idee cu "...dupa cum ne spune profetia". No asa si oamenii astia, au impresia ca de vreme ce inca nu vine Mesia, se pot urca ei pe scena sa se desfasoare ( un fel de amateurs' night :) Da, stiu, aici e cam dificil; de fapt aici esti pandit sa spui ceva ca apoi resentimentarul sa aiba in ce sa-si insurube limba si sa comenteze but no worries. Intotdeauna, cu ajutorul sfantului calm, le poti replica " Nu sunt nici familia ta si nici psihologul tau ca sa fiu obligat sa te ascult. Du-te sa te descarci la tine acasa." sau poti admite cu ironie- daca crezi ca poate pricepe- " Da, tot ce spui e plictisitor de adevarat. Si ma bucur ca fara sa ai vreo legatura cu mine sau eu cu tine, tu iti arogi dreptul de control si apreciere". Dar asta cum spuneam, e pentru cei care fara a fi imbecili, ling bomboana inteligentei proprii si cred ca aia e cea mai buna.
  O ultima chestie, asa rapid, ca sunt in intarziere. M aduc zilele astea la medic, cu trimitere si dau peste o tinerica care ma ignora in timp ce intru in cabinet, dupa o asteptare de 2 ore. Deja eram cu o falca pleostita cand ma intreaba- intr-un final- cu ce ma poate ajuta si ii spun cu ce problema vin. Nu termin, ca asta se si intoarce catre asistenta si o intreaba daca a mai venit pana la urma nu stiu ce pacienta trimisa de nu stiu cine, acel cineva prevenind-o din timp ca bolnava era un pic "oligofrenuta". Deci fara a fi doctor de cap, bolunda asta se interesa daca primise o pacienta PROASTA. Asistenta- si asta cu cateva tigle lipsa pe casa-, stramba gura a mirare, nu mai stie nici ea cine a venit si cine nu (oare ne zic la toti la fel, si deaia nu pot distinge?!). Si dupaia se indreapta catre mine si ma intreaba daca nu am fost eu aia, nu cumva trecusem aseara pe la cabinet si nu apucase sa ma consulte? Demult nu am mai ramas perplexa si aveam nevoie de asa ceva, parca mi-am dezmortit o incheietura.Cu  atata tot insa m-am ales din vizita la doctorita aia careia nu i-am putu zice din cauza stuporii" Tu vita, tocmai ai facut-o pe aia retarda si acuma ma intrebi daca esxita identitate intre noi?"
  A, ca mai apoi sa foloseasca numai diminutive in timp ce ma diagnosticheaza. Acum crezut ca o sa-si suga degetul mare la un moment dat, intratat vorbea de alintat si de "ca la gradi".
   Vedeti, deaia prima intrebare pe care i-o adresezi chelnerului e unde e baia si scara de incendiu, fiindca cateodata cel mai bine e sa gasesti usa pe care poti pleca cel mai repede

 In a treisprezecea zi a lunii in care m-am nascut, acum venita de la alergat si in a doua zi de la reinstalarea net-ului, subsemnata aici de fata a simtit harazit acest moment sa reintre pe meleaguri demult neumblate si sa isi faca simtita prezenta.
  Am ramas fara CIF care e cel mai super detergent ever. Dupa ce spal cu el, baia e mandria mea, aragazul arata ca o bijuterie de deabia te poti abtine sa nu ti-l pui la gat sau sa-l legi la incheietura mainii. Si stiu ca vine greu a crede, dar am ramas fara, in conditiile in care, probabil va intrebati cum de nu am un stoc de CIF, poate chiar o zi din saptamana rezervata supravegherii proviziilor de soda. No, nu am facut nici o strategie si acuma sufar pana maine dimineata cand ma voi duce sa cumpar -conform spuselor listei de cumparaturi- magneti de frigider si CIF ca sa pot sa traiesc iar in pace. Ca stiti si voi cum e, detergentul e cel mai bun prieten al unei fete si cand nu mai are unul de vreun fel din colectia pentru haine, gresie, mobila, geamuri, si parchet, se simte nasol ca si cand nu ar avea papuci cu toc sa mearga la disco. Din fericire, eu am avut AJAX si mi-am putut freca cada, deci am avut un plan B care a dat roade, salvand ziua.
  Pe de alta parte, un plus al ultimei perioade e ca stau cu o prietena foarte buna in apartament. Ma mir ca nu am vorbit de ea pana acum, fiindca deobicei o numar printre subiectele predilecte de conversatie cand vreau sa evoc funny stories sau modele demne de urmat. Nu or intrat zilele in sac, o sa am ocazia sa vorbesc despre ea pe viitor, daca o fi sa fie. E noapte, e tarziu, si nu stiu altii cum sunt da statistica arata ca mie dupa ora 12 imi scade concentrarea si ma retrag sa ma desfasor mai mult in forul interior, mai nou si cel mai ades prin vise.
  Practic vroiam numai sa ma bucur timid de net ca si cand mi-as umezi putin degetul in apa. Nu ma intind, nu acum. Dar vor veni vremuri... :P

Pentru cineva drag, cum spuneam

  Inca nu am desprins mesajul concret cu adresa exacta din poliloghia de aseara. Prin urmare, fara alte digresiuni, convingerea mea e ca in gand fiecare dintre noi exploreaza zone dintre cele mai vaste, ca practic suntem capabili de foarte multa decadenta care nu se intampla pentru ca e franata din timp, de rusine, de groaza oprobiului, de frica pedepsei. Dar cele mai multe impuritati ale gandirii care se opresc in panza filtrului au de-a face cu actiuni care ii privesc pe ceilalti, adica faptele care nu pot trece neobservate si sunt susceptibile sa starneasca reactii violente. Cele care fac lobby exclusiv asupra noastra sufera cel mult de o alungare rapida, de o lipsa de atentie, dar nu sunt niciodata trecute la analiza si corectate. Nu stim sa pierdem, ne consideram competitivi si atunci cand calcam pe altii ca sa ajungem mai in fata. Folosim jocuri de cuvinte ca sa fim spirituali pana dam intr-un jargon folosit impropriu chiar si atunci cand vorbim grav si serios. Suntem atat de atenti la greselile celorlalti, le cautam slabiciunile si nu observam ca tocmai politia asta a defectelor buruienoase dar nu vadit nocive, ne seaca de toleranta si inlocuieste impulsul normal de a-i ajuta.
   Si atunci in lupta asta cu lumea in care coalizam orbeste cu propria persoana trebuie sa cautam si sa si gasim partea nutritiva care taie panaceul artistic al lui Knecht. ( Inca o data, Knecht e personajul principal din 'Jocul cu margelele de sticla', un barbat super destept care daca i-ar intazia trenul intr-o gara  din Romania, n-ar mai avea norocul sa plonjeze in lumea ideilor ci s-ar trezi insurat si cu trei copii la prima halta. Asta pentru ca he's a keeper din punctul de vedere al tuturor domnisoarelor batrane de cariera de pe la noi. Ha, ha, glumesc.)
   Un raspuns incomod pentru ca e prea mare si nu ma simt in stare sa-l fac cunoscut, dar el se impune: dragostea. Asta ne salveaza, prin ochelarii ei perspectiva devine clara si sinoptica fiindca il vezi pe celalalt si apoi pe tine.
  Iubirea cere insa coloana vertebrala, e draconica fiindca nu e posibila cu concesii. E ca o lege- se voteaza per ansamblu sau nu se voteaza deloc. Ea nu poate fi cersita, cine intinde mana dupa ea primeste rigle in palma. Ea nu trebuie sa sufoce, nu trebuie sa aspire la o contopire cu obiectul ei ci trebuie sa fie lejera si sa nu subjuge pe nici unul. Iubirea fara libertate e ca si detentia fara lanturi intr-o celula.
   Vreau sa-i spun persoanei in cauza ca atunci cand nu primeste dragoste dintr-un loc inseamna ca in cavitatea aia nu o sa prinda niciodata radacini sentimentul asta. Si cu toate astea nu are loc nici o tragedie, regret sa o dezamagesc. Tot timpul se poate merge mai departe, frumusetea drumului e tot acolo, dragostea poate aparea sau poate nu, dar ea e acolo. Oricum, iubirea pentru cineva e surclasata de iubirea de sine care da demnitatea, simtul propriei valori si constiinta de sine.
   Si cel mai important draga persoana, e ca singurul mod in care se poate iubi e cu devotament si abnegatie, cu ochiul setat pe specialitatea celuilalt si cu bucuria ca l-ai descoperit asa cu defecte. Altfel care ar mai fi meritul nostru in a iubi daca cel de langa noi ar fi perfect?

Pentru cineva drag

      'Chiar daca astepti toata viata, nu uita ca orice asteptare e provizorie', zicea Paler intr-un decalog personal si avea dreptate. Substantivele nu pot compune singure un sistem, intotdeauna vor fi si verbe care cel mult, pot induce ideea de pasivitate si incremenire printr-o morbidete excesiva. Ideea e ca fata de intamplare, coincidente si astre nu exista eschiva si toti trebuie sa credem asta indiferent daca avem convingerea ca stam sau nu sub semnul destinului. Viata se intampla, nu trebuie nici un gaj care sa ne asigure ca nu vom prinde mucegai intr-o camera pentru ca printre noi se misca o forta ingemanata cu gravitatea care face oamenii sa se ciocneasca ca niste mere in cadere. Putem rasufla usurati stiind ca nici una din crucile de dus nu are ca si sarcina asistarea permanenta la spectacolul cu numere de magie, echilibru, dresaj, ba mai mult, intrand in circ, pasim direct in arena printre elefanti, contorsionisti si dincolo de imaginatie. Suntem obligati sa traim.
      Atunci odata introdusi, inseamna ca trebuie sa jucam simultan toate jocurile ca niste caracatite care isi mandateaza tentaculele sa joace domino, sah, pocker, de la jocuri de noroc pana la jocuri de gandire. Sunt de toate pentru toate abilitatile, fiecare are loc sa faca un giumbusluc, nu asta e problema. Provocarea se ridica in fata discernamantului cand trebuie sa alegem si nu mai putem falsa stand pe ultimul rand din cor, ne dam examenul care nu necesita profesor pentru supraveghere, corectare si exigenta pentru ca situatia se autoevalueaza prin efecte.Asadar cei care isi fac probleme in privinta unei ipotetice vieti lipsite de continut, le spun acum- sa nu se nelinisteasca fiindca oamenii sunt ca niste bolovani rasturnati la vale care nu se opresc decat pe loc drept. Poate ca nu toate existentele sunt niste pante interesante de coborat dar cu siguranta fiecare are denivelarile ei care dau viteza coborarii. Ma gandesc mai departe ca intotdeauna temerile cele mai mari sunt legate de elementele extrinseci fiintei noastre: ne e frica de moarte, de ce zice gura lumii, de ridicol, de nesansa, ne temem ca nu vom fi iubiti, ca vom da mai mult decat primim, ca la bilant o sa iesim  pe minus. Dar prea putin tresarim la demonii din noi cu care stam la masa, taifasuim dar nu le vedem uratenia, adica nu clintim un muschi in fata unui rau existent dar avem insomni la gandul unui rau posibil. Si mi-am explicat reactia asta ciudata, generala, aducand ca argument faptul ca nu suntem in stare de sanitate morala.
     In primul rand pe nimeni nu alarmeaza trecerea timpului fara a fie valorificat, lenea si tegiversarea au devenit legitime prin institutia ragazului fiind de bun simt sa iti acorzi un termen rezonabil pentru orice schimbare. Uitand cum sa fim promti, am alunecat intr-un ritm de melodrama care reia tema si o tot dezbate pe parcursul actiunii devalorizand actiunea. Trec ani si atat de multe promisiuni sunt trecute cu vederea. Apoi din moment ce devenim comozi cu noi insine si ne impunem limite pentru ca nu avem timp sa fim multilaterali, restul devine omenesc, acceptabil, suportabil. O alegere se materializeaza prin canibalism, omorand-o pe sora ei ramasa doar in faza de posibilitate, si astfel, marcata de sacrificiul comis se poate manifesta usor psihotic. Spre exemplu am putea face ceva din pasiune dar am avea de suferit material asa ca alegem sa facem cariera. Renuntarea la pasiune va ciobi intotdeauna succesul in cariera, munca va capata uneori fata pedepsei flagelarii. Asadar dupa ce am secat intransine dorinte, lasandu-le cadavrul sa locuiasca in colturile nefericite, intram in cercul initiatilor, recunscandu-ne unii pe altii ca purtatori de astfel de incarcaturi. Ne intelegem unii pe altii, apelam la aceleasi pretexte, cream o stare de normalitate in care toti zvacnim si facem febra.Suntem toti pe aproape dar nimeni nu a primit exact ce si-a dorit, am cedat sau poate am urmarit scopuri false, ne stim si ne strangem mainile pe strada ca membrii ai aceluiasi club. In fond rezida gandul comun ca suntem carne si sange si ca slabiciunea asta ne condamna la clacari dar ca in acelasi timp combinatia e paradoxal sublima. Suntem fragili, ne rupem din coapsa de fiecare data ca sa hranim zgripturoiul pe care zburam sa ne duca mai departe si mai sus. Concluzia e ca suntem niste romantici, romantismul a fost singurul gen in care nu a trebuit sa fabulam prea mult pentru ca am spus ceea ce era deja acolo. Sentimente si porniri. Or sanitatea morala cere daca nu tot timpul macar frecvent, sau daca nu ca si temelie, cel putin ca componenta a fundatiei, detasarea intr-un mediu abstract, o racoare pulverizata in creier care sa nu aiba nimic de-a face cu reactii chmice si instincte.
   Jocul cu margelele de sticla (  Herman Hesse ). Asta ne lipseste, sincer. Sa traim cateodata in extazul artei, sa gasim placerea in lucruri infailibile ca muzica.
   Ma fascineaza ca un sfant protagonistul Josef Knecht care exulta in cadrul cunoasterii si a manierismului atator domenii, care se lupta cu tribulatii referitoare la puterea de adevar a Castaliei, tinutul inteleptirii. Daca l-as cunoaste in carne si oase probabil ca as plange ca in fata unui mic Mesia. Mi-ar fi imposibil sa nu ma plec in fata unuia care nu a sughitat cu suspine dupa o femeie, care nu a avut vreo slabiciune pentru vreun prieten, care a recunoscut onest ca nu e nimic inaltator in galceava lumii.
  De pe partea asta nu exista insa primejdie, nu o sa intalnesc eremiti pentru ca cel mai bun lucru care s-a putut face din acest prototip a fost literatura. Pana la urma ramanem deci o specie care daca se ridica atat de sus in sfera cunoasterii e amenintata de extinctie, se dedica celibatului. Diferenta de afect, de bucurie si supliciu ne apartine indisolubil si singura modalitate de a-i da clasa lui Josef Knecht e sa pendulam intre cele 2 ca si cum am apasa clapele unui pian.
   Imi duc la capat rationamentul altadata. Bunica nu a inteles niciodata ce e aia asteptare si nici nu vreau sa vad de ce demersuri e in stare daca nu ma duc acuma sa vad care ii treaba.
   

