In fiecare dimineata cand ies din casa si ajung in strada, pornesc inspre facultate cu un duios elan si o sincera pofta de a despacheta ziua depusa. Daca ploua ma gandesc la pauza in care o sa simt aroma cafelei intr-un fotoliu adanc, daca e soare ma gandesc la un curs interesant si la discutii pe marginea lui cu colegii. Ma gandesc ca o sa rad mult, ca o sa mananc o supa calda, ca o sa fac o plimbare, ca citesc pana la zi la toate materiile. Ies din scara blocului si primul lucru e sa vad cerul si sa-mi confirm ca dincolo de toate e libertate si spatiu iar cei care se inalta zilnic prin traiul judicios isi dau seara intalnire in acele sfere inalte ca intr-o Casa Capsa.
Pornesc.De cum intru pe artera principala randurile de oameni se ingroasa intratat incat trebuie sa fac jaloane printre ei; am devenit experta in a lua curbele cu o geanta mare pe umar fara sa ii lovesc pe trecatori. Imi amintesc lucruri amuzante de ieri, zambesc, de multe ori merg si ma rad ca si cand as avea un interlocutor si la oameni nu li se pare prea logica expresia fetei mele. In rest nimeni nu schiteaza nici un gest, ba mai mult, mi se pare ca toti pe care ii privesc isi aduna ridurile intr-o incordare, sunt ganditi, nici macar nu arboreaza pasivitatea aia senina. Chiar atat de grav sa fie? Nu-mi dau seama ce responsabilitati nu pot fi tratate cu destinderea omului matur care le ia drept parte intrinseca a varstei si a vietii. Dar oamenii pe care ii vad dimineata sunt de cele mai sofisticate nuante, ca la un magazin de stofe excentrice prin textura si culoare.
Vad fete care cred ca inca sunt in dubiu cu persoana lor si continutul ei. Se hazardeaza sa isi ia pantofi negri cu toc dar simt nevoia sa isi ia un panatalon comod si o geaca de fas umflata care se ridica oe talie, stransa cu elastic. Sau isi iau fas, caciula de melana, geanta de musama decorata cu flori, toate roz deschis, ca suzeta unui bebe. Te astepti ca pe undeva sa gasesti un orificiu de unde se poate bea lapte. Mai rau decat acadelele astea ambulante, insa, am vazut fetele care vor sa imite o imagine si alearga cu inceredere in mirajul machiajului nestiind sa-si manuiasca instrumentele. E ca si cum ai incerca sa falsifici un tablou zgariind liniile pe capota unei masini cu o cheie, deci: imbecil. Ele folosesc kajalul cu deosebita incredere, ca si cand s-ar vinde la pachet cu aspirina care- se stie- e buna la toate. Si negrul ce trebuia sa marcheze partea superioara, se intinde si manjeste pleoapa, curge pe la colturile ochiului si traseaza niste cearcane false asa incat fetele lor nu mai sunt curate desi sfarsitul zilei e departe. De prost gust; sarmul feminin reiese din prospetime, curatenie, dintr-o figura ingrijita si nu dintr-o privire tulburata de diagonalele negre care parca o redirectioneaza. Eu ma intreb de ce se perpetueaza greseala asta, de ce dupa o prima utilizare, ele nu isi dau seama cum sa se fardeze corect sau chiar sa se lase de meserie daca nu o stiu face fiindca sunt convinsa ca puzderia de astfel de exemple nu se rezuma la femei care utilizeaza pentru prima data kajalul.
  Baietii au gasit o asociere la care vad ca se entuziasmeaza cu aceeasi vigoare ca si colegele de specie. Le place parul intins cu placa imbracand o ceafa lata care iese din geaca (musai) neagra, si ea umflata si parfumata. Tinuta mai contine si blugi prespalati mulati pe fund prevazuti alternativ cu pantalonasi tigareta asa incat de la brau in jos si fara incaltari se recreeaza aerul de Curte a lui Ludovic al 14-lea.  Curios, in pofida aratarii, tinerii astia se saruta mult si zgomotos, fara sa ii deranjeze afisarea in spatiile publice. Ei vor ca o lume intreaga -literalmente!, sa vada ca...se pupa. Nu cred ca o fac din dragoste ci din contra, de ciuda se molesteaza reciproc si isi seminarizeaza molustele in lectii de tortura si schimb de fluide. Nu se lasa pana nu isi invinetesc buzele si li se face sete deci ori au curaj ori sunt incredibil de prosti. Nu e greu sa se faca alegerea.
  Trei generatii mai sus, oamenii chiar nu cred in personajele de comedie. Desi au vazut nenumarate filme cu gogomani si buline, nu ii deranjeaza sa isi cumpere exact genul de palarie ridicola si sa se impopotoneze fara mila cu gablonturi din cele ironizate in arta. Am vazut azi un barbat care avea un frapant bot de soarec si cu toate astea purta un chipiu de magazioner din perioada postbelica. La cautatura speriata pe care o avea as fi putut jura ca juca teatru, altfel cum?! Pana sa ajung  la facultate,5 strazi mai departe de casa, ajung sa intorc capul in stanga si in dreapta ca si cand m-as plimba printr-o galerie de exponate neselectate.
   Vizita asta ma face sa ies de fiecare data in strada cu placere si cu emotie. Cu placere- pentru ca in spatele carnavalului rezida caldura aceea toanta si impiedica de om, de minte failibila care nu receptioneaza decat daca i se spune de mai multe ori iar asta e placut, e lipsit de pretentii (It's reasuring). Cu emotie- pentru ca nu stii niciodata cand printre culori si imprimeuri gasesti o matase naturala sau un bumbac 100% iar contactul cu aceste textile nu poate decat sa produca cea mai placuta senzatie de atingere.