La finalul fiecarui an fac un bilant: trec in revista toate cate au fost bune si toate cate au fost rele, toate cate s-au implinit si toate cate au ramas in mintea mea. Dintre toate, pe unele singure le regret: lucrurile care le-am ratat si pe care nu le pot repeta, momentele alea in care puteam si trebuia sa sar dar nu am facut-o pentru ca am calculat prea mult, pentru ca m-am pus la adapostul prudentei chiar cu riscul de a nu mi se intampla surprize. Imi pare rau si de planurile care nu au luat fiinta pentru ca le-am tot amanat, mi-a fost groaza sa mi le aduc aproape si sa ma aplec deasupra lor ca sa muncesc si sa le transform in realitate. In timpul acestei procesiuni de rememorare, asta e punctul in care imi plec capul si pastrez un moment de tacere; in lumea asta mare, hartuita in permanenta de posibilitati care vor sa fie si nu mai ajung sa faca saltul final in materialitate, ma gandesc cata ordine si frumusete a putut totusi sa lase o atingere divina si cate din acestea o sa pot sa le cunosc si sa le vad. Si imi cer iertare, mie si Altuia caruia ii sunt datoare cu explicatii pentru ca nu mi-am conjugat destoinic timpul si asa, nu sunt cu ceva mai buna decat as fi putut sa fiu.
 
     First the bad news and then the good news, primul fel supa si numai dupaia desert, te tarasti prin viata cu gandul ca apoi ajungi in rai, intai sari din avion cu explozibilul legat de tine ca la urma sa te instalezi in  eden cu patruzeci si ceva de fete virgine la cheremul tau. Asa ca dupa primul proces de constiinta din care incerc sa trag o concluzie si sa pun un semn de excalmare pe viitor, trag tare pe prajiturile de perspective care ma asteapta. O sa ma duc la festivalul de la Sighisoara in vara, o sa stau mai mult cu ghidul ala de conversatie in franceza, in mana, o sa am rabdare infinita, o sa imi castig proprii mei bani si mai incolo, dar nu foarte tare, pana nu imbatranesc, o sa fac turul Europei. Faptul ca tin la planurile astea si ca mi le doresc asa cum ar pofti un copil la cofeturi, ma determina sa astept anul ce vine cu nerabdarea cu care astepti dimineata in gara trenul care o sa te duca la mare. Desi stii ca o sa dureze o zi si ca noaptea nu o sa te poti odihni, calatoresti cu poza marii in minte si rezisti datorita emotiei de a sari in valuri si de a umbla descult pe nisip.
   Asa e. Noul an e noua grila de teste pe care daca o iau pot recupera terenul pierdut, pot castiga chiar distanta in directii neexplorate inca. E canonul pe care daca il zic cum trebuie, imi iese pasenta si castig licitatia in fata atator altor aspiranti la momente de fericire. La multi ani 2010!

puseuri de sinceritate

        Am cateodata niste momente de debordanta sinceritate. Ele vin imprevizibil, imi sar in spate, se dau peste cap si ies din raza mea de control, fugind in lume, in spatiul comun accesibil tuturor. Si acolo, in curtea spatiului de comunicare, in care ne dam cu totii intalnire, ele ma fac sa gandesc repede, sa repar ceea ce ele au spart, sa ma rafuiesc cu cei pe care ele i-au zgariat. Cu toate astea, faptul ca exista si le spun, ma fac sa cred ca uneori chiar reusesc sa echilibrez corect cantarul si ca platesc fara rest ceea ce primesc. Nu e nimic scartar, nimic ranchiunos in asta, e doar actiune si reactiune pe masura.
         Azi, spre exemplu, nu am reusit sa parez un comentariu pe care deobicei il fac in minte cand mai vad cate un coleg dubas la facultate. Mai ales inainte de cursuri.Cand fiecare se apuca sa glumeasca si sa vorbeasca super tare si nu mai auzi nimic, nu iti poti tine cafeaua pe banca pentru ca de fiecare data vine cate una infofolita si iti da jos totul de pe banca. Azi, cum ziceam, am stat langa o colega care ma tot intreba ce am notat, ce ne-a sublinita proful si nu ma lasa sa imi iau eu notite si sa aud ce se discuta. Si ma pomenesc numa ca ii servesc una rece, cu o fata inexpresiva: " Tu, mai pui multe intrebari stupide?"
       Parca o prinsese cineva de t***. Se uita consternata la mine, da' m-am gandit ca daca tot i-am bagat pastila acuma sa o tratez pana la capat si am ignorat-o. Lasa tu! nu ma mai tot freca atata! Ti-am zis sa-mi dai pace, nu sa-ti moara pisica! Mda, nu am fost cea mai fina dintre domnisoarele din amfiteatru, dar zau ca asa bine mi-a tihnit.
      Dupa 2 minute in care spera sa imi intorc privirea si sa se uite ostil la mine, a renuntat la razbunare si a fost atenta si a reusit culmea! sa tina pasul cu predatul.
      Alta. Am iesit zilele trecute cu un baiat. Accept invitatia, ma duc la locul si la ora stabilita si intru in compania gigelului. Dupa 5 minute acordat unui scurt tur de intrebari referitoare la mine la care tot el a raspuns, incep sa ascult povestea tristelor lui iubiri. Unele nu chiar asa triste, ba chiar pasionale, dar nu am de gand sa dau mai departe detaliile pe care eu le-am primit fara retineri. Satula de atat sentiment,zacand in pustiul blazarii  si fara ceai in cana,rostesc catre dansul " Ma tu te auzi ce spui? de jumate de ora tot de femei imi povestesti. Nu ti se pare usor anormal din moment ce si eu is tot fata si am iesit la intalnire cu tine? Acuma vrei sa fiu in asentiment cu tine si sa-mi para si mie rau ca nu ti-a iesit pasenta cu una?" Copilu ramane si el masca ca pun problema ca din topor, dar in situatii de criza se impun masuri drastice. A facut o fata de barbat dezamagit ca are langa el o lepra insa mie putin imi pasa fiindca de dinainte mi se facuse greata si ma luase cu ameteala. Imi displac tipii "lipsiti", care incearca sa acopere realitatea asta nefericita si te scot la o cafea unde incearca sa te abordeze cu istorii romantice. Ei cred ca femeile pica intotdeauna la abureli despre iubire chiar daca ele sunt de fapt one night standuri relatate cu mana la piept. Bu hu hu.
       Cand cineva o da la plezneala fie pentru ca nu-i pasa, fie ca ii convine sa pledeze intotdeauna cu argumentul "da asa's eu", cred ca mitocania/ sinceritatea care ma apuca e mai degraba o extensie a instinctului de supravietuire decat o carenta in comportament. Cu toate acestea, imi promit ca in incercarea de a deveni mai buna, voi bifa pe lista si momentele in care am ...accese de prea multa dreptate:P