   Sunt o forma de viata greu de intretinut, viata mea e scumpa rau, e complicata si necesita atatea demersuri preparatorii incat numaratul si dozarea timpului mi-au intrat in sange. Trebuie sa am grija sa mananc la anumite ore- pauza de masa sa se suprapuna peste senzatia de foame, sa ma odihnesc, sa fac sport, sa beau minim 2 litri de apa pe zi, sa imi fac treaba, sa ma bucur. M-am gandit ce s-ar intampla daca m-as rataci prin jungla si as ajunge sa supravietuiesc acolo un an. Dupa ce as depasi faza critica de a reusi sa ma pastrez intreaga, nemancata de jivine si muscata de serpi, de a invata cum si cu ce sa m hranesc, cum sa fac focul si cum sa vanez as incepe sa reflectez si sa imi aduc aminte de cum o duceam in civilizatie. Odata ce mediul nu mi-ar mai fi complet ostil, relaxand putin muschii, as avea reactia normala de a constientiza ce mi s-a intamplat. Nu ma refer aici ca mi s-a prabusit avionul si ca trebuie sa gasesc o asezare omeneasca sau ca serpasul era un escroc care m-a furat si m-a lasat sa mor in viscerele lumii, ci m-as gandi ca fix eu Liana din Romania din parintii cutare si cutare, a carei bunici nici unul nu a vazut vreodata marea, a ajuns in anul x al vietii ei sa o traiasca si pe asta. Neam de neamul meu nu ar fi suferit o asa amenintare de pieire, sa  moara din altceva decat boala, batranete sau accident de masina- primele 3 cauze afirmate prin eficienta lor de curatare a oamenilor. Si m-as gandi cum o duceam pana sa mi se fi intrerupt cursul ala firesc, viata aia aidoma stramosilor mei ,care mi-ar fi putut fi prezisa de orice tiganca nevizionara de la colt si as vedea o structura economico-contabila foarte complicata.
  1. Ingrijire corporala: sapun cu ulei de masline, gel de dus hidratant si exfoliant, crema de corp, masca de par, sampon, balsam, spray pentru netezire, demachiant, lotiune tonica, crema astringenta, crema de fata de zi si de noapte, pudra, deodorant, parfum, farduri, periuta si pasta de dinti, apa de gura. Toate aproximativ,  sunt folosite zilnic.
2. Haine: de casa, de facultate, de iesit lejer, de iesit seara, de mers la un eveniment, groase, subtiri, uni, cu imprimeu, utile, inutile, haine pe care am cu ce le asorta si haine care cer alte haine care sa mearga cu ele.
 3. Produse de curatat casa, obiecte casnice( viata fara mixer e gri ca o zi de noiembrie, centrala stricata in toiul iernii -provocare redutabila de a nu plange ca la mormantare ), vecinii, asociatia de proprietari de doi lei a scarii blocului, taxiurile, cafeaua din drum, cafeau de dupa cursuri, biblioteca, cartile, cartile, prietenii apropiati, amicii, cunostintele, imparteala care da tot timpul cu rest, nu se mai gata si prorogheaza existenta, a! am uitat muzica, plimbarea si spectacolele, Linistea, in cele din urma.
In jungla mi-ar  ramane doar Linistea, m-ar durea la 3 metri de dos de cosmetica si pensat, as bate ritmat in lemne si as fi bateristul diletant care sperie papagalii si pasarile paradisului de pe-o creanga cu mine. Casa mea din copac ar intrece orice sentiment de proprietate in pozitia ei centrala din Bildungsroman iar constructia ei m-ar face mai om decat cumpararea unui apartament in centru cu bani cash. N-as avea carti, dar mintea nu mi-ar sta in loc fiindca as deprinde umilinta si curajul.Iar prima iti arata locul pe care te clasezi in lume fara sa fii incetosat de subiectivism iar al doilea te relaxeaza exact cat trebuie ca sa nu faci din lipsa ta de resurse de putere o prapastie. As invata sa fiu diplomata intorcand fortele naturii in favoarea mea, totusi, nu ma gandesc atat de departe incat sa inot cu crocodilii si sa iau masa cu pirania.  Inteligenta s-ar hrani din interpretarea semnelor, din jocul de ofensiva si defensiva la care as fi obligata.
  Cert este ca ar mai ramane foarte putin din cea de acum.
  Dar nu ma deranjeaza ceea ce sunt acum, ba chiar imi convine, civilizatia nu ne-a sclavit prin igiena si moda ci ne-a facut mai atenti.Poate si mai vulnerabili atunci cand a dat societatii gama  variatade forme de taietei. As fi preferat sa ramane la forma standard de sireturi lungi. Fara sa ridic obiectii, remarc doar ca pentru niste rezultate secundare ca si importanta in viata, se depune o cantitate mare de efort iar chestia asta ma plictiseste. Grija la blazare, la dependenta de produse abundente care vizeaza cele mai absurde preferinte; pana la urma e fain sa calatoresti fara bagaj mare

Birds singin' in the sycomore trees\ Dream a little dream of me

 Da stiu, mi-am cam pierdut simtul umorului probabil de la antibiotice injectabil, pastile sau de la pneumonie insasi. Cert e ca acum mi-a trecut si sper sa mi se refaca curand si flora umoristica pana nu ma dedic aprecierilor,moralei si cad in patima criticii. Asa ca in fuga de acest flagel abstract care mananc si musca din multi semeni de-ai nostri, ma refugiez la umbra lui Billie Holliday si a lui Luis Armstrong. Loc de pace si fericire de altfel, unde tot mereu ma verific sa nu am simptomul limbii ascutite ce da pe fata compuneri de cuvinte fara sens dar unse cu lamentare. Ma mai tratez cu The Economist. Fantastic cate se intampla in lume si pe Romania o doare la banana cum s-ar zice. China si India isi disputa valea Tawang din Tibet si concureaza la nivel economic prin tratate cu Europa si America. In Anglia, David Cameron face furori cu masurile adoptate pentru salvgardarea situatiei si iesirea din criza, suportand termeni de comparatie cu Margret Thetcher. Turcia se erijeaza in marele mediator dintre Orient si Occident, avand dialoguri cu Israel, Bostwana si alte tari din Africa. Ce stim noi despre astea? Nimic, eu nu prind asa ceva la stirile de seara. Lumea e mica si noi o facem si mai mica. Macar de am face-o si mai interesanta. No more of this.
  Ma gandeam zilele astea la o afirmatie pe care am facut-o in cadrul unei conversatii si care mi-a lasat interlocutorul putin piscat. Ca si in alte dati, iar nu am inteles ce nu era de inteles in asertiunea careia eu i-as fi dat valoarea de adevar a temperaturii la care fierbe apa. Zice ca totul e posibil, in speta ca orice om poate avea surpriza sa-si descopere jumatatea intr-o persoana cu totul opusa ei.Adica poti fi profesor universitar dar sa te indragostesti nebuneste de o femeie de serviciu, poti fi o femeie erudita si fina dar sa iti pice cu tronc un salahor. Clipesc o data, dupaia nu mai imi vine. Nu mai reactionez ( m-am deprins) la idei lansate ca si barca de hartie pe garla, numai ca sa exprime o intelepciune de mahala. Totusi, aici imi scapa o nuantare care trezeste indignarea. Eu zic ca nu e asa. Poate ca 'Pretty woman' a avut succes dar asta doar datorita Juliei Roberts si a lui Richard Geere si nu pentru ca a spus cu voce tare ce povesti frumoase de dragoste se intampla intre curve si afaceristi. Altfel spus, nu poti traduce ca atunci cand fufele sentimentale dau de intreprinzatorii sufletisti ies focuri de artificii si impreuna isi valorifica sansa la fericire. Nu, hai sa recunoastem macar minimul: viata nu ofera gratuitati deastea decat cand se plictiseste si mai scapa cu titlu exceptional cate o bula de pomina.
  Eu zic ca fara a stigmatiza, fara a reduce la niste prime impresii, oamenii se aseaza in paturi care desi comunica intre ele isi pastreaza autonomia. Povestea profesorului si a femeii de serviciu este plauzibila doar atunci cand ii uneste ceva caracteriologic profund, felul lor de a fi se suprapune atat de mult incat complexeaza discrepanta intelectuala sau exista la mijloc evenimente care ii leaga. Altfel, te cam urci cu scara la luna daca speri sa descoperi o nestemata in vanzatoarea de la magazin, in soferul de tir in conditiile in care cunoscandu-i si nefiind mai mult decat ceea ce par, speri intr-o transformare. Suntem ceea ce facem, alegerea activitatii predilecte cantareste mai greu decat niste hobbyuri stimabile si la fel si un act de altruism izolat nu ne transforma in oameni caritabili.
  Asa ca nu cred ca intretin lupta de clasa cand zic ca unii oameni nu intra in liga altora. Nu ma refer ca un copil de la tara nu poate da lectii unuia dopat cu educatie, nu e vorba nici de aruncarea la gropa de gunoi a celor care nu mustesc de diplome. Spun doar ca de cele mai multe ori ce-i in gusa ii si-n capusa si ca nu trebuie inventate semne acolo unde ele nu exista. Da, cine are ca si prioritati lucruri futile este dedesubtul celui care are viziuni de substanta; laolalta nu s-ar intelege, si-ar pune piedici, ar sfarsi prin a se detesta pentru viziunile antinomice.
 Pe de alta parte, ca sa nu credeti ca in mintea mea e interzis sa cuceresti un om mai bun ca tine pentru ca e mai instruit, are un caracter impecabil, etc, sa stiti ca eu cred cu fermitate in puterea de seductie a fiecaruia. Daca nu am avea acesta putere de a fascina cu lumea noastra si de a sfida tocmai tiparele in care ne incadram dupa o selectie grosolana, am ramane statuti in propriile cochilii, zvantati doar de briza elanurilor personale. Ne-am usca ca orice lucru izolat in jurul caruia s-au ridicat ziduri. Dar tocmai ca paturile sa nu uitam, se intrepatrund; granitele dintre oameni dispar acolo unde ajung sa iubeasca ceva in comun iar jubilarea pe marginea acestui punct de tangenta se  transforma intr-un joc al seductiei cand doi se rotesc mai repede decat restul.
  Nu disperati, totul e posibil, asa este. Nimic nu trebuie sa ne surprinda in conditiile in care normalul inglobeaza deopotriva notiunile de adecvat si inadecvat. Dar sa nu hiperbolizam dincolo de putina ordine pe care ne-o lasa firea lucrurilor.

