Soare afara si cafeaua nu a fost nicicand mai buna. S-au mai intamplat gainarii, oamenii nu se pot abtine si nici nu vor de la lucruri cainesti dar tot asa si lucruri bune au venit pe teava. Nu pot sa nu raman incantata de echilibrul asta care exista in natura, ca un aparat care functioneaza cu greutatile propriilor noastre corpuri. E un mecanism atat de suplu incat cu greu se poate deregla si chiar daca ii sar suruburi esti relaxat stiind ca in cadere  pici  " in a safety nest".
Am mers duminica pe strazi si erau pustii si mi-a parut atat de rau sa le vad asa, incat gandindu-ma la o lume cu nu mai mult de 1 milion de oameni, m-am speriat ca in copilarie cand ma temeam sa nu vina Satan sa imi testeze credinta. O panica deaia care are la baza frustrarea de a nu putea face nimic ca in visele rele cand ti se ia ceva pretios din brate sau cand o umbra rea te pandeste de peste tot si fugi si te ascunzi doar din instinct de supravietuire.
 Asa ca prefer sa vad oameni plimbandu-se laolalta sau in paralel cu mine, chiar si asa cu caravana de gesturi si vorbe cu volum tare care ii insoteste. De la 50 de ani in sus este un model care mi-e drag in special. Este vorba de oamenii care nu au schimbat garderoba de la revolutie si care inca mai poarta fasul de contrabanda sau pantolonii modificati in talie din vremea tineretii. Mi-s dragi pentru ca stiu ca nu au bani si umbla cum pot. Pe fetele lor atarna parca o pancarta mare cu "vin imediat" pentru ca par mereu absenti cu gandul la facturi, mancare sau alte daraveri si activitatea lor imprumuta ceva din orarul unui functionar public pentru ca cel mai adesea ei ies in primele 8 ore ale zilei.Ii gasesti negresit in mijloace de transport in comun sau la cozi, pentru ca nu au reusit sa se dezindoctrineze de pe vremea Ciuruitului. Cand au treaba pe la ghisee, au un set special de replici cum ca tara e de rahat, sistemul e de rahat, statul vrea numai sa te fure, Xulescu ii porc si s-a bagat in fata peste rand, mancarea ii scumpa... si dupaceea se trece la pensii si salarii cand acesti 50+  fac corp comun cu pensionarii si dau glas nemultumirilor generale. Dar sa lasam tabara pensionarilor de aceasta data.       Vorbesc foarte serios cand zic ca am o afectiune aparte pentru ei. Jur.Imi vine sa ii strang in brate ca pe o jucarie de plus care chitaie daca o apesi pe burta. Mi se par autentici si neparsivi atunci cand se manifesta,au candoarea omului bun care sta la margine de drum langa pomul copt. Daca as fi trait cu 30 de ani mai devreme acum probabil ca as fi avut si eu un loc printre ei fiindca nu sunt suta la suta sigura ca as fi avut taria de a duce un destin de reusita. Ma gandesc ce drama personala are fiecare, cum de arata ca si cand nu s-ar fi ratat desi problemele lor nu au depasit nicioadata gasirea de solutii pentru nevoi primare. Parca nici acum nu i-a atins briza occidentului, sunt mai balcanici ca niciodata, unii chiar purtand caciuli rusesti de cum se aduceau pe vremuri de vanzare. Si... intre noi fie vorba, imi place mirosul lor sarat; nu a transpiratie, nu a spray ieftin. Miros a mancare si putin a detergent, fara sa faca tam tam nici din igiena si nici din paprika si mirodenii pretentioase. Ei sunt cei carora li se pare normal sa puna lingura de tocana ramasa  pe o farfurioara de cafea ca sa o consume cu pita cand mai dau o tura prin bucatarie. A! asta corelat cu faptul ca ei sunt maestrii tocanitei, in principal a celei de cartofi cu carnati care prin ingredientele pe care le contine impaca si capra si varza. Iar cu pita... ce sa mai vorbesc?! te da pe spate pur si simplu!
Intra intr-un bloc turn, acolo ii gasesti. Cand intri in apartament poti sa le recunosti salasele dupa leutii de cauciuc care ornamenteaza inca de la intrare. Iar jos, da , chiar acolo cum te uiti langa papuci, vezi o lingura de pantofi, asa cum putini mai au in ziua de azi.
Mai si cand ma gandesc ca vroiam sa scriu despre cum imi era mie frica sa nu vina noaptea diavolul la mine si sa ma ispiteasca! M-a luat valul.