Cateva sugestii

    Suntem foarte buni la rezolvat integrame, la metode de scos pete, la cea mai efiecienta reteta de a mura castraveti. Mai avem si siguranta ca stim da sfaturi si ca atunci cand cineva e trist putem fi o prezenta utila. Si nu in ultimul rand avem habar de cum ar trebui sa stea lucrurile intre un barbat si o femeie. Cand vine vorba de amor suntem categorici, batem cu pumnul in masa pana in punctul in care noi insine suntem distribuiti protagonisti in piesa. Atunci emotia atentiei primite reduce controlul, faptul ca luminile bat asupra noastra, aflarea pe scena, induce un trac care ne face sa ne purtam fara manusi... fara talent.
    Ma refer la reactii pe care le-am constatat frecvent, unele experimentate chiar personal si care privite de catre altii sunt catalogate ca maxime de stangacie. Ele sifoneaza imaginea de persoana controlata pe care trebuie sa o aiba in general un om, si scot la iveala complexe, insecuritati, intr-un cuvant o structura subreda pe care nimeni nu vrea sa o populeze cu afectiune. Asadar cateva sugestii, pentru a ne feri de ridicol in procesul curtarii:
   1. In conditiile in care agreezi pe cineva de departe, observandu-i gesturile si reactiile nu pica in cele doua extreme spinoase: sa te blochezi intr-o admiratie care te intimideaza si te impiedica sa porti o conversatie. Cand il/o vezi transpiri, iti tremura vocea sau incerci sa te scoti debitand non-stop pe o tema elevata. Nasol. Nimeni nu vrea sa vada cat de bine ai invatat lectia cutare pe care ai primit 10 in generala, si nimeni nu vrea ca la primul contact sa fie nevoit sa aplice strategii de psihologie ca sa te faca sa te simti mai comfortabil. Ai probleme? Bine, si restul lumii la fel. Rezolva-le tu, nu astepta sa te bandajeze obiectul atentiei tale. Pe cealalta parte, la fel de bine in considerarea parerii bune despre sine, s-ar putea sa te tenteze sa "stralucesti". Nu te da in spectacol, amintesteti ca personajele grotesti dintr-o comedie sunt create tocmai prin ingrosarea anumitor trasaturi reale.In plus, nimeni nu vrea sa fie fortat sa isi faca o anumita impresie; nu esti credibil daca nu spui glume dar repeti intruna ca ai simtul umorului, spre exemplu.
   2. Triunghiul amoros. Doi prieteni/ doua prietene au in vizor aceeasi "victima". Fiti fairplay, nu incercati toate combinatiile posibile, nu incercati sa va faceti alesi/ alese calcand pe capul rivalului. Daca iesiti in 3 si vezi ca nu esti interesant nu fa pe victima, du intalnirea pana la capat cu demnitate. Nu e nici o tragedie ca pentru o persoana sa nu fii chiar deosebit de special. Daca, in schimb, castigi teren, renunta sa te mai agiti suplimentar fiindca partida e oricum castigata. Altfel nu faci decat sa il superi pe celalat.
      Notabila este si starea de fapt de cealalta parte a baricadei. Nu te lasa prea mult cucerit/ cucerita. Nu vrei sa pari soarecele care nu mai cada odata in capcana, pe undeva trebuie sa stii ce vrei si sa iei o decizie in acest sens.
   3. Nu exagera cu contactul. E inutil sa mentionez ca telefoanele in prostie provoaca greata dar e util sa atrag atentia: grija la ce se converseaza. Cum ti-ai/ si-a petrecut ziua, nu e neaparat o optiune. Poti intreba daca i-a mers bine, asta inseamna ca daca au existat evenimente importante, te intereseaza felul in care le-a facut fata. Dar in rest, aflarea orarului rutinat e obositoare pentru ambii.
      Pupatul exagerat in public se include si el aici. E de prost gust, e tamp. Daca tii la cineva, cel mai frumos este sa i-o dovedesti in intimitate si nu printre activitatile laice pe care le desfasori. Contra-argumentul "Ce are daca ne iubim?" e la fel de futil ca si cum ai spune "ce-i daca ciocolata ingrasa, mie imi place!"- da, dar si grasimea in exces din cauza lipsei de control e urata.
   4. "Cine se tachineaza se iubeste". Asa fac adolescentii, dar odata cu iesirea din pubertate trebuie depasita si abordarea asta de atatare. Oamenii mari fac apel la sarm, la compatibilitate si buna intelegere, nu la ceva ce mai degraba seamana cu o transmisie din legea junglei.
   5. Asculta mai mult decat povestesti. E bine sa spui tot ce stii la un examen dar nu celui/celei cu care in fond, vrei sa te cunosti mai indeaproape.Nu fa pe destepul/ desteapta, daca iasa combinatia o sa aveti timp sa faceti schimb de informatie dupa ce v-ati cunoscut mai bine si va stiti pasiunile. Pentru inceput insa luati-o usor, nu faceti un rezumat al perioadei de acomodare.
   6. Stilurile diferite ce ar putea reiesi din vestimentatie nu trebuie sa te determine sa iti completezi instantaneu garderoba. Hainele tale trebuie sa se asorteze intre ele si nu pantalonii lui cu bluza ei. Chiar daca unul e mai sport si altul mai clasic, nu e cazul sa te dai peste cap sa treci pe alta linie, s-ar putea sa pari ca un copil in hainele parintilor. Mentionez ca daca esti excentric, e in regula sa te mai temperezi fara a abandona originalul. Daca chiar ai idei te poti face auzit prin alte metode mult mai eficiente, nu trebuie sa te agati de niste pene puse in fund ca sa arati celorlalti ca nu esti din tipare. In plus, e corect oare sa ii supunem pe cei cu care ne plimbam de mana la priviri compatimitoare?
   7. Preferata mea. Fara lamentari, fara marile ghinioane din viata, fara relatii anterioare dezastruoase. Cine vrea sa izbucneasca in lacrimi poate sa reciteasca "Fefeleaga" de Agarbiceanu dar in nici un caz sa stea la masa cu Catelusul Schiop.Nu deschide nici lista topului celor mai tari 10 betii de pana acum- daca lista se lungeste o sa ai ocazia sa faci sesiuni la dezalcolizare pe tema asta. Nu alege nici varianta "cum vad eu o relatie", fiindca aluzia e chiar grosolana si suna prea violent pentru ceea ce e numai o uvertura. Cauta sa discuti ceva obiectiv, dar vis-a-vis de care sa aveti pareri. Te intereseaza modul de rationare al celuilalt si nu jocul de-a deschisul jurnalului la pagina din mijloc.
   Iata cateva linii directoare ca sa iti pastrezi echilibrul pe sfoara pe care umbli, fara insa a elimina total risul de a pica de la inaltime; in astfel de chestiuni delicate e foarte usor sa gafezi cu un minim de detaliu
  Si apropos; cele 7 alineate sunt doar sugestii, ele nu au valoarea axiomelor si nici adresarea personala a sfaturilor. Numai bine!

Sfadeli si alte eresuri

   Vorba mamei mele "Tzuce mama tolobonu c'o intrat in rand cu omu", vin si eu cu o zicere despre aceasta campanie maloasa, electorala in care Loch Ness-ul romanesc a gazduit de mai bine de o luna atatia monstrii cati nu a crezut ca poate incape. Pe posturile de stiri am vizionat dialoguri crancene, am vazut cum s-au perindat diferite figuri cu falcile inclestate care stangeau cu dintii carpa imprimata cu sigla partidului.
    Trebuie sa recunosc ca m-a prins telenovela, am trait alaturi de protagonisti si mi-am ales favortii in egala masura cu antipatizatii ca sa ajung sa ma intreb daca pot vedea realizarea unei schimbari in functie de alegerea pe care am facut-o. M-am gandit.
    Initial au fost 3: Crin Antonescu, Mircea Geoana si Traian Basescu si fiecare parea extras din alt fragment de literatura. Crin, incepand cu numele, promitea traditionalul final de basm cu reusita fiului cel mic, aparent mai nevolnic intre frati dar, de fapt, cel mai virtuos. Geoana avea un discurs frumos, cumpatat, de om asezat la casa lui si se vedea exotic cu noul lui ten bronzat, rumenit de staff-ul- chipurile- adus din America. Basescu, foarte cordial, cu aerul de fiu al poporului, si-a explicat greselile, a identificat niste vinovati si a cerut pe tava cateva capete.
     In luptele de gherila se testeaza intotdeauna atat grosimea pielii cat si taria nervilor, asa ca cei cu obrazul gros si ros de molime au supravietuit in favorea infantului politic care a picat la primul foc.
   Crinului nu i-a stat bine ca si perdant, la auzul vestii s-a suparat atat de tare incat lumea l-a suspectat de oftica dar asa schilodit cum a fost s-a redresat si a trecut la un plan B in care concentric, si el ocupa tot locul 2. A ales sa sprijine aria rosie a fostei trinitati profane, crezand ca asa va reusi sa readuca oridinea nemteasca in guvernarea romaneasca pierduta demult odata cu Hohenzollern-ii. Ei,  nu era corifeul Klaus Iohannis fix de calibrul sangelui albastru sus mentionat, dar era si el neamt si avea disciplina in sange si vorba-n punga si astfel nou trupa vesela promitea multe in fata ciclopului cu dor de mare.
   A venit momentul critic, din toata dulceata speculatiilor si a intrigilor pregatitoare a inceput sa se desprinda rezultatul impins de travaliul alegerilor. Eram pe bec, asteptam sa vad cum incepe noul capitol al povestii, cand firul narativ s-a incalcit intr-un detaliu, intr-un procent aprope egal si pentru Geoana si pentru Basescu. Toti au vazut in asta o frauda de un aplomb abominabil; altii cu simtul umorului au vazut probabil dorinta destinului de a nu fi partinitor cu cei doi fii asemanatori ai sai.
   Asta a fost cursul-rezumat- al evenimentelor miraculoase circumscrise la final in cifrele fatidice ale voturilor dar nimeni nu s-a uitat mai atent la cei care de pe margini, din umbra, din dedesubturi, au dat viata acestui specatcol. Ei au fost adevartii martiri, pe fruntea lor s-a scurs sudoarea ravnei, vana de la a lor grumazuri a palpitat de enervare.Cei de la PSD au incercat sa bata discret din usa in usa, si-au oferit trabdafiri rosii au sperat in codul bunelor maniere si intr-o schimbare. Ei erau cei dezgustati de fostii 5 ani in care s-au simtit exploatati si trecuti prin criza, cei care platisera prea mult TVA si care se temeau de un concediu fortat la domiciliu. PD-Listii in schimb au luptat literalmente, au scandat ori de cate ori au avut ocazia, au "privit" totul din perspectiva unui meci de fotbal in care te dedici celui cu care tii.
   Dar asta a fost tot, un diluviu de sentimente civice. Atat. Nimeni nu a stiut exact la final DE CE. Geoana se pare ca si-a creat antipatii pt ca e comunist. De ce e comunist? Pentru ca il are pe Iliescu in spate. Ciudat; Iliescu a fost primul presedinte postrevolutionar care s-a bucurat si de un al doilea mandat si care a avut fata relativ curata pana si in timpul presidentiei lui Basescu. In ultima vreme, insa, se pare ca a facut ceva, ca s-a uitat urat, ca a clevetit pentru ca presedintele in functie nu l-a iertat si l-a diagnosticat cu flagelul comunismului. Basescu pe de alte parte a avut nesansa sa i se sincronizeze candidatura cu aducerea aminte a unora care in 2004 au vazut un barbat lovind un copil. Nasol. Daca prietenii aia vechi nu se intalneau la un pahar sa povesteasca despre amintiri placute, acuma Basescu nu ar fi trebuit sa inventeze un soi de juramant pe Biblie care sa nu fie nici prea prea adevarat nici foarte foarte mincinos. Oricum rau nu i-a mers fiindca pe pagina cealalta nimeni nu s-a uitat sa vada daca mai scrie ceva asa ca Base a scapat de sirul intrebarilor gen "cum iesim din criza", "ce s-a intamplat pana la urma cu flota noastra", "cum sta treaba cu Guvernul nostru bastard: il mai tinem mult sau nu?". Dealtfel aceeasi bucurie l-a bloagoslovit si pe Geoana: nici el nu a trebuit sa dea raportul ca in tinerete la soacrasa cand era proaspat ginere, pe unde a fost si cu cine a umblat noaptea. Nici cu FNI nu a fost mare tam tam din moment ce toata lumea a inteles ca si baiatul isi facea banii lui de buzunar ca doar nu era sa stea tot pe capu femeii aleia care mai crestea inca 6 guri pe langa.
   Una peste alta, desi nimeni nu a respectat reteta, toti au tinut sa-si scoata cu fast coptura de pe vatra si au tinut ca toti cei care gusta sa le-o laude chiar daca nu au vrut sa ne spuna ce au pus in ele. Incredientele au fost toate secrete dar important este ca ele si-au facut magia si au dat savoare.
   Si toti au ras si au plans o luna de li s-a dus vestea peste mari si tari si... sapte purici pe-un picior care se potcoveau cu "n" ocale de fier simt ca e momentul sa incalec o sa si sa plec de la festin, nu pentru ca as fi prima care sparge cheful, dar pentru ca stiu ca bucatele alese pica greu si istoria asta poate fi -intr-un tarziu, numita revoluta.