Sincera sa fiu

O prietena semnala cat de des se raspunde la interviurile de la televizor cu 'sincer/ a sa fiu' si se declara deranjata de abuzul acestei formule. Adica acuma, prin exceptie, se spune ceva onest, de regula lucrurile sunt edulcorate inspre minciuna? La o prima vedere constatarea poate sa para manifestul unui spirit reactionar, un protest al unei voici mereu nemultumite, dar ea isi schimba culoarea daca arat ca se incadreaza printre multele exemple de enervare a oamenilor si de inducere a aceastora in pacatosenie. Citeam pe un site 22 de astfel de ipoteze: sa inchei fiecare raspuns cu 'asa crezi tu', sa inchei fiecare statement cu 'asa cum ne spune si profetia', daca ai un ochi de sticla sa bati in el cu pixul in timp de vorbesti cu cineva, sa scrii numai cu caractere mari, si sa nu folosesti semne de punctuatie, etc. Asa si cu debutul tamp al unui raspuns 'Sincer sa fiu...' si omul mai si strange din umeri si-si lasa colturile gurii in jos ca sa se vada ca in strafundul lui nu s-a clintit nimic, nu s-a gandit la aspectele cu privire la care a fost intrebat si ca prin urmare, i se cam falfaie. Deci fiecare are treaba lui si pe aia stie sa o faca iar restul e balet si face tema de comentariu atunci cand mananci o samanta in fata blocului si iti dai importanta de pe treapta de sus. La asta se refera ' sincer sa fiu'. Si pe matricea asta se urca pana sus, la nivele mai inalte ale gandirii, descriind chiar cauza felului nostru de a rationa.

Plecand de la logica igienica a lui Aristotel (da, din nou babutul asta, la care am facut referire si data trecuta pentru ca ultima carte care am citit-o il are ca si autor ), firul narativ vizeaza intelesul binelui (suprem )si mijloacele prin care poate fi realizat de om. De bun simt, raspunsul este virtutea, calitatea pe care omul o castiga in urma reactiilor repetate adecvate la afecte. Ce inseamna asta. Ca daca vreau sa infaptuiesc un act moral dintr-un motiv subiectiv, in urma unei actiuni de deliberare, voi ajunge la o optiune care va fi calea de mijloc intre exces si insuficienta. Aceasta mediatoare reprezinta binele si mentinerea pe aceasta traiectorie, care echivaleaza cu perpetuarea actelor morale, determina virtuozitatea omului. Problema se pune cum se poate determina concentratia exacta -de la caz la caz, a ceea ce este ponderat iar Aristotel raspunde foarte senin ca pana la urma asta este un termomentru intern cu care unii se nasc, altii nu. Nu este un rau natural ireparabil dar pur si simplu se remarca ca unii sunt inzestrati cu aptitudinea de a discerne foarte limpede si obiectiv reusind sa treaca in judecata lor de influenta poftelor si a slabiciunilor. Deosebit. Cineva poate fierbe la temperaturi mari, altcineva deabia incearca apa dezmortita cu degetul, cei doi fiind despartiti de alegerea capricioasa a vietii de a le da piele de rezistenta diferita. Tonul cu care Aristotel face aceasta afirmatie este cel al unui om de buna credinta care explica firea lumeasca cu seriozitate dar si cu intelegere, ajungand la acest dead-end al zestrei naturale, fara insa a-l folosi ca motiv de eschiva de la indatoririle morale. Asta se intampla acum 2350 de ani.
Actualmente, in tipul de democratie ' cur si vale' practicat pana la transpiratie, ne permitem sa nu mai credem cu atata usuratate ca asa a fost sa fie. Cine persevereaza in acest mediu competitiv pervers stie ca totul depinde de el. Daca nu crezi ca poti sta pe doua picioare, nu-i nimic, pana mana si fa-ti singur o carja, daca vrei sa bagi viteza, ia-ti rotile. Dar ca sa ajungi sa iti dai seama de ce ai nevoie. ca sa te misti din locul in care te afli trebuie sa iti constientizezi situatia si sa o accepti. Deaceea cred ca aici Aristotel nu avea dreptate. Instrumentul asta de masura al binelui si al raului este un apanaj distribuit tuturor denominat ca sinceritatea fata de propria persoana dar care ramane in fundul magaziei ca o bizarerie de decor . Sa fim seriosi, nu tine de nervii tari sau de puterea de abnegatie si nici de intelect, efortul de a recunoaste ca o decizie este luata in confomitate cu ceea ce dicteaza propria placere si e deci egoista, ca e un recul in fata a ceva ce sperie si prin urmare e lasa sau ca urmareste prejudiciera altcuiva si miroase a meschinarie. Oricine, dar chiar oricine, poate patrunde in aceste viscere fara sa i se recunoasca vreun merit de gandire profunda ci doar o doavada de evolutie la fiinta rationala.
Motivul pentru care am tinut sa pun pe tapet chestiunea sinceritatii cu propria persoana rezida intr-o serie de discutii avute cu mai multe persoane in care dezbateam deprinderi si le clasam ca fiind corecte sau incorecte. Problema era ca nu exista un limbaj comun cu privire la 'bine' si 'rau' si intotdeauna termina conversatie cu 'totul e relativ' ca sa ne putem pupa pe obraz si revedea si altadata la taclale. Dar lucrurile nu stau asa, cel putin nu la nivel conceptual, fiindca in practica as putea cadea la concesii pana intr-acolo incat sa admit ca unele lucruri care imi displac dar care sunt entuziasmul interlocutorului, sunt suportabile. Aparte de acest subterfugiu amical,se distinge imuabilitatea unor principii, a unor postulate de la care nu se poate deroga pe filiera logica si atunci interlocutorul imi serveste argumentul irefutabil: propria parere. Promovam libertatea spiritului, prin urmare in baza galeriei drepturilor si a libertatilor ne este permis sa decidem ce e bine si ce e rau. Dar operatia asta se face intotdeauna in functie de ceea ce place si nu raportat la un set de valori care prin aplicare pot sa nu genereze chiar deloc placere. Aici intervine necinstea fata de propria persoana pentru ca decizia se ia ca la 'gradi' , e dulce- bun, nu e dulce- bleah,scuip afara.
Unde ne duc aceste constatari:
 1. Daca in 2000 de ani populatia planetei ar fi reusit sa se educe in spiritul onestitatii transante in primul rand fata de sine, acum s-ar fi ajuns sa se postuleze valid 'asa cred eu'. Asta ar fi insemnat ca cel care afirma asa ceva s-ar fi gandit in prealabil calm si temeinic si mai mult decat atat, ca in urma aflarii opiniilor diferite, lasand la o parte vanitatea, nu a putut fi convins de contrariu.
2. Suntem victimele propriilor noastre placeri, mai ales a celor mici care nu atrag stigmatul viciului sau a celor cu papion care mai ca seamana a calitati. Atata timp cat lumea nu ma considera alcoolic e in regula sa beau de placere, e misto sa fiu tot timpul cu prietenii- ati auzit de 'viata personala'?, am fost un bun camarad si nu ti-am spus de cum te lucra cutare pe la spate ca numa te suparai etc. Ne mintim ca procedam corect, ca e normal ceea ce facem mai ales daca gasim si pe altii care sa achieseze la practici. Daca cineva ar veni cu reprosuri, ne-am da ochii peste cap a mirare si minune : 'Vai de mine, dar nici nu mi-am pus problema ca asta ar fi ceva gresit ! Adica uitat-te si tu cati fac la fel si sunt toti oameni ok.'
3. A fi ok inseamna a fi tolerabil, integrat intr-un grup unde camaraderia presupune scarpinatul reciproc pe spate. Altfel, e frumos sa fi prieten cu cineva cu care ai pasiuni comune de impartit si distincte ca sa invatati unul de altul, care te critica constructiv si cu masura,si nu in ultimul rand, care iti lasa timp sa cresti.

Sean Gourley on the mathematics of war | Video on TED.com

Sean Gourley on the mathematics of war Video on TED.com

Contra povesti

 Nu vreau sa dau o nota pesimista post-urilor dar ceea ce mi-e dat sa vad si obligata sa constat nu ma lasa sa fac manevre de ocol. Ar fi de ras si totusi nu  chiar atat de amuzant pana la urma. Rasul s-ar opri in gat ca la bibanii care vaneaza companie si incearca sa se faca influenti ,sa obtina simpatie prin tot felul de glumite, asteptand apoi in suspans de western sa vada daca cineva a muscat-o si a hahait. Imaginea asta o am acum in minte. Teama de ridicol combatuta cu o ofensiva derizorie, frica aia marunta care face din om un las pentru ca nu se tine vertical in chestiuni minore si isi alege lupte de rahat in care sa transpire pentru putina reusita. Serios. Tristo-amuzant.
    Serios: Filosofia lui Aristotel despre fericire- este expresia binelui suprem si ultima ratio a fiecarui om.Mai mult decat atat, binele suprem se realizeaza prin actiuni rationale cenzurate de principii si care se caracterizeaza prin repetitivitate. Cu alte cuvinte pentru a fi ferecit cu adevarat, trebuie sa materializezi binele de care esti in stare punand in practica calitatile cu care ai fost inzestrat de-a lungul vietii tale. Este important  pentru economia inchisa a fericirii, pentru autarhia ei, ca binele sa se realizeze continuu pentru a-i da certitudine, pentru a-i sustine oarecum credibilitatea.
 Tristo-Amuzant: Tot Aristotel, in cadrul acelorasi poliloghii moderne pentru vremea lui, in cele din urma perene pentru omenire, insereaza si niste mici scapari ale etosului contemporan. Considera ca originea nobila se numara printre virtuti iar cel care se naste de rang inferior porneste cu un handicap in singurul context in care poate exista, si anume cel social. Esti taran, esti usor nefericit.
     Iata deci un exemplu concludent cum de data asta, un om genial este capabil sa creeze o paradigma de nota 10 dar in val vartejul noematic scapa andreaua si croseteaza anapoda cateva ochiuri. De ce l-am introdus pe Aristotel in fraza? Pai nu, nu ca sa ma fac vinovata de exhibitionism cultural ci pentru ca el cumva "m-a abordat"in timp ce am stat 7 zile la mare si am avut ocazia sa vad cum se distreaza o mare de oameni.
 Doua din una: sau s-a umplut tara de magnati ai petrolului si descoperitori de filoane de aur sau ne-au dat rusii inapoi tezaurul dacic pentru ca toti putoii au la gat\ mana lanturi groase de aur. Sa nu fac insa inchizitia prostului gust, nu arunc benzina deageaba.  Sa revin la entertainment. Nu am vazut in viata mea asa consum de bere, toti de dimineata de la rasarit pana seara la apus stateau cu paharul de bere in mana pe plaja, in mare, peste tot, femei si barbati deopotriva. Pro-tv-ul isi facea probleme ca populatia se expune la ultraviolete cand colo astia micutii se hidratau intens pe usa din dos si faceau fata caniculei. Programul deci nu era unul foarte complicat: zi prelungita de plaja, mahmureala seara si petrecere pe cinste noaptea si, si , si atat FRATE! cum spun oltenii pe acolo si se prapadesc de ras la orice apelativ care le iese nazal, pe gura. Pe urma fala si prostia, si disperarea de a rade din orice mai ales de pe urma batjocurii, mania de a conduce cu viteza, tatuajul cu hena... Nu ii credeam asa de multi, dar chiar erau.
 Ce am invatat de aici: notiunea de 'mase' nu e una ironica, nu se foloseste in sens peiorativ. Ea exprima cheful de a trai- turat la o frecventa mica. Cata vointa are majoritatea sa activezeze in 24 de ore si cum. Marele esantion, superlativul care face ochi dulci statisticienilor si ravnitul electorat al clasei politice. Or unde e cantitate, mai greu sa bagi si calitate. Trebuie apreciate contabil aceste mase. Raport calitate- pret.
   Asadar verbul cu care intra in relatie este 'a da'- masele prin excelenta consuma, adverbul care se alatura este 'accesibil' si asta face ca adevarul sa poata fi chemat trist pentru ca viata e si grea si complicata, omului revenindu-i sarcina sa o simplifice prin intelegerea proprie. Ce se intampla cu economia, guvernarea, media, justitia, birocratia? Toate raman a fi intelese de un numar mic de oameni, in rest devin tinte ale oprobiului, asa cum moda este respinsa de cei pe care i-a depasit.  Ce am vazut la mare a fost reusita luptei de clasa, muncitorimea nefamiliarizata cu discutiile de salon si bunele maniere, cei care cauta dragoste si comfort doi intr-unul si le gasesc sub forma de gel de dus si sampon in acelasi ambalaj.
 Si aici mi-am adus aminte de Aristotel care vede in Stat puterea diriguitoare care traseaza liniile optime dupa care cetateniii lui sa urmareasca atingerea binelui suprem. Dupa 2300 de ani de la acest model, Statul a devenit un Jurassik Park spoliator care taxeaza ca in jungla, pradatorii au evoluat de la coltii ascutiti la staturi mici si fantomatice care bat vederea pe timp de noapte si la tehnici subversive de vanatoare. Pacat ca democratia in faza ei ultima, cand presupune delegarea puterii unui cerc restrans, nu a gasit personal calificat si a facut recurs la omenescul 'laindemana'. Si asa s-a ajuns sa joace in liga mare toti amatorii.
P.S Promit sa nu mai vorbesc de societate ca de copilul prost si neajutorat al clasei pentru ca ma indispune ca si cand as sta toate pauzele sa vad cum se chinuie sa faca bastonase. In cel mai rau caz ma dedic deacum unor cazuri mai concrete.

