Transmit live din interiorul Bibliotecii Centrale a Universitatii (a.k.a BCU) unde o duduie face naveta din spatele salii spre afara, probabil spre tonomatul de cafea pe care il exploateaza ca pe o mina de sare. E inalta si pe tocuri si somehow, pieptul si fundul ii sunt intr-o sinergie exceptionala fiindca sanul stang cred ca trage de ureche buca dreapta si buca stanga se razbuna in acelasi fel pe sanul drept. Asa se intampla, ca si cand intra si cand iese, femeie asta are ceva miscator in ea pe care il poarta cu o expresie importanta. Fie arta din aparitia ei fie tocurile de 12 cm fac acest aspect vizibil. Noi restul, majoritatea, ne batem capul pentru licenta, folosim maro in jurul ochilor ca sa exprimam ingrijorare. Frazele vin greu chiar si aici, in casa literelor unde bibliotecarii iti aduc cartile dupa ce ai citit ce ti-ai adus de acasa si te hotarasti sa pleci. Dar nu e stres, aici mai opereaza si solidaritatea umana sub forma parcatului la pupitrele altora si stat in povesti. Se formeaza astfel mici claci (asta sa fie pluralul de la "claca"?!) mai ales dupa ora pranzului, cand toti se intorc de la cantina Farmaciei tratati cu mazare si pulpe de pui.
        Eu am ce am cu mamutul. E un tip inalt care se fataie prin excelenta, fornaia si da indicatii la doi blegi care cer locuri langa el!  De obicei el nu constituie o problema dar s-a intamplat sa primesc loc langa el si atunci mi s-a zis cu ziua de studiu. S-a intins sa vada ce scriu, s-a intins numai asa ca sa isi pocneasca oasele, s-a dus de n ori la baie, a vorbit in soapta la telefon, a facut tot ce e omeneste posibil incat sa nu stea sa-si citeasca paginile. Am strans din umeri acum cateva zile si de atunci am renuntat sa mai fiu constienta de existenta mamutului de frica sa nu fiu acuzata ca vad cai verzi pe pereti sau ca ma ocup de pasiuni desuete cum ar fi studiul dinozaurilor.
  Inchei transmisiunea ca sa nu fiu mai rau ca mamutul si sa fac lucrul pentru care am si venit.