    Nu am mai postat de ha ha. Mi s-a virusat calculatorul si pe cand l-am reparat, m-am trezit cu un volum sisific de materie ce trebuia digerata in timp util (record) si cand materia am terminat de invatat, cafeaua nu a mai avut gust asa de bun si a trebuit sa deprind din nou secretul retetei. A trecut ceva vreme, dar numai atat cat sa mi se faca dor sa scriu din nou.
    In absenta redactarii de postari, am descoperit ca mecanismele mele interne antreneaza o miscare din ce in ce mai febrila a rotitelor care mesteca o materie densa. E ca si cum pasta dobandeste vascozitatea si gandurile care inainte poate ma amuzau incep sa devina acum discomfortante. Spre exemplu am si avut ceva de zis legat de oamenii pe care ii intalnesc dimineata cand merg la facultate si care imi insufla in fond caldura umana matinala care se revarsa proaspata pe trasaturi. Desi oamenii cu toate ca nu debordeaza in marea lor majoritate de originalitate si nu-si bat capul cu excentricitati, gasesc sa adauge ceva in tiparele pe care le urmeaza care le dau ceva aparte, acel element care ar fi singurul capabil sa nasca o pasiune in legatura cu ei. Asadar, montati pe directii, somnorosi si sinceri, plasati in garderoba de sezon dintr-un anumit registru al modei si cu acel mic "ceva" ca un detaliu rosu plasat hai hui, ii intalnesc cu placere si familiaritate, pe unii chiar de mai multe ori, in traseul pe care spuneam ca il fac zilnic. Ei ma fac sa ma gandesc cu placere la acest prim moment al zilei si cu toate astea in ultima perioada mi-a venit sa imi pun mainile in sold de cateva ori. Pai ce facem aici? Ne purtam ca in codru? 5 ani e pragul psihic de care nu putem trece de la gradi?
  Pentru ca dintr-o data, strada, orice strada, mi se pare afectata de vorbitori la mobil care au si surzit odata cu apelul primit si zbiara sa ii auda toata lumea ce importanti sunt.
  - Vaaai tu!! Nu cred!! - si racneste ca o capra- Ti-o zis el aseara asa ceva?! Ca se desparte de aia pentru tine? Nu stiu tu ce sa zic ca eu l-am vazut uitandu-se toata seara la mine. La un moment dat o si vrut sa ma pupe da nu l-am lasat ca am vazut ca si tie iti placea de el!
    What?!! Deci unu: e de caca sa te auda careva vorbind prostii de genu ala la telefon. din replici nu poate rezulta decat ca ai fost azinoapte intr-un club unde ai baut si te-ai frecat de altii ca sa atragi atentia, sperand dealtfel ca au si bani ca sa pompeze in tine alcool si sa nu ramai cu paharu gol. Si doi: daca o prietena iti poveste chestii picante legate de o combinatie cu un tip, trebuie sa fi curva rau sa te bagi si tu in ecuatie si sa ii spui ca defapt chiar nu era nimic serios in legatura cu malacu pe care ea il place si crede ca sentimentul e reciproc. Cum sa strici tu mandrete de shusta si entuziasmul unei camarade? - intrebare retorica
  Alta. Tot cu pipite ca astea is cele mai multe. Tipa pe la 35 de ani, rujata, buclata, cu tocuri si probabil amnezica cand s-a dat cu parfum. Ea are casca si asa vorbeste la telefon, ultimul racnet. Eu inca nu m-am obisnuit sa va oameni dialogand sub forma asta, asa ca intotdeauan cand ii vad, din pacate ii fixez cu privirea pentru ca arata ca niste ciudati care pot vorbi cu mortii si chiar o fac in public. Deci, femeia asta care clar nu-i maritata si cauta norocos sa o insoteasca toata viata, i se adreseza unuia ca de pe alalalt deal: "Hai ma Geo! Ai vazut si tu ieri ca am avut o strategie mai buna decat a avut Anca la sedinta. Mama ce priviri mi-a bagat mai ales ca am baut noi doi cafea impreuna. - si rade tare, ca o capra. DA, DA,am vazut!! ha ha ha. Pai nu stiu... Tu ce zici? Oare sa imi fac timp liber pentru inca o cafea azi? Stii ca am foarte mult de lucru sa inchei deal-u asta..." si se mataie la ultimele cuvinte ca o pisica batrana si perimata. Deci domnuca draga, nu asa ajungi sa te mariti dupa ce ti-a trecut vremea. La varsta ta te mai iau barbatii numa daca dai dovada de rabdare, maturitate, finete- da, toate lucrurile bune care vin odata cu varsta si mintea. In plus, cine dracu crezi ca aplica in Romania strategii?! La noi trebuie sa inveti ceva si dupaia sa fi in stare sa reproduci si poate chiar nu e de condamnat sistemul daca aud ca tocmai tu vrei sa dovedesti initiativa si sa pui tara la cale. In plus, poate ca tocmai asta trebuie sa eviti, sa te mai compari cu altele si nu sa faci parelele intre tine si cine stie care Anca pentru ca aduci a tipu ala disperat de la masa de prieteni care nu reuseste sa zica niciodata un banc bun si numa se face de cacao.
    Ei, cred ca nu toti au cusca cu incuietoare buna...
    Dar apropo de cacao si de echilibru. Aduc in discutie si de ce este in stare celalt sex si in minte imi vine automat o intamplare destul de recenta cu niste tigani.
   Era dimineata pe la 7 cand am plecat mai devreme ca sa imi listez un proiect la xerox. Nu ajung bine la primul semafor ca in spatele meu aud doua voci ragusite si simt un miros de gara si alcool, combinatie care ma face sa ma intorc subtil si sa trag cu coada ochiului. 2 tigani ( nu stiu ce se intampla cu generatiile tinere ca vad ca ies tot pitici!) mititei, adica cam pana in 1,70 dar pe la vreo 30 si ceva de ani. Au pe ei blugi deschisi la culoare cu strasuri colorate pe bucute, geaca umflata de lac si adidasi, unu rosii, altu galbeni. Banuiesc ca is mahmuri dar la fel de bine se poate sa nu vorbeasca bine romana. Aud din spate ca incep sa comenteze pe tema mea "Uita si la domnisora asta ce buna ii! ha ha. Oare un'e sa duce? " Inghet si desi e lume pe strada si nu ar trebui sa imi fie frica, eu o aud foarte clar pe bunica care desi a facut numai 4 clase, e la punct cu actualitatea si imi spune tot ce vede la protv. Imi raporteaza in special fiecare caz de viol ca sa stiu sa ma feresc daca ma aflu in astfel de ipoteze. Si asta e una dintre ele!
   Adevarul e ca "baietii" incep sa ma strige si sa mi se adreseze direct; vor sa stie unde ma duc, de ce ma grabesc, ba chiar sa stau un pic. E suficient sa imi schitez un scurt scenariu ca sa trec la masuri in fapt. Incep sa merg repede pe principiul ca oamenii beti nu fug dupa tine, te lasa in pace si tu scapi teafar dar astia doi is motivati rau de tot si se tin dupa mine. Acuma cand ma gandesc cred ca au facut-o de amuzament, dandu-si seama ca m-am speriat. Anyway. Cand vad ca ne bagam intr-o urmarire trec de la pas la galop si de la galop la raliu asa incat eu asud si urmaritorilor le iese alcoolul din corp. Ceea ce in mod normal ar fi durat 15 min, am ajuns la xerox in 6 min si spre marele meu ghinion era inchis. Ma simt ca in Saw. Something bad is gonna' happen. Ma intorc dezolata, cu muschii incordati, daca e ceva, cel putin pe un pigmeu il sutez la bile. La 10 mentri tiganii ajung 1,2 in dreptul meu si slava Domnului, aleg sa dea un deznodamant fericit! Zice un tigan " Ii inchis?! Vai de mine, si ai fugit pan' aici!"
   =)) Era dezolat, sincer! Si lui ii parea rau ca nenorocitii de la xerox nu deschisesera sa imi rezolv eu treburile ceea ce uite ca nici lor nu le profitase!
    Acuma rad, dar in dimineata aia, zau ca colturile gurii imi erau lasate in jos.
    Ei bine, nu mai abuzez de rabdarea celui care citeste, o mai las si pe alta data ;)