Povesti

Cum au spus si altii pana acuma, miezul zilei era o frectie- pana de curand, cand lucrurile au inceput sa stea altfel in ceea ce ma priveste.
La 8 sunt in talpi, nu mai am somn, nu ma mai ingenucheaza somnul de amiza, nu mai am noaptea chef sa raman singura treaza din casa, din bloc. Am devenit mai constiincioasa, gasesc placere in lecturi de tot felul, ma simt comod sa ma plimb seara pe racoare fara companie. Explorez si ascult tot felul de muzica.
I'm easy like sunday morning, vorba cantecului. Ai mei au luat un vin... a intaia. Acum am paharul langa mine - bifa, nu mi-am uitat ochelarii prin genti-bifa, am gasit si manacare pe gustul meu, am toate conditiile sa stau si sa povestesc. As fi in stare sa debitez un roman. Nu ma credeti? Azi am scris 10 pagini pentru ca aveam cafea la discretie si ma inmuiam prin casa de caldura. Si am zis sa vad ce iese. Nu am crezut niciodata ca ma pot plictisi pe mine insami recitind paginile alea, descoperind ca pot sa imi imaginez stari de spririt si sa descriu locatii pana la exasperare. Nici chiar ca si Hortensia Papadap-Bengescu care pica deja in oniric si dementa; dupa mine e sfanta detaliilor( barbatii ar trebui sa-i tina icoana in portmoneu ca sa isi aminteasca ce sa cumpere de la alimentara). Dar dupa cum spuneam am focusat prea tare pe chichite, am uitat de verbe.
         Deci nu narez. Altceva. Asa. Constatare:
  As fi prea radicala si as avea nevoie de multe diplome ca sa imi permit sa afirm si sa beneficiez si de credibilitate, ca oamenii nu s-au schimbat deloc, ca etosul mondial e tot aceeasi coca pe care o bagam in malaxor si scoatem paine. Asa ca o sa nunatez: ne-am schimbat prea putin raporatat la istoria lunga si dinamica pe care am reusit sa o parcurgem. Adica nu am eradicat ura si prostia, nu am suprimat razboaiele si crimele, inca ne e frica de moarte dar in schimb, am incercat sa ne simtim mai putin vinovati si am derivat lucrurile mari reprobabile in tare mai diluate. Ele  s-au legitimat de-a binelea in societatea actuala care se vrea stema libertatii omului si sub egida acestui postulat, oricine, in virtutea faptului ca exista si nimeni nu-l poate impiedica sa existe cum vrea, are dreptul sa fie meschin in mod egal cu dreptul de a fi fericit. Va sa zica a fi liber pe bune inseamna sa poti opta sa decazi caracteriologic sau sa te ridici pe acelasi plan. Eu zic ca asta este deja rea credinta.Mi se pare ca se umbla cu cioara vopsita daca in notiunea de 'libertate' se indeasa si acceptiunea asta de rau asumat. Se ajunge astfel la situatia tampita in care e meritoriu sa alegi sa faci ceva bun. Fals.E normal sa nu vrei sa-ti construiesti o stare de bine parazitara si impovaratoare pentru altul. E in firea lucrurilor sa fi constructiv si nu distructiv.Cum am putea avansa ca societate daca nu intelegem ca decadenta trebuie sa fie o exceptie, o deraiere accidentala pe care toti la comun incearca  sa o impiedice. Ba mai mult, sa o repare la cei la care apare. In contrast insa cu virtualul stadiu de normalitate, mi se pare ca am crescut la sanul nostru nu un pui de sarpe care suprima printr-o singura muscatura letala ci o lipitoare care te suge de vlaga. Nu ne dam in cap dar indirect ne sapam unii pe altii.  Avem mania micilor pacate, a imperfectiunilor care ni se par intotdeauna umane si care daca sunt desconspirate se pitulesc ipocrite la umbra scuzei slabiciunii umane.'Ce tu nu gresesti? De parca tu nu ai avea defecte?' Am fost magar, asa-,dar parca tu nu ai fost porc niciodata? Asa ca iubite prieten, in baza echilibrului acestei lumi, trebuie sa inghiti ca sa poti participa la jocul general de-a leapsa, tu esti! ti-am tras clapa dar stai relaxa my friend ca maine poate tu o sa ai ocazia sa faci semne obscene pe la spate. Am devenit niste gainari. Nu avem curajul sa murim, sa simtim prea tare, ne vedem si de sanatate deodata si deopotriva ca si de comploturi. Nu ne-am mai arunca in sa, Doamne fereste ! sa intampinam adversarul dar am invatat sa aruncam cu slapul dupa 'pungas'.
  Suntem prea tematori sa fim mizantropi pana la capat si sa ne separam de societate si suntem mult prea egoisti sa vedem mai departe de propria bunastare. Cred ca boala asta a mizantropiei  care se manifesta atipic tocmai prin apartenenta la un grup unde conventional mancam ... ceva cu lingurita ca sa 'fie bine', e de fapt o degradarea a pornirii de a detalia. Cei drept, puteam mai mult, nu avea rost sa ne plafonam la stadiu de primitivism dar a fost o ideea rea eliminarea singularului in favoarea multiplicarii. Am abuzat de variante, de dialectica,acum totul e un Wall Street, o alegere economica.  Ne punem ochelarii cu dioptri mari si culegem toate scamele fara sa vedem de fapt daca haina ne mai e buna sau mai vrem sa o purtam.
   In sec 14, mulsulmanii, crestinii si iudeii au pus mana de la mana si au construit palatul Alhambra in timpul ultimilor emiri care stapaneau in Andaluzia. In timp ce in  Europa lumea putea ingrozitor si suferea de boli din lipsa de igiena, arhitectii islamici erau preocupati sa redea idea de infinit  prin cresterea exponentiala a dimensiunilor arabescurilor. Repetitie metodica si lirica, discernamantul universal. Acum, cand nu mai e nevoie sa se sublinieze vastitatea creatiei, e nevoie de un nou palat Alhambra care sa arate ca liniile simple si cheia de bolta sustin edificiul.

Jihadul

 Una dintre axiomele care imi guverneaza viata: nici un castig nemeritat. Pentru toate trebuie sa transpir, pentru toate, fara exceptie. Si cat de norocoasa pot fi in acest caz, sa nu pot sari peste nici o etapa, sa  imi fie imperios sa parcurg tot abecedarul cel putin cu constiinciozitate medie. Cele mai mari incercari de pana acum, nu au fost- cum s-ar crede- cu mine insami fiindca aici am gasit un interlocutor rezonabil, cooperant, nu ma pot plange. In schimb rabdarea si calmul au fost horjite si date cu smirgalul in micile detalii care construiesc viata, s-au agatat in discutiile si certurile de peste zi, au ajuns sa fie activate des cand nu era loc de impacientare.
  Treptat insa, asa cum toti ne obisnuim sa facem, am gasit solutia deratizarii. Pe strazile si aleile infundate unde am strans resentimente am demarat un escarisaj eficient importiva jivinelor care musca cand nu esti atent.Apoi numai am constatat cata linistea era in mine, nu mi-am dat seama cum se sedimentase, care era momentul ei de inceput si tocmai pentru asta calmul din mine mi s-a parut oarecum suspect pentru ca nu il achizitionasem pana la capat numenal; era si foarte multa impacare cu sine ticsita de emotiile primite atunci cand am vazut ceva frumos: o noapte cu stele, un tablou, o fata cunoscuta pe care nu o mai intalnisem de ceva vreme. Nu am facut nimic sa lamuresc, sa ma lamuresc dar cum nimic nu e la voia intamplarii, arhitectura asta interioara a primiti dintr-o data o plansa. Am citit Jurnalul Fericii de N. Steindhardt si a fost ca si cand multe obiecte care ma populau ca pe o incapare au iesit din obscuritate, au fost denominate si si-au gasit ratiunea.
Nu stiu, mi-e foarte greu sa ma explic, inca nu pot exprima deslusit schimbarea asta de peisaj pe care inca mi-o clarific de ceva vreme si asta poate pentru ca nu e un inceput. E un ceva intermediar pe care nu l-am descalcit si atunci nu stiu cum sa mi-l atarn de gat ca pe un sirag totemic.  Iar eu , sa nu uitam, am probleme cu inceputurile care ma obosesc si ma fac sa ma simt in intarziere fiindca am o foarte buna memorie a raului. Trec greu peste ce a fost ca sa imi regenerez capacitatea de a da startul. Imi amintesc fiecare necaz si tristete, istoria fiecarei tribulatii si apasarea situatiilor stresante la fel de bine ca orice moment fericit pe care il pot retrai la aceeasi intensitate. Nu ar trebui sa fie asa, stiu. Raul trebuie iertat total, fiola gunoiera trebuie abondonata la o groapa externa din care sa nu ne mai afecteze\ infecteze. Avem toti, suficiente motive sa ne bucuram incat sa nu irosim timp in decrepitudinea panicilor triste.
Gandesc asa, nu practic teoria intru totul si uite ca in cartea asta anume am gasit exhaustiv tot logosul reanimat.
 Ma intreb daca  trebuie sa suferi ca sa cunosti fericirea aia fulguranta de care vorbeste Steinhardt si daca durerea este instrumentul cu care despici fasa de acces la credinta si introspectie de calitate. De fapt, putina durere nu a facut nimanui rau, niciodata. Dar oare din astfel de experiente sa ne tragem seva ? Fericirea are valoarea nutritiva cu atat mai mare cu cat se succede unui moment de nefericire, cu cat isi adauga mai multa 'cacao' in componenta. Sau pur si simplu cautarea ahtiata dupa placeri duce la un hedonism luxos ce trebuie intretinut si la umbra caruia nu ne putem da seama de extazul permanent al vietii. Cum spune si Steinhardt citandu-i pe teologi, ca viata este in sinea ei o minune de care ne-am putea prevala zilnic si pe care numai calugarii au intelepciunea si ambitia sa o practice. Deci nu suferinta prin contrast, induce textura fericii ci  feicirea in sine tinde sa fie superficiala si produsa de exuberante scurte daca nu exista, de cele mai multe ori, tacerea serioasa, reflexiva impusa de tristete. Caut atunci constiinta darurilor imuabile, a lucrurilor care Dumnezeu aproape ca ni le-a pus in palma sa ne bucuram.
  Pe langa asta, mi-am dat asentimentul la ceea ce spunea Steinhardt despre eroism si curaj, onoare si demnitate, trasaturi care azi nu numai ca au picat in desuetudine dar apar ca o apa de colonie veche si ieftina pentru cel care le poarta. Vis-a-vis de treaba asta am asistat zilele trecute la o scena buna de dat ca si exemplu: Eram la casa de asigurari unde ma infiintasem la 6 dimineata ca sa imi iau bon de ordine si deja in fata mea mai erau 23 de persoane. Unde se formeaza coada acolo salasuieste si mania ordinii. Toti se intrebau de mai multe ori, pana la memorare ce numar are fiecare ca nu cumva sa sara cineva randul. In contextul asta o tiganca batrana si slaba sta la usa si prinzand microbul, intreaba un barbat care da sa intre daca e la rand. Asta ii raspunde cumva contrazis ca femeia i s-a adresat ca da, el urmeaza. Si fiindca nu ne calmam pana nu aducem a maimute, un altul, care asista la scena alaturi de noi toti, se apuca sa faca comentarii ironice. 'Asa, doamna, nu-l lasa sa intre! Fa ordine si pune-l la locu lui!' Se uita ca un mucos de generala prin sala sa vada daca mai achieseaza cineva la gluma lui tampita. Avea atitudinea rasei superioare care sacaie pe cineva inferior, el care venise sa pupe picioarele pentru o adeverinta necesara la pensionarea din ceva fabrica in care fusese probabil holongar. A mai continuat cu alte replici, aproape ajunsesem la limita de sus a indignarii cand tiganca se apara intocmai ca o doamna. Scurt si vehement ' Auzi, tu crezi ca eu nu stiu ca tu razi de mine? Sa stii ca is io tiganca da nu-s femeie proasta ca nu am ajuns sa am 65 de ani si sa nu pricep. Razi tu razi da sa stii ca mai mare tiganie faci dumeata cu mine decat io ca stau aici!' Touche.  Demnitate acolo unde e normal sa ne asteptam sa o gasim si totusi suntem surprinsi cand o intalnim.

