Frica e constiinta unei amenintari care te vizeaza; cand ti-e frica stii ca intr-un fel sau altul ai sa o patesti. Te gandesti ca o sa te doara si momentele acelei suferinte o sa se dilate in nestire si o sa te prinda intr-o vesnicie in care singura ta prerogativa e sa rabzi. Prin urmare frica miroase durerea; se hraneste cu spor de pe corpul ei cu cat e mai mare si mai conturat, cu cat e mai greu si mai tare. Ea nu se termina niciodata, nici macar atunci cand se intampla pericolul, ramane ca un dinte stricat care se incapataneaza sa se agate in radacina. Mi s-a intamplat de atatea ori sa ma tem incat undeva in suflet, mi-am construit o trusa de prim ajutor pe care o tin la indemana ca si bolnaviciosii care isi cunosc maladiile frecvente si tin in buzunarul fiecarei haine cate o pastila in caz de nevoie. Cand incep sa mi se raceasca mainile si sa mi se usuce gatul dau fuga sa o deschid.
    1. Trebuie sa accept ca ceva rau e pe cale sa se intample. Daca as fi reactionat de la inceput fara panica, as fi fost o curajoasa, dar fiindca imi induc atitudinea asta artificial, prin reflectie sunt doar un copil bun care nu se foieste si deranjeaza in jur.
    2. A doua componenta a curajului; vad de fapt, ca mi-ar mai fi trebuit ceva in plus ca sa fiu o curajoasa. Calmul. Nu pot sa imi controlez bataile accelerate ale inimii, capul imi vajaie inafara oricarui control atunci cand mi-e frica. Calmul e bun ca sa poti reincepe sa gandesti, e ca un ceai de menta atunci cand ti se strica burta.
    3. Schimb ceva. Totul o sa se intample exact asa cum imi spune frica mea daca nu modific ceva din realitatea actuala. Nu pot sta cu bratele intinse, asteptand sa imi pice in brate nenorocirea.
    4. Incerc sa invat ceva din asta si sa fiu mai pregatita data viitoare. Am grija ca acum, in stadiu de pansare sa nu las o bacterie derivata din frica, un soi de temere generala, o fobie. Niciodata sa nu te indepartezi de cauza fricii tale intratat incat sa nu mai stii si sa nu mai ai nimic de-a face cu ea, decat daca tu ai cauzat-o din prostie si greseala. Altfel, tine-o in vizor pana i-ai descoperit toate aspectele, pana te-ai familiarizat cu ea pentru ca ceva cunoscut pana la rutina e un altfel de a spune obisnuinta, linia unde totul e respirabil.
     Poate ca ajutorul asta care mi-l dau o sa ma transforme. O sa fiu in planul temerilor si al curajului, inteligenta care se manifesta mai tarziu si ma gandesc la asta de fiecare data cand incep sa ma strang inauntru si sa numar pana la 10 asteptand ca totul sa treaca. Dar nu dispare, frica e tot acolo, trebuie sa ma duc dupa trusa. Toate bolile sufletului,dupa ce le-au picat dantelele si panzele, sunt pana la urma, ireductibile, inseamna o lupta de unu la unu. Daca as castiga-o pe asta insa, as face-o compromitandu-ma, mi-as reteza un simt al nevoii de a depasii constant obstacole. As ajunge sa traiesc nostalgia sterilitatii din cauza locului cauterizat unde dospeam si framantam sentimente.
     Teoria asa spune, ca frica ne face mai umani, ca unii stim numai de frica, adica nu putem intelege unele lucruri decat in laboratorul unde ea ne tine sub presiune. Nu stiu ce sa zic. Pe langa ceea ce am invatat de la mine, ii adaug pe toti cunoscutii mei care si ei, la randul lor, fug de ceva mancand pamantul sau ignora de dupa un paravan sensibil pericolele din vietile lor. Asta inseamna ca frica e ceva greu de suportat si ca e discutabil daca o astfel de fortifiere se merita sau e mai degraba e o acrobatie care te poate face sa iti rupi gatul. Utilitatea ei se stabileste doar de conjunctura si de marimea traumei pe care o lasa.