In fiecare dimineata cand ies din casa si ajung in strada, pornesc inspre facultate cu un duios elan si o sincera pofta de a despacheta ziua depusa. Daca ploua ma gandesc la pauza in care o sa simt aroma cafelei intr-un fotoliu adanc, daca e soare ma gandesc la un curs interesant si la discutii pe marginea lui cu colegii. Ma gandesc ca o sa rad mult, ca o sa mananc o supa calda, ca o sa fac o plimbare, ca citesc pana la zi la toate materiile. Ies din scara blocului si primul lucru e sa vad cerul si sa-mi confirm ca dincolo de toate e libertate si spatiu iar cei care se inalta zilnic prin traiul judicios isi dau seara intalnire in acele sfere inalte ca intr-o Casa Capsa.
Pornesc.De cum intru pe artera principala randurile de oameni se ingroasa intratat incat trebuie sa fac jaloane printre ei; am devenit experta in a lua curbele cu o geanta mare pe umar fara sa ii lovesc pe trecatori. Imi amintesc lucruri amuzante de ieri, zambesc, de multe ori merg si ma rad ca si cand as avea un interlocutor si la oameni nu li se pare prea logica expresia fetei mele. In rest nimeni nu schiteaza nici un gest, ba mai mult, mi se pare ca toti pe care ii privesc isi aduna ridurile intr-o incordare, sunt ganditi, nici macar nu arboreaza pasivitatea aia senina. Chiar atat de grav sa fie? Nu-mi dau seama ce responsabilitati nu pot fi tratate cu destinderea omului matur care le ia drept parte intrinseca a varstei si a vietii. Dar oamenii pe care ii vad dimineata sunt de cele mai sofisticate nuante, ca la un magazin de stofe excentrice prin textura si culoare.
Vad fete care cred ca inca sunt in dubiu cu persoana lor si continutul ei. Se hazardeaza sa isi ia pantofi negri cu toc dar simt nevoia sa isi ia un panatalon comod si o geaca de fas umflata care se ridica oe talie, stransa cu elastic. Sau isi iau fas, caciula de melana, geanta de musama decorata cu flori, toate roz deschis, ca suzeta unui bebe. Te astepti ca pe undeva sa gasesti un orificiu de unde se poate bea lapte. Mai rau decat acadelele astea ambulante, insa, am vazut fetele care vor sa imite o imagine si alearga cu inceredere in mirajul machiajului nestiind sa-si manuiasca instrumentele. E ca si cum ai incerca sa falsifici un tablou zgariind liniile pe capota unei masini cu o cheie, deci: imbecil. Ele folosesc kajalul cu deosebita incredere, ca si cand s-ar vinde la pachet cu aspirina care- se stie- e buna la toate. Si negrul ce trebuia sa marcheze partea superioara, se intinde si manjeste pleoapa, curge pe la colturile ochiului si traseaza niste cearcane false asa incat fetele lor nu mai sunt curate desi sfarsitul zilei e departe. De prost gust; sarmul feminin reiese din prospetime, curatenie, dintr-o figura ingrijita si nu dintr-o privire tulburata de diagonalele negre care parca o redirectioneaza. Eu ma intreb de ce se perpetueaza greseala asta, de ce dupa o prima utilizare, ele nu isi dau seama cum sa se fardeze corect sau chiar sa se lase de meserie daca nu o stiu face fiindca sunt convinsa ca puzderia de astfel de exemple nu se rezuma la femei care utilizeaza pentru prima data kajalul.
  Baietii au gasit o asociere la care vad ca se entuziasmeaza cu aceeasi vigoare ca si colegele de specie. Le place parul intins cu placa imbracand o ceafa lata care iese din geaca (musai) neagra, si ea umflata si parfumata. Tinuta mai contine si blugi prespalati mulati pe fund prevazuti alternativ cu pantalonasi tigareta asa incat de la brau in jos si fara incaltari se recreeaza aerul de Curte a lui Ludovic al 14-lea.  Curios, in pofida aratarii, tinerii astia se saruta mult si zgomotos, fara sa ii deranjeze afisarea in spatiile publice. Ei vor ca o lume intreaga -literalmente!, sa vada ca...se pupa. Nu cred ca o fac din dragoste ci din contra, de ciuda se molesteaza reciproc si isi seminarizeaza molustele in lectii de tortura si schimb de fluide. Nu se lasa pana nu isi invinetesc buzele si li se face sete deci ori au curaj ori sunt incredibil de prosti. Nu e greu sa se faca alegerea.
  Trei generatii mai sus, oamenii chiar nu cred in personajele de comedie. Desi au vazut nenumarate filme cu gogomani si buline, nu ii deranjeaza sa isi cumpere exact genul de palarie ridicola si sa se impopotoneze fara mila cu gablonturi din cele ironizate in arta. Am vazut azi un barbat care avea un frapant bot de soarec si cu toate astea purta un chipiu de magazioner din perioada postbelica. La cautatura speriata pe care o avea as fi putut jura ca juca teatru, altfel cum?! Pana sa ajung  la facultate,5 strazi mai departe de casa, ajung sa intorc capul in stanga si in dreapta ca si cand m-as plimba printr-o galerie de exponate neselectate.
   Vizita asta ma face sa ies de fiecare data in strada cu placere si cu emotie. Cu placere- pentru ca in spatele carnavalului rezida caldura aceea toanta si impiedica de om, de minte failibila care nu receptioneaza decat daca i se spune de mai multe ori iar asta e placut, e lipsit de pretentii (It's reasuring). Cu emotie- pentru ca nu stii niciodata cand printre culori si imprimeuri gasesti o matase naturala sau un bumbac 100% iar contactul cu aceste textile nu poate decat sa produca cea mai placuta senzatie de atingere.