a 50-a si lunga postare

Sarbatoresc, se pare, 50 de postari, o cifra la care nu am indraznit sa ma gandesc datorita obiceiului meu de a-mi pierde repede entuziasmul si de a lasa balta ce am inceput. Asa cum spun niste versuri de-a lui Ocatavian Paler in poezia Avem timp: avem timp sa citim si sa scriem,/ sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,/avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam/ avem timp sa ne facem iluzii/ si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Deaceea, nici pe mine nu ma deranjeaza abandonul propriilor ganduri; imi spun ca noemele nu dispar si ca le pot readuce la viata in forme mai placute atunci cand voi fi devenit un om mai bun si mai coerent. Nu intru in panica atata timp cat pot sa reiau.
 Aici nu stiu ce s-a intamplat. A ajuns sa ma stranga la inima gandul ca nu as mai scrie ceva, asa cum as inghiti in sec pe o insula pe pustie daca nu as mai avea sticle in care sa trimit mesaje. Necesitatea mi-a facut un bine, mi-a invins un defect cu care eu ma lupt de multa vreme si pe care inca nu l-am izolat total. Cel putin atunci cand se umple paharul si simt ca s-au adunat atatea incat as putea plange ca sa ma descarc, imi gasesc locul aici. Fara fasoane, fara adaosuri. E simplu si cu grade putine fara a fi rece.
  Azi vreau sa va vorbesc despre o carte pe care am terminat-o si care mi-a generat niste stari contradictorii de "avan"luciditate, mobilizare iar apoi de teama si tristete. Este vorba de "Convorbiri cu Octavian Paler" intretinute cu Daniel Cristea Enache, purtate pe undeva prin anul 2006 si pana in 2007 cand regretatul scriitor s-a stins din viata. Simtea ca se stinge. Vorbele lui sunt pline de teama mortii si scarba bolilor, nostalgia tineretii si disperarea singuratatii. Asa mi-a ramas cartea intiparita, dincolo de punctele de vedere pe teme politice si sociologice, ieri cand am terminat lectura in parc. De fiecare data cand citesc ceva care se retine de la sine si nici macar nu e nevoie sa faca apel la sistemul meu somatic, tin sa incadrez momentul ca o poza, sa opresc cadrul timpului si sa stiu unde ma aflu ca si cand as cauta o constienta deplina de ceea ce mi se intampla. Era seara, vremea se hotarase sa nu se posomorasca dar era totusi racoare si soarele apusese devreme ca intr-o primavara tanara. Cum calatorisem vreo 3 ore cu trenul si la amiaza indurasem canicula in blugi si pantofi, din cauza stangaciei mele de a ma adapta temperaturilor, m-am asezat pe banca ca dupa o zi de coasa, rasufland. Am inceput crescendo un dialog intern in care am tot schimbat albele cu negrele fiind sau nu de acord cu Paler.
  M-a speriat frica lui de moarte si credinta vaga intr-un Dumnezeu. NU DUMNEZEU, ci o entitate personala care dobandeste imanenta numai datorita nevoii noastre inca de a ne naste de a fi protejati de ceva mai puternic si mai complicat decat omenirea. L-am compatimit sincer pentru neajunsul de a fi scindat intre invatatura crestina infipta in el de parinti si dubiile lui intelectuale. Mi-a parut rau pentru ca a fost un om atat de bun si pentru ca a experimentat smerenia(  a se vedea aici pozitia sa fata de reusitele sale si caracterizarea pe care si-o face de-a lungul cartii)  la un nivel inalt fara sa pretinda asta dar nu si-a alocat putin egoism prin care sa-si traduca ca indiferent de argumentele cu care se poate infofoli, a crede este un act voluntar. Am mai spus asta si cu alte ocazii. Paler se temea ca daca ar crede pur si simplu ar face-o raspunzand unei nevoi si astfel si-ar compromite dedarea totala in credinta. Eu mi-am rotit ochii ca doua bile in fata ipoteticei eschive de la ipocrizie. De ce sa cauti motivul motivului credintei tale in Dumnezeu? Cine te intreaba de ce iti place mancarea condimentata. Gustul privind existenta si inexistenta lui Dumnezeu mi se pare atat de primar ca si inclinatiile spre dulce sau sarat. Din punctul asta de vedere eu manifest o toleranta aproape proasta fata de tribulatiile scriitorului pentru divinitate. Mie nu mi se pare rau sa fi nevoit sa crezi, sau sa crezi pentru a umple o carenta. Poate asa lucreaza Dumnezeu, il descoperi atunci cand deraiezi din starea de normalitate si nu-l mai ai asa cum il aveai in tine, inainte, inconstient.
 Apoi frica de moarte.
 Aici am simtit fiori. M-am gandit la moarte dese ori. Spre deosebire de Paler care facuse o obsesie pentru ideea sinuciderii eu ma cutremur la gandul accidentelor stupide, la mortile care iti termina brusc existenta lasand-o ca un material nesurfilat, la boli fatale care te molofaie si scuipa la final cadavrul. La mine exista Dumnezeu si deci iubire, mie mi-a fost mai simplu pentru ca nu m-a deranjat sa trag urmatoarele 2 concluzii
1. ca orice ar fi, se va face voia Domnului; dincolo de eforturile personale de a ma ingriji nu pot sa induplec ceea ce mi-a fost scris. Dincolo de asta cerul e senin. E nefolositor, inutil si nerentabil sa te temi de ceea ce pana la urma va face parte din tine.
2. pana mor nu ma voi mai teme deloc de moarte. Voi fi trait frumos, imi va fi fost de ajuns timpul si atunci sfarsitul va veni natural, ca urmatorul tablou la care ma deplasez sa il admir.
  Batranul Paler insa, a iubit viata asa cum o iubesti la 20 de ani si departe de a fi de condamnat, am plans si deplans spiritul lui tanar inchis intr-un trup de peste 80 de ani.
  Sunt impacata ca pe langa toate- angoase si indoieli, domnul Paler mi-a dat un raspuns care m-a bucurat inati pentru el: si-a dat seama de expresia frumosului si a binelui iar apoi pentru ca mie mi-a dat determinare sa fac intocmai. Ultimulele 3 versuri din poezia pe care am citat-o la inceput:
" Avem timp pentru toate.
  Nu e timp doar pentru putina tandrete.
  Cand sa facem si asta murim."

      Ce nu- mi plac oamenii suparaciosi, mofturosi si reclacitranti care merg numai pe banda lor cu caruta si nu te-ar asculta pentru nimic in lume cand le prezinti ceva nou.
      Vezi ca isi iau aceeasi mancare la cantina de la inceputul anului universitar si se plang ca femeile nu mai gatesc bine (ba gatesc decent numai ca fasolea are un singur gust,nu se distribuie si cu arome!) se plang de anumite stari fizice de discomfort dar daca le subliniezi evidentul si le spui cum se pot indrepta tac ca si cand ar fi dat backspace la raspunsul tau. Daca ii chemi altundeva decat locurile sfintite cu prezenta lor repetata, iti raspund ca si copiii cuminti care nu pleaca cu strainii "Eu nu vin...". Vai numa cand ma gandesc la tonul ala miorlait pe care se retrag din peisaj si imi vine sa dau jos cureaua din cui!.
      Ma enerveaza faptul ca sunt atat de ingusti si au impresia ca risca cine stie ce pentru orice schimbare minora. Ei sunt genul ala de scartari dupa care trebuie sa astepti in alimentari, la coada, numai pentru ca ei nu reusesc sa isi cumpere bucata de branza ideala ca si gramaj. Ei sunt cei cu care daca, Doamne fereste! ai o disputa raman stana de piatra la replici. O tin pe-a lor una si buna, indiferent de cum pui problema.
      Si fiindca nu au parte de actiune in ograda lor, se delecteaza cu comentarii pe marginea altora, nu foarte favorabile, adoptand o tinuta de popa in roba si cu cartea sub brat. Ei sunt cei care abuzeaza de formulele "Ai vazut pe unde umbla aia?", "Ai vazut cum umbla ailalta?", "Stii ce-o facut ala cand s-o dus..." incat ar putea edita o revista care sa concureze foiletoanele cu "stiati ca...".
      Ei sunt martirii care au invins viciile. De regula, nu fumeaza, nu beau, nu merg in cluburi. Scart. Au placeri culinare odioase ( mananca numai de la fastfood), socializeaza anemic sau chiar deloc si nu au nici o pasiune. Au impresia ca daca nu au pus "strop de bautura / tigara in gura" , si-au castigat un loc in liga 1 in Rai si front seats la Judecata de Apoi. Eh, nu e chiar asa...ca pentru aia ei baga in gura tot ce zboara de cand erau mici si asta conteaza.
      Oricum, e tarziu, si i-am spurcat destul pe genu asta de oameni de care mi-a venit sa scriu pentru ca astazi  mergand la un spectacol, am avut neplacerea de a sta in fata unui card de fete. Fete care in pauza au lasat cel putin 3 randuri inaintea lor sa afle: cu cata cumintenie invata pentru examene, cum isi rup de la gura sa vina la opera si ce viata de caine ciobanesc duc fiindca au mult de studiat- nu pot nici macar sa respire- iar filfizoanele din camera de camin le perturba pentru ca se fataie de pe pat pe scaun. Si dupa ce le-am ascultat ofurile, si in timpul spectacolului, stuporea si chitaielile cand si-a dat jos prim balerinul camasa, am decis sa las ca intr-un scutec aceasta experienta si sa trec mai departe purificata. Iata ce am avut de spus.

