unde s-au dus oamenii relaxati?

Ma gandeam zilele astea: in spatele peretilor, a perdelelor,a cortinelor, a scenei, rezida o angoasa ca o sapa de beton care a fost turnata inca de la constructie si la care trebuia sa se ajunga candva cand avea sa se erodeze suprastructura. Energia societatii noastre a scurmat atat de adanc in Istorie incat acum isi revendinca senectutea laolalta cu indulgenta cu care cere sa fie tratata: e bolnava, scartara, sacaita. Imaginea parului alb ca semn distinctiv al intelepciunii se profileaza acum doar ca o metafora livreasca intre actualitatile in care batranetea presupune senilitate.
Iar noi facem parte din acest proces, suntem balastul acestei arderi care a trecut de apogeu si se afla in declin.
Uitandu-ma la televizor am regasit reproducerea fidela a ceea ce se intampla zilnic pe strada, la aceeasi calitate; mediile odata intelectuale sunt astazi efigii corupte ale frustrarilor care rod 22 de milioane de romani. Suntem ,asa cum suntem, la unison. Am incercat sa imi rezerv o zi intreaga ca sa citesc presa de la capo al fine si nu am reusit. Am citit bloguri, sarind de la unul la altul pana m-am pierdut in opinii, pareri si sentinte si la finalul acestor runde am avut senzatia ca nu voi putea atinge niciodata nivelul de informare care sa imi confere o constiinta civica cinstita. In loc sa imi formez o parere sinoptica, nu am mai format nimic ramanand parasita in fata mormanului de idei. Cu efort, ca si cand as fi pus niste picaturi in ochi ca sa mai dreg orbeala, am concluzionat ca trebuie sa ma relaxez, eu inainte de toate. Orice atentie indreptata spre cunoastere in sens cantitativ, odata stabilit domeniul si nivelul de explorare, nu poate decat sa ma seduca in patura celor care simt nevoia sa se exprime si sa li se dea dreptate. Cand incepi sa stii, automat incepi o convingere ca te intdrepti inspre adevar si ca astfel, incepi sa gusti din puterea informatiei. Incepi sa te vezi debutant in toata afacerea de salvare si de convertire a oamenilor, iti doresti sa te faci ascultat asa cum pedagogul solicita atentia elevilor de scoala primara. Mania informatiei a dat astfel nastere unor defecte profesionale care deriva din ceea ce s-ar vrea "ultr-profesionalism".
Sa fim seriosi. Eu si multi altii pe langa mine nu am reusit in fizica cuantica si nici in genetica, nu am ajuns sa creez/ cream nimic ci ne-am limitat la a cunoaste ceea ce deja exista. Or noua acceptiune a "ulatra-profesionalismului" se refera la citarea a cat mai multor voci care au vorbit si nu neaparat cara au avut ceva de spus.
Oricum arhivele contin deja tomuri de hartie care coplesesc o viata de om pana sa fie citite. Pana la urma poate as fi chiar dura daca as spune ca societatea s-a plafonat in ziua de azi. Pana la urma cred ca s-a ajuns la situatii in care doi oameni au facut aceeasi descoperire fara sa stie unul de altul; pur si simplu au citit din aceasi gama, au pornit de la premise similare. Lupta a incetat sa se mai duca la acest nivel pentru ca fara sa o spunem cu voce tare, lumea si-a dat seama ca e seaca. Marfa noua nu mai aduce, vinde pe stoc. Asadar concurenta s-a mutat pe pista vecina unde alergatorii urmaresc sa catige titlul de cel care are cea mai mare dreptate si folosesc ca echipament in dotare nervii, cerbicia, tupeul. Solutiile lor aproape capata materialitate si umbla pe strada impingand oameni si dand din coate. Jurnalistii se dau peste cap, arunca cutite la panou numai ca numarul lor sa para cel mai interesant, cel mai grav care daca este ratat, masacreaza tot sezonul distractiei.
Mie mi s-a facut dor de oameni relaxati care prioritar isi rezolva diferendele pe un ton normal, fara isterie. Chiar cand sunt altii care luand locul gibonilor, fac gesturi repetitive si agaseaza, oamenii relaxati nu clipesc nervos, lor nu li se umfla vena de la tampla. Constienti ca in majoritatea primatelor nu exista nimic sfant la care sa se faca apel, ei nu consimt sa isi dea calmul pe cioara de pe gard, sa isi suflece manecile si sa se apuce de sfada.
Mi-e dor si hazna de acei oameni pe care ii vad tot mai rar si de care aud pomenindu-se tot mai des.

P.S si eu incerc sa vad in oglinda o astfel de persoana, imi aplic aceleasi regului. recunosc, cateodata imi iese, alteori nu. Dar asta nu ma opreste sa incerc din nou pana fac mai bine.