o lectiuca

 Un film cu o fata pe care ai ei vor sa o trimia la Drept, ea descopera ca defapt aspira sa fie actrita, babacii is zgarciti, nu sponsorizeaza, ea isi desface aripile, isi ia zborul aiurea si se face striperita. Povestea e cu perdea, drama se prefigureaza soft, fiindca fata nu se dezbraca de tot ci numai pana la desuuri si la clubul de noapte da si peste niste prietene de treaba. Totusi, una dintre ele care ii devine "best friend"- cum ar zice ea, nu e chiar asa "cool"- cumsecade, cum am zice noi, si o mai ia pe ulei cu cocaina. A, si in plus nu prea are planuri de viitor cu exceptia notabila ca isi doreste tare, tare de tot sa isi faca implanturi cu silicon.
  Revenind la fata cu problema centrala, ei bine, ea se lasa pana la urma de pseudocurvit cu toate ca incepuse sa devina cautata si foarte buna in bransa. Aceasta deoarece la o reprezentatie apar:
  a) tatal revoltat de ce se intampla cu fetita lui care odinoara il striga "Daddy, Daddy!", bla, bla
  b) si prietenul decent pe care orice fata ar fi fericita sa il aiba, bla bla
iar duduia nr.1 se da jos de pe scena pentru a-si relua plina de remuscari si regrete, activitatea scolara.
    Filmul, desi nu cred ca asta a fost intentia, a debusolat si m-a lasat la fel de inclinata spre fiecare dintre cele 2 variante.
  1. Parintii erau nasoi, ii bagau pe gat copilului preferintele lor si pana sa-si dea seama, i-au facut mai mult rau decat bine. Fata atunci, cu curaj, devine femeie, capata incredere in ea, numai ca sufera niste bruiaje in ale studentiei. Dupa mine, nimic ce nu putea fi redresat dar cred ca au hotarat pe parcurs sa faca un final cu care sa se scape mai repede. Asa ca in loc sa mearga pe noua linia subliniata de practica, conform careia si cu sexul poti face o cariera stralucita si pe deasupra castigi si bani cu care te scolesti, scenaristii au ales varianta conservatoarea nr.2
 Credeati ca e misto sa dansezi la bara si sa iti permiti din asta sa traiesti in lux, ei! nu-i asa!
 Baietii s-au razgandit intr-un tarziu si cam la trei sferturi dupa parcurgerea actiunii si-au zis ca mai bine o lasa dracu' si nu mai bajbaie prin cotloanele mintii si ale feminitatii. Era plicticos.
  Gata tata! Albu-i alb si negru-i negru si undeva parca scrie ingrosat ca nu-i bine sa te tii de pornosaguri. Si asa a si fost pentru ca prietena deraiata moare, urmand ca dupa acest deces eroia sa-si revina in simtiri si sa se reapuce cu brio de actorie.
   Deci ce mesaj sa mai intelegi din harababura asta?! Dupa ce de cativa ani incoace exponente ale feminismului se chinuie sa creeze un curent al libertinajului si scriu carti -precum "Aventurile unei prostituate de lux londoneze ( cu corespondent si pe plan national)" sau "Rusinea"- si in care demers si barbatii au sarit sa-l sprijine, ma astept ca si Hollywoodul sa se bucure de noile standarde morale pe care le pot exploata in productii. Aici insa au scaldat-o, au zis ca totusi nu se face si ca desi au existat anumite foloase, pana la urma tot de gura mamei trebuie sa asculti.
   Adevarul e ca la ce pretentii are media de la sine, de a indeplini o functie educativa si profund moralizatoare, fabulele lor televizate nu ajung nici pana la genunchiul broastei lui La Fontaine. Nu poti sa fii atat de indecis cand incerci sa dai de gandit si sa pui in miscare mecanismele interne ruginite, ca prin eforturile proprii oamenii sa redescopere analiza umana. Uite, daca vrei sa joci baza asta poti sa iei prin extrapolare, un exemplu din domeniul politicului: Becali (probabil in calitatea de contracandidat la presidentie) declara ca exista un lucru cert pe care el il poate face si Basescu NU. Si anume sa se pieptene. Simplu, toata lumea a prins urgent ca in timp ce tara arde, baba si Becali ii fac taca-baca presedintelui.
  Dupa cum vedeti, a fi frumos nu e putin lucru iar podoaba capilara chiar nu e un element care sa treaca neobservat precum o privire sasie sau o fata buhaita. Punct ochit, punct lovit ;)

Muscatura mare

        Mai deci scriu si eu de suflet ca asa stiu  sa ma descarc in loc sa compun cantece triste de fiecare data cand pic in butoiul cu melancolie. Am crezut ca se intelege tonul din postarea mea anterioara si ca e evident ca vorbeam din postura "patitului" care descrie din groapa peisajul la aia care inca stau sus pe margine si intreaba cum e si ce se vede. Si ce se intampla dupa acest moment de sinceritate din parte-mi? Vad ca primesc primele doua comenturi din toata viata mea si a acestui blog si ma apuc sa le citesc cu entuziasm.
       Asta a fost episodul in care de-a lungul povestii, se configureaza intriga iar eu imi dau seama de procesul de initiere la care trebuie sa iau parte. Citind prima replica, am vazut ca cititorul nu m-a inteles; s-a legat doar de finalul articolului, pe undeva, el a ajuns sa constate ca sunt o sustinatoare a empirismului in ciuda faptului ca nu toate experientele sunt un succes. El e de parere ca trebuie sa invatam din greselile altora.
        Deacord, nu mi se pare decat logic sa si facem acest lucru. Dar eu am facut trimitere la un domeniu tangential si anume acela al INTAMPLARII. Nu orice faza prin care se trece in viata este una programata, provocata, dorita, regizata. Te pregatesti pentru etapele mari, pentru pragrurile pe care vrei sa le treci conform planului pe care ti l-ai facut ca sa ai un anumit gen de viata. Insa ziua, ca si unitate de timp decisiva, este mai mult decat o foaie alba pe care o umpli numai ca sa termini un roman de 300 de pagini. Prin urmare, cand  ti se intampla ceva demn de relatat, asta ramane totusi la nivelul unei istorii de cafea, un eres pe care cel mult o sa il zici de 4 ori ca sa destinzi atmosfera. El ramane un eveniment personal care tie ti-a lasat ceva de inteles si memorat, fara insa a avea vreo relevanta pentru altcineva.
         Recent am auzit o parabola persana in care trei fluturi vor sa afle ce este flacara unei lumanari. Primul zboara, se apropie iar cand se intoarce le spune celorlalti ca ea lumineaza. Zboara si al doilea  care merge mai aproape iar ajuns inapoi, spune ca flacara arde. Ultimul fluture ajunge pana la flacara si zboara in ea insa nu se mai intoarce. El este singurul care a aflat intradevar ceea ce vroia sa cunoasca insa nu a mai putut sa se intoarca spre a povesti si celorlalti. Morala: Adevarul revelat nu poate fi impartasit, el este apanajul fiecaruia dintre noi.
         Asa, citind primul comment care l-am primit, am calcat  primul pas pe un teren luxuriant si neamenajat pentru mine: mi-am dat seama ca nu atat coerenta (sau incoerenta mea) ma vor constrange sa dau explicatii pentru ceea ce spun ci mai degraba dorinta tuturor de anunta cu bucurie ca au inteles cu intaietate, mesajul. Or cum lectia asta mi-a mai fost predata pana acum, m-am luminat ca si alte invataturi de minte pe care le-am exersat tot in regim intensiv, se vor repeta pentru ca ele formeaza un tipar cu care o sa ma lupt mult si bine la diferite varste. Cred ca intr-un fel mi-am dat seama de usa pe care mi s-a prescris sa intru ca sa incerc sa inteleg cat pot din viata.
          Ceea ce eu trebuie sa imi insusesc din aceasta parte de materie re-predata este ca la ora actuala batalia se da in axiome si postulate. Toti stiu totul, cand spui ca ai a o anumta parere, afirmi defapt ca stii o varianta a adevarului pe care se poate paria mai sigur ca pe celelalte. Deaceea multi vor sa sara sa infirme ceea ce ei vad a fi un aplomb sau chiar impertinenta. Ceea ce s-a pierdut astfel prin schimbarea epocii manierelor cu nonconformismul actual, este -pe aceasta latura, polemica care a disparut din momentul in care replicile au inceput sa curga dupa un formular care incepe cu "Nu". Discutiile care propuneau mai multe nuantari odinioara, au devenit discutiile in contradictoriu care numai nu se termina in injurii si nu lasa urme de ranchiuna. Nu imbogatesc insa pe nimeni cu nimic, nici unul dintre participanti nu a luat in considerare argumentele celuilalt.
           Data viitoare voi invata sa ma obisnuiesc cu realitatea asta si sa-i gasesc un loc de depozitare in care sa nu ma incurce. Fiindca continui sa sper ca atunci cand voi expune o idee ea nu va intra sub lama fina a disectiei ci va creste si va lega puntea catre o alta idee si alta idee pana subiectul in discutie va capata contur, culoare si umbre.