Normal

 Normalitatea e pana la urma aplombul unuia de a afirma ca rutina lui e aplicabila maselor si ca tot ceea ce face se incadreaza sub auspiciile Mamei Natura. Pana acuma cativa ani vedeam normalitatea ca pe cheia de la casa pe care ti-o dau parintii sa o porti la gat legata cu o sfoara pentru a  nu o pierde. O consideram un apendice intrinsec al oricui de la care nu se putea deroga decat in situatii de exceptie, voluntar si argumentat, nicidecum harzardat, pe baza unui capriciu, sau chiar mai rau, tocmai in urma unui efort soldat cu esec de a nu fi deplasat, excentric, extremist.Asta inseamna evident, ca fac trimitere la acceptiunea in care normalitatea e felul dragalas de a fi al unei persoane, care in virtutea bunului simt, al punctualitatii si al datoriei de indeplinire a sarcinilor zilnice, nu se abate de la aceste precepete de o maniera suparatoare. Pe scurt, isi vede de treaba si nu incurca pe altii, iar daca are conflicte, tribulatii sau alti demoni, si-i rezolva departe de notorietate. Asadar, nu e nimic rau in a fi normal, e chiar un compliment si chiar in conditiile in care -cel putin teoretic- toata lumea poseda asa ceva. Cum adica? Sa lauzi pe cineva ca ar avea doua membre superioare si inca doua inferioare?! Iata ca da, daca stai sa te gandesti ce nasol e sa ai numai 3. Daca toti am fi frumosi, asta nu ar exclude posibilitatea ca de fiecare data cand ne intalnim cu cunoscutii pe strada sa picam cateva secunde in extaz si sa le admiram armonia figurii. Aplauze pentru cei normali! Mai tare, acolo in spate, va rog!
      Apoi la a doua tura, a picat pajura si pe cealalta parte a monedei am vazut cu stupoare sensul peiorativ al notiunii. Am strans, prostita, din umeri. "Normal..." urmat de o dantela de blazare si toti inteleg ca e banal, anodin, plicticos. Schema asta e spaima femeilor de salon care nu si-ar dori neam de neamu lor sa auda asa ceva spunandu-se despre ele intr-o companie mare. Ar insemna sa fie desfiintate social, sa nu mai joace nici un rol fiindca le-a pierit flerul si inclinatia naturala- aproape talent- de a avea tinute originale si aer de singularitate pe aceasta planeta. Si acum, cu destinatie pentru toti, a fi numai normal inseamna a avea ca singur merit castigarea unui salar cu care sa te intretii, a nu mai avea glume si simt al umorului, a nu avea pasiuni, dorinte care sa te faca sa te deplasezi din sfera ta de comfort si sa te motivezeze sa faci din timp in timp ceva extraordinar. Astfel, domnilor fiti atenti la nuante, nu va pripiti sa catalogati cu voce tare si ochi galesi o domnisoara la o prima intalanire ca fiind normala. S-ar putea sa pareti natangi si lipsiti de imaginatie, normal, cum sunt toti barbatii de altfel ( sigur gandeste fraza asta daca isi da ochii peste cap si emite un suspin).
      De la normalitate insa se incepe sirul. Eu nu gasesc alt debut pentru inrolarea celorlate calitati si defecte, pentru ca daca nu le pui intr-o forma,se imprastie si nu mai pot functiona neavand fundament si legaturi intre ele. Si atunci de ce nu se dicuta despre normaliate ca despre vreme? De ce nu s-au epuizat discutiile despre frumusete si ele continua sa detina un loc important in monografia preocuparilor umane?!!!Mult mai mult decat e nevoie, desigur. Imi cer scuze, dar am citit recent pe un blog  o mini meditatie pe aceasta tema atingand in principiu ideea de manechin- etalon de frumusete- ce idee preconceputa, femeie frumoasa- fizic si spiritual, si aici era trecuta ca si exponent Audrey Hepburn.Gene fluturand des, capul pe spate, afect, profunzime. Deci ce culoare are aceasta poseta rosie? va intreb eu pe voi si va asigur ca voi fi foarte impresionata de cel care imi va da un raspuns corect.
   BU HU.Poate ca eu am porniri mizantroape, sau poate ca toleranta mea e ca o bicicleta la care ii mai pica lantul din cand in cand. Nu stiu. Dar am avut senzatia izbitoare ca vorbesc cu o tipa gen " Eu-stiu-tot" cu care am nimerit intamplator odata la masa. Eram cu niste prieteni. Si eu eram angrenata intr-o discutie despre muzica si fata a simtit ca nu e in centrul atentiei. Cum baiatul cu care vorbeam statea langa ea si deci era tributarul ascultarii pe care i-o datora, intra ca vulturul in conversatie si incepe sa vorbeasca despre arta moderna si Jackson Pollok si fotografie, asa, random. Prima oara am constatat ca am fost neglijenta si ca o lasasem fara ocupatie iar ca sa vindec acest repros am lasat-o sa-si faca numarul si am incercat sa o aduc de pe miriste pe traseul discutiei care deja avea loc. Asa am ajuns sa vorbim despre autori si operele lor. Am afirmat la un moment dat ca in momentul in care ating pragul universalitatii, operele nu mai au paternitate, ele apartin lumii exact asa cum si telefonul nu mai este apanajul exclusiv al lui Graham Bell ci este un obiect de uz curent. Operele grandioase ajung pana la urma sa nu mai exprime neaparat o profunzime intima, ci o povata imperativa comuna, care sa nu ne lase sa uitam adevaruri mari. Fata s-a opus categoric, si-a aprins mai multe tigari, a gesticulat, va spun, mai rar asa forma de protest! Tipul era si el naucit, aflandu-se chiar langa ea, s-a simtit ca la opera in primul rand. Si atunci m-am dat pe brazda subit si i-am zis ca ii inteleg argumentele, inteleg si ca nu imi poate impartasi opinia si deaceea consimt sa incheiem cu ceea ce se chema "pozitia ei". Dintr-o data s-a luminat la fata si a replicat asa ca pentru public "Deci eu am dreptate! " (?)
     Am simtit cum nu am schitat nici un gest, desi prin cap mi-au trecut multe. Unii stiu tot sau stiu despre toate cate o varianta. Nu conteaza asta, oricum, ci faptul ca tin mortis sa debiteze cu elan pe chestiuni atat de generale pe care numai individual mai merita sa te apleci si sa constati pentru tine ce inseamna . Daca mananc  icre de manciuria, nu o sa-mi sun toate rudele sa le descriu experienta mea culinara. O sa stau si o sa ma gandec singura, privind pe geam, in timp ce ploua. Sper ca odata, si ei sa adere la aceasta metoda.

Vanzatoare magna cum laude

 Deobicei vanzatoarele au o aroganta spcializata cu care servesc ca si cand ar impartii favoruri si servicii in stanga si in dreapta, atitudine de care am mai vorbit recent. Dar in peisaj s-a conturat o figura noua, o vanzatoare cum nu s-a mai aflat pana acum: in drum spre biblioteca ma opresc sa imi iau cafea to go de la o ghereta minuscula cu geam de ghiseu. Acolo este o doamna...matura, asa ca o mama frumoasa care chiar iti face cafeau cu drag. Stie ce beau eu si colegele mele, in ce concentratiesi cu ce aroma, facand de fiecare data  cate un comentariu cumsecade si la locul lui. Iei o cafea mare, "Oooo, aveti o zi grea azi, va doresc sa va treaca mai usor", ceri mai multa menta " sigur, va relaxeaza. Cu atat stres in ziua de azi, trebuie ceva sa calmeze". Ce sa mai spun?! O dulceata femeia aia. Si zambeste cu candoarea unui inger. Nu stiu zau ce face noaptea, ce bea, ce fumeaza, ce mananca de nu e depresiva si acra in spatiul ala de 3/3 in care tot prepara cafele de diferite dimensiuni si gusturi, dar mi se pare jumatatea omului cu coif alb de panza care vinde inghetata, umbland cu masina muzicala pe strazi. Daca ar fi trait in America, doamna asta alaturi de inghetatar ar fi avut acum un brand de "coffe and ice to go" iar pe la noi ar fi ajuns numai parfum de franciza care sa stea alaturi de fornetti.
 Dar nu toti cei merituosi isi primesc portia pe lumea asta, ea ramane o enclava in mijlocul crizei economice nationale unde treaba incepe sa prinda miros. Lumea incepe sa protesteze, sa se rafuiasca cu guvernul, poate chiar o sa-si aduca si furci, lopeti si torte ca sa intregeasca scenariul si sa para ca suntem din nou in epoca razmeritelor taranilor impotriva stapanirii. Lucrurile stau sifonate rau: Guvernul e incapabil si de un lucru nu se va speria niciodata- delapidare pe care o desfasoara lejer prin parghiile sale, lingand cea mai ramas de la buget asa cum lingi vasele de la facut parjituri. Si prost si fudul, ca sa rezum intr-o butada acest pol al crizei.      Poporul e prost, "prosti da multi" cum genial, formula Lapusneanu chiar inainte sa-l linseze pe smecherul vornic Motoc. Poporul a facut o alegere nu demult, a stat gura-casca si a aprobat cu "ihi" de fiecare data cand s-a promis ca nu se vor reduce veniturile, nu se vor crestele taxele, vom trai bine, vom fi ok. Patasti, zice ardelelanul. Daca nu am avut inspiratia sa schimbam ceva, sa mergem pe ideea ca macar vechile lipitori sa fie indepartate de pe pielea vanata a natiei, atunci acum trebuie fie sa suportam fie sa ne repliem. Nu cred ca revolta e o solutie, fiindca nu se va rezolva nimic- par din palma nu poti scoate asa cum nici doi chei nu se pot trage de par. Dar nici nu e rau sa se agite putin spiritele sa stie de frica aia de sus. Cu toate astea, vociferarile si intrunirile sindicale de la capitala expira la fel de repede ca si lactatele. Dupa cateva zile in care nu s-a ajuns la nici un rezultat la negocieri, nimeni nu mai stie de ce s-a iesit in strada. Asa ca altundeva trebuie cautat un raspuns.
  Pas cu pas, construiesc unul dupa mintea mea. La stat nu se mai poate munci, asta e clar. Toata administratie trebuie recalibrata, de la forta executiva pana la organele locale si centrale administrative fiindca acolo sunt niste debarale cu multe schelete care trebuie salubrizate. Or o actiune in forta, a unui (carui?!) organism de control ar fi binevenita, sa elimine posturile cu atributii de balet, sa le elimine apoi pe cele care sunt mai multe decat trebuie, si in ultimul rand sa treaca prin sabia si focul examenului functionarii, sau sa-i selecteze dupa criteriul randamentului si sa-i lase de caruta pe cei ineficienti. Asta ar fi un aspect. Apoi trebuie scoasa banita si vazut ce e de facut cu salariul- in nici un caz nu trebuie redus la o punguta cu doi bani care deabia ii ajunge unui cocos. Hai sa facem un plafon de salar minimal si unul maximal. Sa zicem ca nici un salar nu poate depasi 6000 ron cu tot cu sporuri, flori si bomboane si nici unul nu poate fi mai mic de 600 ron. Nu e mai bine asa, sa nu mai existe pensionari nesimtiti, bugetari nesimtiti si alti nesimtiti "no name", rude a inaltilor demnitari care isi umplu buzunarele cu lacomie? Ba poate ca da.Nu e si mai bine sa nu existe in acelasi timp muritori de foame si sa mai consume si romanii din cand in cand , nu mult, cate ceva? Din nou, raspuns afirmativ.
   Mugur Isarescu spunea zilele astea ca daca vrem sa generam venit la bugetul de stat trebuie sa infiintam locuri de munca si sa facem investitii ca asa e legea banului care trebuie sa treaca prin cateva rotatii ca sa ajunga iar de unde a plecat. Deacord. Hai sa facem asa cum zice dansul ca numai el stie cu ce colac de salvare tine leul pe linia de plutire.
  Cat despre cetateni, eu zic sa-si ia jucariile si sa plece. Daca nu e bine la un stapan, te duci la altul. Sluga insa si la stat si la privat nu se face,numai iti grabesti moartea. Dar o reactie decenta ar fi ca oamenii care se simt calificati si satisfac cerintele angajatorilor privati sa vina si sa ocupe locuri care si aici sunt date filfizonilor frezati si fetitelor cu fusta scurta, care mai mult beau cafea decat se achita de sarcini. Aici e sansa de a dezvolta sectorul privat la nivel occidental. Servicii de calitate la un pret cel putin nu anormal, pentru ca ar exista concurenta acum ca toata lumea ar intreprinde. Spitale private in care poti plati cu asigurare, noi firme autohtone care chiar imm-uri fiind sa concureze prin calitatea produsului cu colosii industriali care au invadat piata. Nu mai manaci gama Danone, iei de la magazinele Lechinta. Pe undeva, cred in existenta unei usite si nu cred ca sper prosteste cand ma gandesc la aceasta curba pe care ar putea-o lua economia. Sau poate ca sunt tanara si nu stiu ce vorbesc

