patasti

 Imi pare rau ca nu am diacritice ca sa cititi titlul cu toata hazna de care e in stare "Patzashti". Adica ti se intampla, ti se naruie, te-ai fript, te-ai tot dus. Ai clacat sau ai avut nesansa de a pica de bulina, asta vrea sa insemne constatarea resemnta din cuvant, si nu mai ai ce sa-i faci decat sa te ridici de pe bordura si sa iei iar drumul la picior. Calatoria continua cu o noua povara in spinare, o rusine, o ratare, un esec si nu ai ce-i face, nu ti se da sansa de a repeta schema pentru a o rezolva corect de data asta. Pe undeva e vorba de nostalgia momentului in care te-a luat la limita un altul sau chiar viata si a taiat panglica liniei de sosire iar tu ai ramas nestropit de sampanie si departe de podium. Incerci sa treci peste faptul ca ai alergat bine pista in tot timpul intrecerii si cu toate astea ai ramas cu buza umflata.
  Asta e una dintre senzatiile de care mi-e lehamite. Mai degraba stiu ca trebuie sa suport in fiecare dimineata zgribuleala de cand ies de sub plapuma si intru la dus dormitand sau sa ma plang dupa fiecare Craciun ca iar m-am ingrasat si nu mai stau hainele pe mine, decat sa traiesc senzatia aia de amar general. Cand o patesc, mie mi se amaraste toata fiinta cu sirop de pelin de am impresia ca m-am racordat la reteaua de nasol. Inghit in sec, nu ma mai pot gandi la nimic placut, de fapt nu ma mai pot gandi la nimic ca macar sa treaca timpul. Am un soi de emotie intermediara intre ceea ce simti inainte de un examen si inainte de a intra la stomatlog, pe care cu mare greu reusesc sa o reprim si sa scot la iveala un curaj plapand si necesar. Cu fermitatea asta in fasa ma descurc cumva sa apelez la ratiune. Stiu ca ca si atunci cand ma imbat si se invarte camera cu mine nu pot scapa numai daca dau afara, asa si aici trebuie sa remediez situatia. Nu o sa treaca numai daca indrept lucrurile, fie ca incerc sa imbunatatesc insasi situatia care m-a adus in aceasta stare mizerabila, fie ca ma antrenez, in contraponedere, in altceva in care depun tot efortul pentru a iesi bine. Dupa o nereusita intotdeauna trebuie sa transpiri, asa cred eu, ca sa poti sa elimini toxinele si sa iti epuizezi fortele de a fi suparat. Cand ai scos tot raul din tine pe calea asta, poti sa mergi iar cu capul sus. Iti spui: "nu m-am plans nimanui, nu am stat cu mainile in san si mi-am plans de mila, am reactionat cu promtitudine si nu am facut decat sa-mi accept natura umana de a rata din cand in cand. M-am facut de ras, am lasat o impresie de neschimbat prin fapta mea; nu zic ca , nu imi ignor problemele; eu le iau in primire si le dau de capat asa cum am facut si cu asta si nu-mi ramane decat sa vad cat de buni sunt cei din jur, daca stiu sa ierte, sa uite, sa respecte in continuare.
   Dar in final, nu-i asa?! vedem ca la fiecare "patasti" ajungi pana la urma la cheremul celorlati care trebuie si ei sa depaseasca faza la care te-ai impiedicat. Asta e partea inflamata si nevralgica si nu se trateaza numai cu timpul.
   Deaceea, tuturor celor care au experimentat, experimenteaza sau o sa experimenteze sentimentul asta, le spun "felicitari" fiindca au reusit ceea ce ar reiesi din metafora recordului de a-ti tine cat mai mult timp respiratia sub apa. Bravo! sunteti mai buni cu inca un 1 minut