patasti

 Imi pare rau ca nu am diacritice ca sa cititi titlul cu toata hazna de care e in stare "Patzashti". Adica ti se intampla, ti se naruie, te-ai fript, te-ai tot dus. Ai clacat sau ai avut nesansa de a pica de bulina, asta vrea sa insemne constatarea resemnta din cuvant, si nu mai ai ce sa-i faci decat sa te ridici de pe bordura si sa iei iar drumul la picior. Calatoria continua cu o noua povara in spinare, o rusine, o ratare, un esec si nu ai ce-i face, nu ti se da sansa de a repeta schema pentru a o rezolva corect de data asta. Pe undeva e vorba de nostalgia momentului in care te-a luat la limita un altul sau chiar viata si a taiat panglica liniei de sosire iar tu ai ramas nestropit de sampanie si departe de podium. Incerci sa treci peste faptul ca ai alergat bine pista in tot timpul intrecerii si cu toate astea ai ramas cu buza umflata.
  Asta e una dintre senzatiile de care mi-e lehamite. Mai degraba stiu ca trebuie sa suport in fiecare dimineata zgribuleala de cand ies de sub plapuma si intru la dus dormitand sau sa ma plang dupa fiecare Craciun ca iar m-am ingrasat si nu mai stau hainele pe mine, decat sa traiesc senzatia aia de amar general. Cand o patesc, mie mi se amaraste toata fiinta cu sirop de pelin de am impresia ca m-am racordat la reteaua de nasol. Inghit in sec, nu ma mai pot gandi la nimic placut, de fapt nu ma mai pot gandi la nimic ca macar sa treaca timpul. Am un soi de emotie intermediara intre ceea ce simti inainte de un examen si inainte de a intra la stomatlog, pe care cu mare greu reusesc sa o reprim si sa scot la iveala un curaj plapand si necesar. Cu fermitatea asta in fasa ma descurc cumva sa apelez la ratiune. Stiu ca ca si atunci cand ma imbat si se invarte camera cu mine nu pot scapa numai daca dau afara, asa si aici trebuie sa remediez situatia. Nu o sa treaca numai daca indrept lucrurile, fie ca incerc sa imbunatatesc insasi situatia care m-a adus in aceasta stare mizerabila, fie ca ma antrenez, in contraponedere, in altceva in care depun tot efortul pentru a iesi bine. Dupa o nereusita intotdeauna trebuie sa transpiri, asa cred eu, ca sa poti sa elimini toxinele si sa iti epuizezi fortele de a fi suparat. Cand ai scos tot raul din tine pe calea asta, poti sa mergi iar cu capul sus. Iti spui: "nu m-am plans nimanui, nu am stat cu mainile in san si mi-am plans de mila, am reactionat cu promtitudine si nu am facut decat sa-mi accept natura umana de a rata din cand in cand. M-am facut de ras, am lasat o impresie de neschimbat prin fapta mea; nu zic ca , nu imi ignor problemele; eu le iau in primire si le dau de capat asa cum am facut si cu asta si nu-mi ramane decat sa vad cat de buni sunt cei din jur, daca stiu sa ierte, sa uite, sa respecte in continuare.
   Dar in final, nu-i asa?! vedem ca la fiecare "patasti" ajungi pana la urma la cheremul celorlati care trebuie si ei sa depaseasca faza la care te-ai impiedicat. Asta e partea inflamata si nevralgica si nu se trateaza numai cu timpul.
   Deaceea, tuturor celor care au experimentat, experimenteaza sau o sa experimenteze sentimentul asta, le spun "felicitari" fiindca au reusit ceea ce ar reiesi din metafora recordului de a-ti tine cat mai mult timp respiratia sub apa. Bravo! sunteti mai buni cu inca un 1 minut

de vis

 Din Evul Mediu si cam pana prin secolul al 17-lea lumea a dat laoparte igiena. Duse au fost vespasienele, ritualurile de imbaiere. Este binecunoscuta isparava londonezilor de dinainte de marele incendiu din 1666 care aruncau seara pe geam, in strada, ceea ce colectau peste zi in olita. Se traia intr-o lejeritate totala in ceea ce priveste mirosurile, medicina nu avea prea mari succese din cauza piedicii pe care o ridica jegul, speranta de viata era evident mica, din moment ce cum te nasteai cam asa si mureai numai cu cativa ani mai in varsta.
 Povesteam odata de mizeria din Franta, de faptul ca taranii veneau in audiente la Versailles si isi faceau nevoile pe scari dupa cum le insinua normalitatea vremii. Stiu ca atunci m-am oripilat si am avut cel mai autentic sentiment de bucarie fatarnica ca traiesc intr-o epoca evoluata a detergentului, apei si sapunului si ca lipsa toaletei intr-o institutie sau loc public este un semn de primitivism. Intradevar, asa s-ar zice, ca fata de o alta fata care la 21 de ani isi crestea deja copiii cu axilele inflamate de atata transpiratie netratata, eu am avut noroc cat China sa ajung sa fac baie cu spumant si vara sa nu concep sub 2 dusuri pe zi.
  Dar ciclicitatea este un clisee care nu se lasa niciodata pentru mult timp la fund. Iata ca obiceiurile barbare de care povesteam ies din nou la suprafata sfidand orice scrupule sau sentiment de pudoare.
   Dimineata, strazile Clujului intruchipeaza metafora grosolana hartiei igienice si a recipientului in care ea se arunca fiindca arata clar ca noaptea au fost folosite ca si suport pentru urinat si vomat. De cum dai afara din scara blocului incepi sa sari peste darele uscate care ameninta patand cimentul. Dar e o dimineata superba, isi zice trecatorul in sinea lui, e o toamna lunga si glorioasa in culori, si alege sa priveasca spre alte locuri mai imbietoare decat trotuarul.
   Seara, pe cand lumea se intoarce acasa de la servici, se poate observa schimbarea de destinatie pe care o primesc gangurile blocurilor, tufisurile din parcuri si colturile strazilor mai laturalnice. Ele devin pisoare sau propte ideale de care te poti tine atunci cand alcoolul iti vine inapoi si nu mai ai ce-i face. Si inca nu e noapte.Inca nu e totul. Se pare ca cetatenii au fost toti subit afectati de ceva microb pacatos care ii determina sa isi dea drumul instantaneu, cum le vine, ca si la copiii mici. Devin atat de tulburati incat trec peste orice impediment de bun simt si fac ceea ce le cere natura. Intre timp, restul de populatie neafectata de boala tolereaza aceste accese ca un parinte duios fata de odrasla sa bolnava. Vorba aia " Ce sa-i faci?! Ca n-ai ce-i face..."
   Inchei cu imaginea Somesului, raul care strabate orasul ca o vena ce transporta oxigen. E minunat sa treci podul la apus si sa vezi ultimele raze cum se reflecta in apa curgatoare. Dar nu te opri! Fiindca deobicei adie o briza fetida  de canal care te face sa iti tii respiratia. Ai putea chiar sa ai impresia ca in aer defapt pluteste o otrava care combina ingenios cele mai diverse putori si daca chiar ai curiozitatea sa vezi ce le poate emana, poti constata ca rezidurile care ingroasa linia malului nu sunt moarte, sunt chiar active. Ele motorizeaza acest circuit al odorurilor pestilentiale care strica filmul cu racoarea inserarii si te trimit urgent acasa.
   Oare ce sa insemne faptul ca oamenii recurg la natura urbana atunci cand isi fac nevoile? Sa fie oare nostalgia acelor epoci in care erau mai putine constrangeri de salubritate sau sa fie dorinta de a simplifica viata agitata pe care o ducem la ora actuala si s-a inceput " de jos"?
   Nu imi pot da seama, dealtfel sa scurm pentru a cauta un raspuns nu mi-ar provoca decat repulsie. Imi pare rau, nu pot fi mai tare de atat. Si mai imi pare rau ca oricate rute diferite as incerca pentru a ajunge la destinatii zilnice, nu ma pot feri de abjectia acelora care nu isi mai pastreaza minimul de demnitate de a face in coltul lor de baie mizeria pe care au indesat-o in ei.

cioromoz

Cioromoz e un cuvant pe care sincer il detest, dar al carui potential nu pot sa il trec cu vederea. Notiunea in sine, un regionalism, a fost dezgropat intr-un cerc de prieteni de catre un baiat cu initiativa si dorinta de comunicare si care a reusit astfel sa inglobeze intr-un termen tot ceea ce inseamna, deriva si cuprinde rezidualul. Adica un fel mai lenes (tamp) de a spune "ce-o ramas" cu intonatia groasa si mormaita a unui ignorant. Stiu, nu suna bine, dar daca il spui, pe undeva prin suflet, te curata ca o perie rudimentara de radacini.