munca de mana a doua

Cu totii stim ce fel de bijuterie este munca si nimeni nu contesta meritele celor care o exercita fiecare de puteri. In romana "sa fi meserias" e o expresie a increderii si a marcii muncii de calitate pe care o face cineva. Multi vor sa auda asa ceva, dar putini se ridica cu adevarat la nivelul acestei zicale. Oricum, ce trebuie stiut e ca fiecare are o inclinatie  si ca nimeni nu poate acoperi complet larga arie a activitatilor aducatoare de venit.
  M-am gandit asa care ar fi top 5 cele mai nasoale muncii pe care nu le-as putea face, care nu mi s-ar preta pentru ca as pune semnul egal intre lehamite si trezitul de dimineata sa merg la serviciu. In ordine inversa:
  5. Lucrul la 1 xerox. Nu numai ca nu am dexteritatea sa copiez foi rapid si sa le compilez in ordinea care trebuie, dar am si rau de asalt de cereri. Sa fiu intrebata tot timpul cate ceva, sa calculez nr de foi x pret, 10h pe zi, 6 zile pe saptamana, mi se pare update-ul modern la rasturnarea pietrii sisifice. Daca seara ar mai si veni un vultur si mi-ar ciuguli din ficat, uite ca as reuni sub aceelasi acoperamant doi eroi importanti ai mitologiei, ambii oameni cu spirit de sacrificiu.
 4. Vanzatoare la un magazin. Nu ma intereseaza ca e alimentara, tutungerie sau orice altceva ( desi alimentara este the worst case scenario din enumerare). Iara, sa stai tu toata ziua sa tai 100g de salam cand coboara femeia in slapi sa cumpere ceva de la ABC-ul de la coltul blocului, sa te tragi de bretele si sate ai in relatii  cu toti distribuitorii de apa minerala si snacks-uri, sa ai grija de marunti ca de ochii din cap, mi se pare o tragedie shakespeariana in care pana la urma toti mor. Aici de batranete si blazare.
  3. Nu mi-ar placea sa fiu profesoara la un liceu, prinsa in mrejele adolescentilor salbatici care prin noile generatii arata ca le e dor de vremurile dacice cand se umbla imbracat in piei, problemele se rezolvau usor, cu paru, si noaptea se dansa cu patos in jurul focului. Pubertatea e Evul Mediu dintr-o istorie personala, prin urmare, pe langa materia din programa sforaitoare pe care as fi nevoita sa o repet generatii de-a randul, ar mai trebui sa am de-a face cu trebulatiile specifice legate de amor si neintelegere. Nu, multumesc, nu sunt un om atat de bun.
  2. Zilier. Asta pentru ca iarna iti crapa mainile de frig daca ai sansa sa prinzi ceva de lucru si mai mult de atat, se pare ca munca asta dezvolta o predilectie spre alcool, tigari si femei, deci toate cele 3 napaste care s-au inghesuit care sa iasa prima din cutia Pandorei. Oricum, de temerea asta sunt oarecum ferita, fiindca ultima meteahna ma lasa rece si nu mi-ar permite sa coagulez cu ortacii. Ei si-ar face treaba cum trebuie, ar mai da cu ciocanu, ar mai fluiera dupa o fata, eu...?! As bate cuie si as asculta muzica la telefon dar deja m-as baga in domeniul gospodarului care se prosterneaza in fata belsugului mancarii si a berii si care asa isi amenajeaza ocolul.
  1.  Am fost ieri parte dintr-un public destinat unei actiuni intense de prozelitism. De fapt, in lumea asta, daca mai vrei sa faci ceva in care sa implici voluntariat din care sa iasa si bani trebuie sa construiesti o religie si sa-i dai drumul iar apoi sa astepti ca lumea sa o inghita si sa te urmeze.Ca o lege nescrisa, se intelege ca asta  e baza care pana acuma a dovedit cel mai mare grad de fiabilitate: infratirea extrema, maxim devotata, merge numai intru ceva si nu datorita calitatilor personale. Ca oameni ne-am dezamagait unii pe altii de prea multe ori, de prea mult timp, avem un bagaj de ranchiuna, scepticism si temeri care au coagulat intr-o vedere prea mare si densa. Nu insa si in cazul unei religii unde e vorba de abandon, unde credinta vine si rade oja banuielii, impunand seductia unei idei.
        In marketing s-a creat o figura de legenda, acum, nu demult. Imaginea "salesman-ului" care ca si-o ghicitoare la balci te atrage in cortului lui sa-ti dea ceva de care tu inca nu stii ca ai nevoie. Degetul lui aratator care te imbie, poarta mirosul puternic al ademenelii, gura ii zambeste dar sprancenele se curbeaza incordat si meschin. Expresia asta a fetei s-a incetatenit in ultima vreme in asa hal incat te poti astepta ca cel de langa tine cu care vorbesti sa-ti intoarca o noua moaca cand el numai s-a intors de la tine pentru cateva secunde. Si  prima reactie nu intarzie- aia de a o lua la picior si a spera ca nu o sa-ti vanda nimic si o sa scapi cu buzunarul intact, pastrandu-l pentru nevoi bine determinate, insumate pe o lista si fiecare avand un motiv bine intemeiat pentru pretentia de a exista.
          Doamne, ce nu vreau sa vand, mai ales lucruri pe care nu eu le-am produs. Vanzatorul. Vanzatorul imbraca tot felul de haine.In functie de ce are pe masa, e in stare sa puna pe el orice se asorteaza. Cum poti sa traiesti in echilibru cand in fiecare zi trebuie sa te iei de oameni, sa le propui targuri, sa le suporti grimasele, sa ii lasi sa te tina in usa pana termini ce ai de zis sau chiar sa te bucuri ca nu iti trantesc usa in nas si te lasa sa le rapesti cateva minute din timpul lor. Ce fel de psihic trebuie sa ai, chiar si in ipoteza in care chiar reusesti sa vinzi si sa faci sume frumoase din activitatea asta? Mi se pare ca oameni de genul asta sfarsesc seara trantindu-se pe marginea patului si adormind imbracati intr-o pozitie incomoda. Ei sunt pacientii standard ai gastritelor si a bolilor usoare de nervi.
        Am ascultat azi un discurs de o ora si ceva in care au curs garla cuvinte mari ca: "Nu incerc sa va conving de nimic, va transmit doar informatie pe care si eu am primit-o", " noi vrem sa ajutam alti oameni", "cel mai bine te convingi cand vezi exemplul celor care au facut munca asta o gramada de vreme si au ajuns la un nivel inalt". Mai ales ultima fraza a fost laimotivul serii, a fost periata si purtata pe la toti ca o pereche de moaste.
         Sincer, cu toate avantajele economice, nu cred ca un om normal isi alege slujba fara sa ia in calcul stresul, activitatea pe care trebuie sa o desfasoae in concret si nu in ultimul rand, daca chiar e bun la asa ceva. Ca sa te apuci sa vinzi lucruri la oameni din usa in usa, trebuie sa iti placa sa te auzi vorbind si sa te doara in cot daca cineva iti zice ca esti dobitoc si lingau. Trebuie sa ai rabdare atunci cand lumea desi e sceptica, vrea totusi sa arata ca nedumeririle ei, clarificate, demasca skepsisul. Adica suporti comentarii cu duiumul, incerci sa te faci placut. Si partea a doua a meseriei, ii bagi si pe altii in afacere si castigi pe baza unui sistem piramidal.
         Ce stupid! Cine reuseste din asa ceva, foarte bine, fiecare cu ale lui. Dar ma indoiesc ca atunci cand erau mici, oamenii astia isi doreau sa faca din tantar armasar si dintr-o crema elixirul tineretii fara batranete. Plus ca dau denumiri luate din basme si asta ma deranjeaza de-a dreptul. O culoare e "sarut de zahar" sau "mangaierea nisipului", o treapta urcata in ierarhie te face sa atingi nivelul de diamant etc. Sa li se traga de la acadelele pe care probabil si le impart inainte de "training-uri"?

   Ajungand acasa la parinti, am fost surprinsa sa aflu inca din primele 20 de minute petrecute in frumoasa urbe ca au avut loc schimbari importante chiar pe drumul de la gara pana la domiciliu. Garla de cafenele, una dupa alta arata ca  niste tarabe de lux intr-o piata de desfacere pentru cafea ca si cand dincolo de calea ferata toti locuitorii isi cultiva petecul de pamant cu faimoasele boabe aromate. Am ramas putin nedumerita de fluxul de localuri mai ales ca inima mi s-a strans usor la gandul ca nu ma voi mai putea duce in haine de casa si slapi la alimentara. Acum ne despart doua terase cu umbrelute si nume frantuzesti prin fata carora nu mai pot trece sleampata si dezinvolta ( una se intituleaza L'enigme de caffe-atatea birturi si crasme si spatii cu mese in care se sta si se bea au numele in genu asta incat nimeni nu mai vede nici un mister nici unde. Apare mai de bun simt Perla Garii, institutie neoficiala a fiecarui oras, decat cafenelele astea diletante cu nume tenebros care vor sa te induca intr-o atmosfera gen Eyes wide shut).
   Insa gandirea mea nu a avut numai substanta nedensa a parerii de rau pentru tinuta comoda ci si-a constituit ca nucleu intrebarea fireasca de unde atetea firme in vremea asta de criza in care ne adancim pe zi ce trece?!
Se anunta ca in sectorul bugetar vor avea loc restructurari masive pana in iunie cand se vor reduce fondurile pentru salarii cu 25%  iar cei aflati in functii de conducere ii vor tria pe angajatii din posturile de executie pe criterii de competenta. Asa ca sa nu mai creada lumea ca s-a politizat aparatul functionaresc si ca peste tot sunt numai nepoti si veri- rudele mai slabute- ale celor de la Bucuresti. Nu, frate. La noi e transparenta si gandire de soi. Exemplu cras: iei una bucata prefect  il dai prin pesmet si il rogi sa isi aranjeze ca ciorapii in sertar, angajatii preferati cei mai destoinici. De ce nu se re-examineaza aparatul administrativ si in urma rezultatelor, cei mai buni candidati urmeaza sa-si pastreze serviciul, nu stiu. Ar fi prea verde in fata, ar disparea culoarea preponderent maro din peisajul cu manareli.
    Asadar la stat e vai si amar, se pregateste lumea de sodoma si gomora, in timp ce sectorul privat scapa ca o oaza in pustiu de marirea tva si a cotei unice- asta se refera la impozitarea venitului ori de unde provine el, deci nu se leaga strict de privat. Sa fie asta motivul pentru care in vreme de recesiune lumea isi face cafenea si in vreme de echilibru econimic  se lucra la stat? Un fel de iarna car si vara sanie? Este si asta o explicatie din moment ce prin eliminare, alte variante nu mai raman. Specula cu imobile nu se mai face, dealtfel in Romania closca aia de aur a ouat si asa prea multa vreme, nefiresc, pe doua parti. Comertul cu masini aduse de dincolo este si el in pioneze, mai ales ca se anunta noi masuri de verificare care au menirea de a sterge frica fiscului ca nu i se declara toate tranzactiile.( No, hai no!  Acuma serios, cand a fost vorba ca targurile astea automobilistice sunt icoane de bilant?  Acolo tot omu merge sa iasa intr-un asa hal de castig incat altu iese in pierdere). A mai ramas ceva? A, da, prostitutia, dar fetelor nu va culcati pe o ureche pentru ca de cum au timp demnitarii nostri se vor ocupa si de legalizarea ei si atunci rodul muncii voastre castigat cu atata sudoare va fi partajat si trimis fractie la bugetul hulpav al statului.
   Asa cum Nouriel Roubini a prezis criza economica, asa ma avant si eu intr-o profetie care daca se adevereste si mi se atribuie, nu mai trebuie, intr-un final sa castig la loto. Eu zic ca in 10 ani istoria va descrie situatia actuala ca pe a treia conflagratie mondiala dusa pe plan diplomatic in care americanii au injunghiat economia Uniunii Europene. Deindata ce au vazut ca le scade dolarul si petrolul din Irak nu mai da pe dinafara, au luat mai in serios amenintarea Euro si l-au lucrat pe la spate, asa cum i-a facut si Spanul lui Harap-Alb. Intai s-au dat loviti, criza cica le-a pleznit pantalonii in fund si nu mai au cu ce-i carpii, ca apoi, organizatiile corporatiste cu capital majoritar american sa se retraga in reflux din Europa. Pasul 1. sistarea grosului din tranzactiile economice Europa- S.U.A. Pasul 2. vine Obama si pune tara la perfuzii cat e ea de mare si de capitalista. Statul face niste manevre forte printre care se face actionar la cateva intreprinderi mari, pe unele le si cumpara, iarta de datorii, confisca averile bancherilor tampitei care au facut posibila criza si uite asa termina de maturat prin casa. Vorba aia: Once you go black you can never go back adica unde si-a bagat Obama coada, nu se mai merita sa o scoti. Se pare astfel, ca nu mai departe de un dublu click american, zona euro face pe epileptica si ameninta sa se dezintegreze. A picat Grecia, economistii anunta la rand Spania si Portugalia dar eu pariez pe ce zice mama si anume ca Romania le ia pe astea doua din urma.
  Ce se intampla cu Uniunea Europeana daca nu mai avem moneda unica? Ma ingrozesc sa ma gandesc la regresul care ne paste. Si totusi, daca asa ni se schimba Guvernul si Presedintia....

