Trepte

Intradevar, nu ne dam seama cand ne schimbam sau cand altceva vine si ne modeleaza din interior, cand un alter ego tacut dar mai hotarat decat noi vine si ne deraiaza directia de actiune, ne scoate din pasivitate sau ne opreste , ne incetineste, ne facem sa ne miscam pe ritmul pe care Dumnezeu ne insufla in particular un destin. Sau se intampla sa ne izbim de intalniri capitale pe care le imbratisam si ne lasam purtati de inspiratia subita a unor minti noi care infirma tabuurile de care ne-am lasat induplecati si marginiti. Toate sunt, raman, bune pentru ca au vocatia de a alege sa se modifice. Cand un batran iti spune ca viata e frumoasa se refera la lucrul asta- ca per ansamblu, experienta de a trai nu poate fi decat frumoasa, intrucat tu insuti ai potentialul si libertatea de a alege ceea ce crezi ca e frumos. Cred  in destine si cred ca destinele inseamna intotdeauna provocari, in contrast cu nemultumirile tot mai frecvente de trai monoton si sufocat de responsabilitati.

Eu imi reduc teoria sperantei la miezul asta: morfismul constient, ales, al situatilor in care ne aflam, alegerile rezultate din adaptare, energia asta trepidanda in care refuzi sa persisti intr-o stare care te nemultumeste , lupta delicata si rabdatoare, nepersonala fata de dusmanii reali ci mai degraba pledoaria ofensiva si politicoasa pentru sine, ASTA cred ca ne impiedica ferm sa ne revoltam impotriva rutinelor, a sarcinilor excesive si a derularii lor cronometrice.

 Fiindca legatura dintre ideile mele de mai sus traverseaza de la polul previziunilor optimiste la care aspiram, la relitatea prea incarcata care trebuie digerata judicios, constransi fiind de faptul ca prezentul e palpabil si e singua materie prima din care se pot confectiona amintitri fara regrete. Asa ca eu propun sa meditam in seara asta de toamna veche la insufletirea care exista in capacitatea de regenerare si adaptare din noi. Cred ca putinta noastra de a fi altii atunci cand decidem ca nu ne mai convine vechea noastra formula este ceea ce ne face mai vii ca niciodata fiindca ne ofera deschidere spre mici noi nasteri. Incepem noi si noi trecuturi prin bagajul diferit de calitati si defecte pe care il luam cu noi.

Dinamica spirtuala in conditiile astea, nu ramane nesupravegheata. Este un sine qua non. Te tutelezi singur stiind in ce consta imbunatatire ta iar pentru asta cred ca e nevoie de multa credinta- credinta in adevarurile personale pe care le-ai statuat dupa multa cautare si obiectivism- plasarea lucrului in context si aproximarea consecintelor acelui lucru. Prin urmare nu cred ca te poti aventura sa devii omul pe care il admiri fara sa stii ca te asteapta o perioada in care trebuie sa te afirmi in calitate de noua ta varianta. Or ca sa creezi opozabilitatea asta trebuie in primul rand sa fi tu statornic in abordarea ta asupra lumii. Daca doresti sa nu mai fi temperamental trebuie sa iti insusesti definitiv echilibrul in locul izbucnirilo de nervi si nu doar sa le tii sub control o perioada cat mai indelungata. Asadar intai, in demersul de devenire, acumulezi o traditie a gesturilor, a modului de reactie in gandire, un program tonic pentru minte si suflet- ceva care sa te relaxeze, altceva care sa te provoace intelectual, iar in rest, multa putere de pricepere a tangentelor cu orice iti iese in cale.

In traditia asta cu anotimpuri scurte, zilnice, in care treci prin toate starile- bucurie, nostalgie, lipsa de motivatie, dezamagire, extaz, s.a si la care te straduiesti sa raspunzi onorabil, punand in practica preceptele personale, e important, e crucial sa intalnesti oameni care iti reconfirma banuielile. Adica ca exista oameni care au ajuns, au trecut de pragurile pe care si tu vrei sa le atingi. Ei sunt monitorii de schi care practica fara efort si de placere sportul pe care il inveti cu trante.

E tarziu si nu ma pot mobiliza sa povestesc despre cine am cunoscut ca sa ajung la concluziile de mai sus. Dar va urma…