Eu una, am avut de cateva zile incoace un sentiment nasol de forjare, de anacronism, de lipsa de sansa, exact ceea ce ar spune pe rand, la un capat de betie, un muncitor, o fata batrana si un trantor. Nu mai e nevoie sa traduc ca acesta este un exemplu clasic de cioromoz. Dar sa trec de forma si sa ajung la fond.
Melanjul acesta de fragmente de sentimente, care daca te ia pe nepregatite poate fi diluvian fiindca rezulta intr-o frica care se aseaza ca ceata, e pana la urma un bun tonic. La inceput te ia cu frisoane, ai mainile reci si umede fiindca nu stii ce sa faci, cum sa te obisnuiesti cu gandul ca nu ai o crampa pasagera. Cele 3 feeling-uri mentionate, asemenea celor 3 parce, se cronicizeaza ca niste linii directorare pe care tu va trebui sa aglutinezi experiente de tot felul, clasate apoi ca niste borcane de dulceata. Fiecare eveniment privit intr-un anume fel, fiert atat timp cat cel de la oala crede ca e necesar.Dar stihiile raman acestea: sentimentul de uzura care pana la urma poate insemna maturitate, senzatia alternanta de paseism si futurism care denota formarea unui timp intern personal- proprie unitate de masurare si frustrarea de a munci, de multe ori pe o raplata derizorie. Aici e insurgenta si cine nu paraseste acest cartier primeste educatia spiritului belicos cinstit care naste razboaie legitime. Cine ridica mana asupra altuia o face nu ca sa se inalte pe sine ci ca sa depaseasca un obstacol care i s-a asesat in cale si o face in termenii echitatii de a purta o lupta egala.
   Tonicul asta accelereaza circuitul sangvin fara sa il incalzeasca. El spune: "Du-te si fi dinamic in zilele insorite cand te simti in putere si dai maximul de randament pentru ca vor urma si dupamesele posomorate cand tot ce vei putea face va fi sa gandesti si sa respiri regulat, sa planuiesti urmatorul weekend cu vreme buna si apoi sa abandonezi orice munca intru liniste si pace".
   Din resturi mi-am confectionat  un cocktail pe care sa il beau dimineata pe stomacul gol. Sanatate pura!Cioromoz. Mi-ar placea sa cred ca asa suntem toti si ca fiecare dintre noi se straduie sa adune toate bucatile de pe jos de fiecare data cand se sfarma ca sa dea un produs finit mai bun, mai rezistent. Si toti, fara exceptie, ar uza de ceea ce ziceam  mai sus, asa cum e nevoie de sare, zahar, ulei si faina ,ca sa traiasca cu un suflet mai plin ca burta, ocupati si animati de ganduri. Dar ca orice amestec eterogen, ipoteza dispare.
   Nu multi simt nevoia sa abstractizeze si tot putini sunt si cei care pot face operatiunea asta. Nu cunosc lume care sa imi fi spus din senin, dintr-o dorinta, ca vrea sa mearga pana la antipod numai ca sa gaseasca obiectul dintr-o poza. Visele s-au descompus in imaginea reluata mental a ceea ce a fost dinainte sa se inchida ochii, imaginatia a ramas nepurtata ca perechea de pantofi de lac care te jeneaza. Ne revenim unii altora dupa cum ne si meritam.
  

Noul e pe cale de disparitie

Daca intru intr-o librarie, titlurile si autorii ma coplesesc. Pe de-o parte scriitorii, fiecare in parte se lasa manuit de inspiratie si umple volum dupa volum cu istorii si pareri si pe de alta parte si numarul corifeilor abunda de ceva vreme incoace incat la ora actuala a fost nevoie sa se infiinteze "n" concursuri literare pentru a-i baga intr-o competitie. Pe spatele fiecarui roman the times, Sunday, Le Figaro, toate lasa marturie ca paginile in cauza merita sa fie citite, ca sunt ceva deosebit si aparte in lumea asta nebuna si capricioasa, invaluita in tot felul de podoabe in cautarea ei asidua dupa excentric si original. Jurnalisti care vor sa imprumute din faima pe care nu o au, delibereaza si ei asupra subiectului cartii. Limbajul lor prestigios ma face sa cred ca cel putin intr-un cerc de conaisseur-i, prezenta lor face diferenta.

Media e plina de oameni importanti care stiu cum sta treaba. In politica in schimb demult nu s-a mai remarcat o fata nespiritualizata, a cam pierit interesul pentru lidershipul elitist si poporul s-a redirectionat spre conducerea modesta a diferitor clanuri din provincie. Se suge sangele mai de la periferie, instalatia complicata nu mai e folosita in procesul laborios de centralizare a fluidului si de repartizare ulterioara a acestuia pe la toate capusele. Organismul social, odata pletoric, a ajuns acum sa irige numai mici parti limitrofe iar presa a ramas de veghe pe marginea santului sa comenteze meciul intern in care scorul se face numai din autogoluri. Si cum intotdeauna scandalul s-a invecinat cu fabulosul, normal ca multimea de gura casca s-a strans ca acum 4 secole cand se cerea pe micul ecran capul lui Motoc si s-a apucat sa vetupereze.Acum in maruntaiele sociale se contracta amorul propriu care isi doreste in blondul sau superb sa se faca remarcat. E misto sa ai o scena si un microfon prin care sa preiei- nu Puterea- ci o putere acolo, cat de cat, ca sa atragi atentia si sa te faci ascultat. Din aceste strigate proferate in aer ca la bursa de pe wallstreet, jurnalistii s-au ales fiecare cu cate un calificativ de "foarte bine" pe care l-au obtinut prin notare reciproca si comparativa. Acum numarul lor coplesitor insumeaza nume mari care daca nu le cunosti, iti asumi ignoranta.

Deci ce am remarcat pana acuma? Carti multe de ies capodoperele pe banda, literati la kilogram, mici politicieni a caror patura e prolifca ca o iepuroaica si mai departe cu ce sa mergem? Care sa fie the new black? Mai este loc si pentru altceva, pentru altfel, cand atatia oameni incearca fiecare sa stoarca strop din piatra seaca? Cred ca de la aceaste vremuri am cules ceea ce era mai bun si mai proaspat, ca am epuizat ceea ce a pus natura mai bun in noi si inafara noastra. Si cred, cum spunea si domnul Neagu Djuvara, ca la ora actuala, cel putin in domeniul stiintei lumea nu a adus nimic revelator ci pur si simplu si-a imbunatatit tehnica.
Poate ca a venit vremea sa nu ne mai deranjeze lucrurile folosite si daca tot trebuie plasata undeva nemultumirea atunci sa o asezam langa incercarile noastre de a ne innoi ca oameni, in bine. Dara asta imi va lua o alta morala...

unde s-au dus oamenii relaxati?