 Soare afara si cafeaua nu a fost nicicand mai buna. S-au mai intamplat gainarii, oamenii nu se pot abtine si nici nu vor de la lucruri cainesti dar tot asa si lucruri bune au venit pe teava. Nu pot sa nu raman incantata de echilibrul asta care exista in natura, ca un aparat care functioneaza cu greutatile propriilor noastre corpuri. E un mecanism atat de suplu incat cu greu se poate deregla si chiar daca ii sar suruburi esti relaxat stiind ca in cadere  pici  " in a safety nest".
Am mers duminica pe strazi si erau pustii si mi-a parut atat de rau sa le vad asa, incat gandindu-ma la o lume cu nu mai mult de 1 milion de oameni, m-am speriat ca in copilarie cand ma temeam sa nu vina Satan sa imi testeze credinta. O panica deaia care are la baza frustrarea de a nu putea face nimic ca in visele rele cand ti se ia ceva pretios din brate sau cand o umbra rea te pandeste de peste tot si fugi si te ascunzi doar din instinct de supravietuire.
 Asa ca prefer sa vad oameni plimbandu-se laolalta sau in paralel cu mine, chiar si asa cu caravana de gesturi si vorbe cu volum tare care ii insoteste. De la 50 de ani in sus este un model care mi-e drag in special. Este vorba de oamenii care nu au schimbat garderoba de la revolutie si care inca mai poarta fasul de contrabanda sau pantolonii modificati in talie din vremea tineretii. Mi-s dragi pentru ca stiu ca nu au bani si umbla cum pot. Pe fetele lor atarna parca o pancarta mare cu "vin imediat" pentru ca par mereu absenti cu gandul la facturi, mancare sau alte daraveri si activitatea lor imprumuta ceva din orarul unui functionar public pentru ca cel mai adesea ei ies in primele 8 ore ale zilei.Ii gasesti negresit in mijloace de transport in comun sau la cozi, pentru ca nu au reusit sa se dezindoctrineze de pe vremea Ciuruitului. Cand au treaba pe la ghisee, au un set special de replici cum ca tara e de rahat, sistemul e de rahat, statul vrea numai sa te fure, Xulescu ii porc si s-a bagat in fata peste rand, mancarea ii scumpa... si dupaceea se trece la pensii si salarii cand acesti 50+  fac corp comun cu pensionarii si dau glas nemultumirilor generale. Dar sa lasam tabara pensionarilor de aceasta data.       Vorbesc foarte serios cand zic ca am o afectiune aparte pentru ei. Jur.Imi vine sa ii strang in brate ca pe o jucarie de plus care chitaie daca o apesi pe burta. Mi se par autentici si neparsivi atunci cand se manifesta,au candoarea omului bun care sta la margine de drum langa pomul copt. Daca as fi trait cu 30 de ani mai devreme acum probabil ca as fi avut si eu un loc printre ei fiindca nu sunt suta la suta sigura ca as fi avut taria de a duce un destin de reusita. Ma gandesc ce drama personala are fiecare, cum de arata ca si cand nu s-ar fi ratat desi problemele lor nu au depasit nicioadata gasirea de solutii pentru nevoi primare. Parca nici acum nu i-a atins briza occidentului, sunt mai balcanici ca niciodata, unii chiar purtand caciuli rusesti de cum se aduceau pe vremuri de vanzare. Si... intre noi fie vorba, imi place mirosul lor sarat; nu a transpiratie, nu a spray ieftin. Miros a mancare si putin a detergent, fara sa faca tam tam nici din igiena si nici din paprika si mirodenii pretentioase. Ei sunt cei carora li se pare normal sa puna lingura de tocana ramasa  pe o farfurioara de cafea ca sa o consume cu pita cand mai dau o tura prin bucatarie. A! asta corelat cu faptul ca ei sunt maestrii tocanitei, in principal a celei de cartofi cu carnati care prin ingredientele pe care le contine impaca si capra si varza. Iar cu pita... ce sa mai vorbesc?! te da pe spate pur si simplu!
Intra intr-un bloc turn, acolo ii gasesti. Cand intri in apartament poti sa le recunosti salasele dupa leutii de cauciuc care ornamenteaza inca de la intrare. Iar jos, da , chiar acolo cum te uiti langa papuci, vezi o lingura de pantofi, asa cum putini mai au in ziua de azi.
Mai si cand ma gandesc ca vroiam sa scriu despre cum imi era mie frica sa nu vina noaptea diavolul la mine si sa ma ispiteasca! M-a luat valul.

 13 aprilie. Ultima postare a fost in 5 ale lunii.Mi-am promis ca o sa scriu mai des si uite cat a trecut si am disparut complet din peisaj.Ma  simt ca un logodnic mincinos. Cred ca daca as fi fost baiat, as fi fost in stare sa pup la maini si sa ma uit languros in ochii domnisoarele fara numar si apoi sa le abandonez ca si cand nu ar fi existat nici o promisiune. Dar nu are rost sa desfac,aici de fata, papirusul scuzelor si al parerilor de rau; important e sa stiti ca ele exista si ca as fi vrut ca pana acum sa fi scris un "Baltagul 2" sau macar jumatate, ca sa il dovedesc pe Sadoveanu cu alea 16 zile in care a fost in vana narativa.
   Ultima data am programat sa mai spun cate ceva din heraldica primelor intalniri. Sa fie, atunci. Titlul -                                                            Agatatul
Exista doua feluri de agatat: pseudo-agatatul si agatatul simplu. 
 Primul caz se refera la situatia in care subiectul activ se baga in seama cu subiectul pasiv numai de dragul de a vedea daca si cat poate. Vrea sa isi confirme niste parametri personali, cauta sa fie agreat dar nu are o curiozitate aparte pentru fiinta abordata. Este in esenta un personaj egoist care trebuie evitat pentru ca nu ofera nimic, din contra isi hraneste, nesatul, zidurile subtiri in care isi pastreaza insecuritatea . Asadar in cazul pseudo-agatatului, mecanismul nu are rolul de a te aduce mai aproape de obiectul atractiei ci are menirea de a calibra magnetismul celui care il actioneaza. Si cu cat sunt mai multi subiecti pasivi racolati pe unitate de timp cu atat creste satisfactia pentru efortul depus. Simplista, primitiva, aceasta forma de socializare poate prin exceptie sa fie edulcorata si adusa la pragul de actiune rationala atunci cand subiectul pasiv, tare in tenis, il scoate din cochilie pe agatator. Motivul ar putea fi chiar mila inspirata de un asa om speriat si lipsit de certitudini. Agtatul poate prin rabdare si intelegere sa il determine pe pradator sa se gandeasca la prioritatile demult uitate, sa il faca sa realizeze ca el exista intr-un anumit context si nu privit individual, deci sarmul sau nu are farmec daca nu este asortat cu decorul optim.
  Agatatul simplu e cel in care protagonistii sunt interesati reciproc unul de altul si cauta sa afle mai multe. Poate fi o cafea la care se pun pe tava lucruri interesante, se descopera compatibilitati si astfel intalnirea capata substanta. Sau poate fi un flirt care sa conduca la lucruri lumesti si nimic mai mult. Si vorba aia, si atata ii bine. Oricum, mergand pe varianta asta se risca mai putin sa se piarda timp. In cel mai rau caz, pot iesi cel putin la iveala semne care sa indice cat mai de timpuriu carente ireconciliabile. Prea savant? Imi pare rau, nici digestia nu e simpla si daca vrei sa aflii despre cum se hraneste corpul nu e suficient sa stii pe care parte introduci si pe care scoti.
Disectia se face sub lupa si glumele la un pahar.
  Acuma sa va spun la ce ma gandeam azi intr-un moment inghetat, la curs, cand pana si profesorul era plictisit de ce scotea pe gura. Data trecuta s-a purtat razboiul bluzei roz. Pe scurt este vorba despre o remarca care mie mi s-a parut deplasata si care ulterior, vorbind cu autorul, mi-a fost dat sa inteleg ca era
 bine intentionata si tare sincera.
   La viata mea am gafat si am umplut cateva pahare. Debutul a fost in frageda pruncie cand pur si simplu lucrurile insemnau ceva pentru mine si aveau alt inteles pentru oamenii mari. Spre exemplu, ai mei isi porecleau cunostintele cu titlu de amuzament. La unii era evident ca nu asa ii cheama, cum bunaoara au fost numiti bunicii mei materni: madre si padre dar pana sa descopar telenovelele la 11 ani nu am stiut ca au si traducere. Altii insa aveau denumiri mai elaborate care,unele, au scapat intrebarilor mele curioase si pe care le-a descurcat mintea mea fara supraveghere.
   Cei mai celebri sunt Globii, familie care si-a primit blazonul de la doamna- ea, prima, a fost Gloaba. Acuma sincer, care ar fi fost cea mai logica logica?! 1 glob, 2 globi. Prin urmare daca m-as fi dus in vizita la oamenii aia de Craciun, sigur as fi aflat toate camerele pline de globuri, ce sa mai zic de brad care ar fi stat sa cada de atatea bile. Misterul a fost elucidat, odata ce am ajuns la radacina.Eram cu mama prin oras si ne-am intalnit cu Gloaba. Tin minte ca era o zi de vara splendida. Si dand dovada de insusirea invataturilor de acasa,am salutat "Sarumana tanti Gloaba!" asta fiindca stiam ca pentru un om e muzica sa se auda strigat pe nume. Dupaia nu am inteles de ce si mama si femeia s-au crispat si in doi timpi si trei miscari si-au luat la revedere. Abia mai tarziu, dupa ce m-a luat mama deoparte si mi-a explicat defapt cine e sufletul pereche al calului mi-am dat seama unde am dat si unde a crapat. Am bifat, deatunci nu am mai gresit in sensul ala.
   Morala este ca orice lucru are valentele lui numeroase. Asa si cu sinceritatea. Nu poti sa te asezi sub egida ei pana la adanci batraneti si sa spui tot ce iti trece prin cap. Vine o vreme cand trebuie sa discerni, sa dai dovada de diplomatie si sa nu te mai bagi cu bocancii in spatiile private ale semenilor nostri. Trebuie sa faci jaloane, sa dai dovada de suplete si elasticitate. Sa ne trezim de maine cu ultimele doua cuvinte pe fundal ca sa putem continua ziua cu piruete gratioase.