Pentru cineva drag, cum spuneam

  Inca nu am desprins mesajul concret cu adresa exacta din poliloghia de aseara. Prin urmare, fara alte digresiuni, convingerea mea e ca in gand fiecare dintre noi exploreaza zone dintre cele mai vaste, ca practic suntem capabili de foarte multa decadenta care nu se intampla pentru ca e franata din timp, de rusine, de groaza oprobiului, de frica pedepsei. Dar cele mai multe impuritati ale gandirii care se opresc in panza filtrului au de-a face cu actiuni care ii privesc pe ceilalti, adica faptele care nu pot trece neobservate si sunt susceptibile sa starneasca reactii violente. Cele care fac lobby exclusiv asupra noastra sufera cel mult de o alungare rapida, de o lipsa de atentie, dar nu sunt niciodata trecute la analiza si corectate. Nu stim sa pierdem, ne consideram competitivi si atunci cand calcam pe altii ca sa ajungem mai in fata. Folosim jocuri de cuvinte ca sa fim spirituali pana dam intr-un jargon folosit impropriu chiar si atunci cand vorbim grav si serios. Suntem atat de atenti la greselile celorlalti, le cautam slabiciunile si nu observam ca tocmai politia asta a defectelor buruienoase dar nu vadit nocive, ne seaca de toleranta si inlocuieste impulsul normal de a-i ajuta.
   Si atunci in lupta asta cu lumea in care coalizam orbeste cu propria persoana trebuie sa cautam si sa si gasim partea nutritiva care taie panaceul artistic al lui Knecht. ( Inca o data, Knecht e personajul principal din 'Jocul cu margelele de sticla', un barbat super destept care daca i-ar intazia trenul intr-o gara  din Romania, n-ar mai avea norocul sa plonjeze in lumea ideilor ci s-ar trezi insurat si cu trei copii la prima halta. Asta pentru ca he's a keeper din punctul de vedere al tuturor domnisoarelor batrane de cariera de pe la noi. Ha, ha, glumesc.)
   Un raspuns incomod pentru ca e prea mare si nu ma simt in stare sa-l fac cunoscut, dar el se impune: dragostea. Asta ne salveaza, prin ochelarii ei perspectiva devine clara si sinoptica fiindca il vezi pe celalalt si apoi pe tine.
  Iubirea cere insa coloana vertebrala, e draconica fiindca nu e posibila cu concesii. E ca o lege- se voteaza per ansamblu sau nu se voteaza deloc. Ea nu poate fi cersita, cine intinde mana dupa ea primeste rigle in palma. Ea nu trebuie sa sufoce, nu trebuie sa aspire la o contopire cu obiectul ei ci trebuie sa fie lejera si sa nu subjuge pe nici unul. Iubirea fara libertate e ca si detentia fara lanturi intr-o celula.
   Vreau sa-i spun persoanei in cauza ca atunci cand nu primeste dragoste dintr-un loc inseamna ca in cavitatea aia nu o sa prinda niciodata radacini sentimentul asta. Si cu toate astea nu are loc nici o tragedie, regret sa o dezamagesc. Tot timpul se poate merge mai departe, frumusetea drumului e tot acolo, dragostea poate aparea sau poate nu, dar ea e acolo. Oricum, iubirea pentru cineva e surclasata de iubirea de sine care da demnitatea, simtul propriei valori si constiinta de sine.
   Si cel mai important draga persoana, e ca singurul mod in care se poate iubi e cu devotament si abnegatie, cu ochiul setat pe specialitatea celuilalt si cu bucuria ca l-ai descoperit asa cu defecte. Altfel care ar mai fi meritul nostru in a iubi daca cel de langa noi ar fi perfect?