Ma gandeam zilele astea: in spatele peretilor, a perdelelor,a cortinelor, a scenei, rezida o angoasa ca o sapa de beton care a fost turnata inca de la constructie si la care trebuia sa se ajunga candva cand avea sa se erodeze suprastructura. Energia societatii noastre a scurmat atat de adanc in Istorie incat acum isi revendinca senectutea laolalta cu indulgenta cu care cere sa fie tratata: e bolnava, scartara, sacaita. Imaginea parului alb ca semn distinctiv al intelepciunii se profileaza acum doar ca o metafora livreasca intre actualitatile in care batranetea presupune senilitate.
Iar noi facem parte din acest proces, suntem balastul acestei arderi care a trecut de apogeu si se afla in declin.
Uitandu-ma la televizor am regasit reproducerea fidela a ceea ce se intampla zilnic pe strada, la aceeasi calitate; mediile odata intelectuale sunt astazi efigii corupte ale frustrarilor care rod 22 de milioane de romani. Suntem ,asa cum suntem, la unison. Am incercat sa imi rezerv o zi intreaga ca sa citesc presa de la capo al fine si nu am reusit. Am citit bloguri, sarind de la unul la altul pana m-am pierdut in opinii, pareri si sentinte si la finalul acestor runde am avut senzatia ca nu voi putea atinge niciodata nivelul de informare care sa imi confere o constiinta civica cinstita. In loc sa imi formez o parere sinoptica, nu am mai format nimic ramanand parasita in fata mormanului de idei. Cu efort, ca si cand as fi pus niste picaturi in ochi ca sa mai dreg orbeala, am concluzionat ca trebuie sa ma relaxez, eu inainte de toate. Orice atentie indreptata spre cunoastere in sens cantitativ, odata stabilit domeniul si nivelul de explorare, nu poate decat sa ma seduca in patura celor care simt nevoia sa se exprime si sa li se dea dreptate. Cand incepi sa stii, automat incepi o convingere ca te intdrepti inspre adevar si ca astfel, incepi sa gusti din puterea informatiei. Incepi sa te vezi debutant in toata afacerea de salvare si de convertire a oamenilor, iti doresti sa te faci ascultat asa cum pedagogul solicita atentia elevilor de scoala primara. Mania informatiei a dat astfel nastere unor defecte profesionale care deriva din ceea ce s-ar vrea "ultr-profesionalism".
Sa fim seriosi. Eu si multi altii pe langa mine nu am reusit in fizica cuantica si nici in genetica, nu am ajuns sa creez/ cream nimic ci ne-am limitat la a cunoaste ceea ce deja exista. Or noua acceptiune a "ulatra-profesionalismului" se refera la citarea a cat mai multor voci care au vorbit si nu neaparat cara au avut ceva de spus.
Oricum arhivele contin deja tomuri de hartie care coplesesc o viata de om pana sa fie citite. Pana la urma poate as fi chiar dura daca as spune ca societatea s-a plafonat in ziua de azi. Pana la urma cred ca s-a ajuns la situatii in care doi oameni au facut aceeasi descoperire fara sa stie unul de altul; pur si simplu au citit din aceasi gama, au pornit de la premise similare. Lupta a incetat sa se mai duca la acest nivel pentru ca fara sa o spunem cu voce tare, lumea si-a dat seama ca e seaca. Marfa noua nu mai aduce, vinde pe stoc. Asadar concurenta s-a mutat pe pista vecina unde alergatorii urmaresc sa catige titlul de cel care are cea mai mare dreptate si folosesc ca echipament in dotare nervii, cerbicia, tupeul. Solutiile lor aproape capata materialitate si umbla pe strada impingand oameni si dand din coate. Jurnalistii se dau peste cap, arunca cutite la panou numai ca numarul lor sa para cel mai interesant, cel mai grav care daca este ratat, masacreaza tot sezonul distractiei.
Mie mi s-a facut dor de oameni relaxati care prioritar isi rezolva diferendele pe un ton normal, fara isterie. Chiar cand sunt altii care luand locul gibonilor, fac gesturi repetitive si agaseaza, oamenii relaxati nu clipesc nervos, lor nu li se umfla vena de la tampla. Constienti ca in majoritatea primatelor nu exista nimic sfant la care sa se faca apel, ei nu consimt sa isi dea calmul pe cioara de pe gard, sa isi suflece manecile si sa se apuce de sfada.
Mi-e dor si hazna de acei oameni pe care ii vad tot mai rar si de care aud pomenindu-se tot mai des.

P.S si eu incerc sa vad in oglinda o astfel de persoana, imi aplic aceleasi regului. recunosc, cateodata imi iese, alteori nu. Dar asta nu ma opreste sa incerc din nou pana fac mai bine.

Bare necessities

Am vrut sa debutez pe blog cu un post inteligent, dar am lasat-o moarta (sau nici chiar asa rau! nu decedata si inerta ci mai degraba blegita) si mi-am reamintit lectia pe care mi-o tot da providenta: in viata nu primesti nimic de valoare gratis sau fara efort. Ca ce chestie sa ma fac eu auzita, asa tam nesam, ca un cowboy care intrand in bar izbeste usile batante de pereti, da cu pumnul in masa si isi comanda tarie?Asa ca din momentul in care am scris primele fraze marete in care sa imi aduc si eu aportul la problemele stringente ale societatii, am simtit asa ca un junghi in coasta reprosul sortii ca incerc sa dau lovitura intr-un mod grosolan. Parea sa-mi spuna: "Mai fetito aici la noi se sta la rand! ia-ti un numar si asteapta si tu ca atatia altii ca doar nu crezi ca esti mai altfel". Si atunci am fost fortata sa am un puseu de sinceritate si sa-mi recunosc ca nu ma pot urca pe scena sa dau gaura la macaroane pentru ca pentru un astfel de numar de mult nu mai exitsa public. Mi-am zis atunci ca nu e momentul sa ma dau rotunda cu parerile mele si ca e mai bine sa le enunt cu alta ocazie.
Pentru inceput am ales sa vorbesc in doru lelii.
Eu stiti cum sunt? Eu sunt genul acela de persoana care a stat mereu departe de rahat asa ca dintru inceput nu am sperat la noroc. Eu nu am slabit niciodata numa asa... de stres, nu am primit cadouri exceptionale asa numai fiindca li s-a nazarit cunoscutilor, nu am reusit nici macar sa copiez la muzica intr-a opta. Nu m-am plans, pe undeva trebuia sa inceapa si lucrurile sa se manifeste pe coordonate de normalitate si corectitudine si nu m-a deranjat daca s-a inceput cu mine. Cel putin asa am avut o explicatie logica de fiecare data cand am avut cate un esec: fie nu muncisem suficient, fie reusita depindea si de altcineva si atunci de la bun inceput stiam ca ma jucam cu hazardul. Dar lipsa de noroc m-a facut sa imi indrept atentia si sa imi canalizez energia spre alte apanaje de care omul are nevoie si care poate sunt mai reale si mai consistente decat cifra 7 sau trifoiul.
Astfel, eu astazi cand sunt intrebata ce imi doresc in viata, raspund fara sa clipesc: liniste, calm, rabdare, un grad cat mai mic de dependenta. Dar acum facuta marturisirea asta, nu ma simt deloc mai bine; din contra am impresia ca am lasat imaginea unei femei cu ochii incercanati si rochie gri asa ca incerc sa sterg imaginea gresita printr-un contrast. Bine. O constatare de data asta: de-a lungul timpului am observat ca cea mai mare parte a cunostintelor pe care mi le fac sunt ciudati/ ciudate. Nu stiu cum ne gasim unii pe altii dar se pare ca nu dam gres niciodata oricat de complicat ar fi algoritmul intalnirii noastre. Una dintre convingerile mele este si ca daca la polul nord exista eschimosi ciudati veritabili, eu o sa ii intalnesc si o sa ma imprietenesc cu ei.
Spre exemplu, o persoana pe care am cunoscut-o recent- ciudata dintr-un soi pe care pana acum nu l-am mai avut in palmares. Persoana in cauza cred ca are cel mai prolix stil de a expune. Practic ea nici macar nu mai converseaza, ea pur si simplu nareaza chestii care ii trec sporadic prin cap. Asa am ajuns ca dupa nici 72 de ore de cand ne cunosteam, eu sa stiu cu exactitate nunanta culorii preferate si motivul acestei alegeri. Mai mult, si mergand impreuna pe strada, am ajuns sa facem din asta o experienta magnifica pentru ca persoana se minuna la tot pasul, fara obraz, de fiecare floare care era frumos colorata, de fiecare perdea frumoasa, de fiecare cuplu dragut, de ... si pot continua dar nu vreau ca si altii sa capieze, asa cum am facut-o eu. Persoana asta de care vorbesc culmea! dar era foarte cumsecade. Cum era mai rau- nici nu puteam sa o detest pentru in fond era un om bun, insa nici nu o puteam agrea pentru ca efectiv nu avea mila de nervii mei si nici de bunul simt atunci cand dialoga cu zambetul pe buze despre nimicuri si stupiditati. Persoana se atasase de mine; interpretase gresit tacerea mea si credea ca o ascult cu interes cand eu vroiam defapt sa ii dau de inteles ca nu vreau sa particip la ciornele alea de conversatie. Dar mai departe limitele mi-au fost impinse pe noi culmi: persoana s-a apucat, de drag presupun, sa ma verifice ce si cum mancam. Ne cumparasem fiecare cate ceva de la alimentara si iata ca ea se uita cu atentie daca aveam sa imi mananc tot senviciul si daca mai puteam - oau!- sa mai ling si o inghetata. Pentru o clipa, i-am intors si eu curiozitatea si m-am uitat sa vad nu cumva se sterge cu maneca sau cu dosul palmei la gura, dupa ce isi topea dulciurile si mancarea. Dar si pe aia am lasat-o balta asa cum am mai facut odata, la inceputul acestei trancaneli, manata desigur, de cele mai bune intentii.