reintoarsa in tzarina :)

 Absenta mea destul de lunga este graitoare: I've been doing some living dupa cum sfatuieste si o prietena pe care trebuie sa o citez integral fiindca altfel nu are farmec 'Let's do some living before we die' ( da, stiu, probabil dictonul asta l-a lansat vreun nume celebru dar eu laud gura de la care l-am auzit). Am avut cateva saptamani, cam 3, in care m-am apucat sa alerg, sa mananc dupa regimul disociat a lui Michel Montigniac, sa mai rasfoiesc una sau doua reviste/ ziare/ carti/ pagini de web si nu in ultimul rand sa ma interesez de prieteni mai vechi care au devenit mai interesenati pe zi ce trece. Dar cum de la bun inceput mi-am propus sa nu fac din acest blog niste pagini de jurnal, o sa-mi rezerv mie desertul de a-mi reaminti proaspetele evenimente si voi da curs unui topic opinent.
  O sa fie un post in rama, de data asta e nevoie si de butaforie ca sa fiti cu mine de-a lungul a ceea ce spun. Tocmai am venit dintr-o pauza de 30 de minute in care m-am uitat la ce a mai ramas din filmul ' About a boy'. Film in care Hugh Grant traieste visul majoritatii muritorilor de a nu face nimic si de a trai bine din drepturile de autor ale tatalui sau care scrisese o melodie de Craciun. Departe de a prefigura imaginea unui barbat, trantoru asta ajunge sa se imprieteneasca cu un copil care are un psihic de comandant de osti- maicasa, depresiva, incearca sa se sinucida si el are grija de ea in timp ce la scoala e mereu hartuit de ceilalti copii. Sa fi avut baiatu carisma, sa fi fost muzica din generic mergatoare la suflet, nu stiu. Dar cert este ca am intrat intr-o senzatie de ' ce misto e viata cand chiar  spui lucrurilor pe nume si te iei de guler cu ce iti iese in fata, fara sa te codesti cautand alternative'. Care lucruri? orice fel. Adevaruri de ieri, de maine, mai ales lucruri care se intampla si sunt extraordinare pentru ca tulbura rutina. Spre exemplu o mama care se recasatoreste dupa 20 de ani de la divort cu un coleg de serviciu, si el divortat, amandoi cu copii studenti, intr-un oras declarat zona defavorizata, Credeti-ma, ala aplomb. Stie toata lumea si toti vor sa se poarte normal dar nimeni nu stie cum. Populatia e in stare de soc, pe cuvant de cercetas!
   E... este ceva ce ma bazaie de ceva vreme: daca ma apuc sa scriu pe blog despre oameni care il si citesc? Sa imi permit sa fiu atat de franca sau asta ar insemna sa nu imi respect si sa imi jignesc cititorii? Sincera sa fiu, daca as face vorbire despre astfel de oameni as avea la baza exact aceeasi rezolutie ca si in celelalte dati cand am vrut sa demasc anumite uzante care personal, mi se pare ca trec drept normale desi intind la maxim coarda bunului simt. Principala mea grija este insa ca lumea nu accepta critica si reactia este una de pisica calcata pe coada: scuipa si zgarie. Ei bine, mi-am calculat riscurile, imi asum repercusiunile; gandesc ca orice fapta trebuie facuta constient si asumata fiindca genereaza consecinte. Faptul ca eu comentez astfel de acte care mi-au fost adresate este dreptul meu si nu o meschinarie a unui om care ' nu stie de gluma' sau 'cleveteste tot timpul'. La urma urmei o fac pentru ca ma amuza asemenea rationamentului din povestea cu drobul de sare si nu pentru ca vreau sa arat cu degetul de la catedra. Asadar, pornesc:
Eu, subsemnata, descoperind recent fascinatia pozelor, am gasit de cuviinta sa postez astfel de documente si in spatii publice de internet, cel mai banal exemplu fiind avatarul de pe messenger. Bun si aprobat. Mai departe cine si-ar fi pus problema ca la o simpla aparitie in care zambesc doar si nu fac nici un alt gest, bluza mea ar starni obiectii. E o bluza roz. Da, si? Nu am depasit stadiul ala in care condamnam culorile si avem impresia ca declara o intraga paradigma?! Adica voi ce intelegeti din ' wow, ce bluza ciudata'? si intrebarea se refera la o textila nevinovata, fara scris pe ea, rozalie, deloc ostentativa. Mi se pare ca aici din nou, s-a dat foc la oaia cu fata de om pe care am mai amintit-o si alta data. Fara discriminari! In plus, colega, nu e frumos sa faci remarci de genu asta. Daca tu preferi negrul, eu iti respect alegerea si nu fac nici o incursiune in gusturile tale pentru ca -e bine stiut -ca in ele si in palma omului nu te poti usura fara aprobarea lui.
 Mai departe, precum Arpad - Biciul lui Dumnezeu, ma abat asupra persoanelor de sex masculin care in ultima vreme nu mai fac lucruri de calitate. Hai sa invoc duhul blandetii si sa vorbesc in general despre ce inseamna a curta o fata.
  In primul rand sunt de acord ca lucrurile nu trebuie grabite. Daca recent ai cunoscut pe cineva nu poti pretinde ca intr-o saptamana sa il si ai la picioare, tocmai de aceea, mingea trebuie sa treaca de cateva ori fileul si intr-o parte si intr-alta si doar dupa cateva seturi se poate stabili un scor. Deci daca dupa prima intalnire fetei nu ii freamata buzele si nu roseste la cea mai mica atingere a ta, nu dispera! te incadrezi in grafic, trebuie doar sa o mai chemi de 2, 3 ori undeva.
  Totusi, nu lasa sa treaca prea mult timp. Da, facultatea ta e importanta, e de apreciat ca iti vezi de treaba, dar pana la urma nu primesti nimic daca stai la margine de drum ca omu' bun si pomu copt si astepti ca ea sa vina sa te ceara. Asadar, ori te bucuri in simplitatea ta sa te intalnesti cu o fata fara sa ai si alte pretentii, insa esti atent la gesturi pentru ca prea mult entuziasm nici porcii nu mananca, ori iti face placere sa te intalnesti cu obiectul febletii tale si demonstrezi acest lucru pentru ca esti barbat si pui lucrurile la punct. Orce caz, tipii care asteapta sa faca fetele primul pas is lucru slab. Inchei aceste indicatii aici, in functie de feed-back imi voi da seama de turnura pe care trebuie sa o ia acest subiect care merita singur, un post al sau.
   De data asta, revin mai cu spor si mai curand.