zona gri

    Seara cand ajungi acasa si esti frant, duminicile, cand strangi bradul sau a doua zi de revelion, dupa un examen cand mintea nu iti mai descarca nimic sau dupa ce ai trecut peste un esec amoros, te gasesti ca sezand intr-o apa clocita in care nu faci nimic, asteptand sa ti se increteasca pielea de la degete. Te incearca senzatia aia de statut si vascozitate, un fel de somnolenta palpabila pe care nu poti sa o invingi. Te sedeaza, te incetineste impotriva vointei tale, ai impresia ca de acum incolo tot ce se va intampla va fi rutina si platitudini. In pofida faptului ca perspectiva e drastic austera, stai bland, duhnind a lehamite.Nu te lasi pe spate sa decazi in relaxare fiindca esti lucid dar resemnat.Nu te tarasti in patru labe pentru ca circul milei ti-ar da dureri de cap.Esti sacait, n-ai hazna de nimic, cei pe care ii cunosti au aceleasi vesnice texte sau se lasa inghititi de defectele lor. Nici de noi cunostinte nu se pune problema; si altii nu pot fi altfel decat ceea ce ai cunoscut deja; scepticismul tau merge pana intr-acolo incat devii un Toma necredinciosul si iti pierzi increderea de a intalni oameni care sa te redinamizeze, sa te inspire.
   Yes, my friend, you're in the grey area.
    Asa cum zilele de noiembrie isi au succesiunea lor obligatorie in calendar, la fel si momentele de blazare combinate cu inertie nu iarta si vin din urma, peste eforturile tale de a fi facut ceva. De speriat insa, nu este timpul pe care il petreci in aceasta stare ci mai degraba miscare care ti se impune: de a sta si de a bate pasul pe loc, de a astepta la semafor o vesnicie. Asta e ZONA GRI, mai crepusculara decat desertul Nevada si mai nasoala ca un vis in care fugi in reluare. Pe mine, personal, ma ingheata gandul ca intotdeauna dupa un sezon tare de activitate, viata mea intra intr-un fel de stand by in care isi regleaza setarile. E ca o cura de tratament natural cu gust scarbos si efecte pe termen lung care te aduce in simtiri tocmai cand crezi ca esti un om foarte bun si ai capatat o aura.
    Te gandesti cu inima stransa ca telefonul nu mai suna si lumea nu iti mai cauta compania, nu mai ai idei, ti s-a gatat sacul cu rabdare, ti-e cam somn si dupa calculele tale, la viteza cu care trece, ziua nu masoara mai mult de 7 ore, primul gand e sa aplici reteta cu paliative. Incerci sa salvezi situatia fiindca ,clar, aici nu e de bine, ajungand in cele din urma, sa inchizi cercul cu descrierea cu care am inceput. Atunci intelegi ca trebuie sa astepti sa treaca. Te linistesti, iti iei mana de la ochi si privesti in spate. Vezi ce rest a mai ramas dupa ce ai tras linia, vezi care iti sunt proiectele si reiei drumul cu acelasi entuziasm al incepatorului flamand de drum si provocari.
  Imi amintesc un proverb care spunea ca atunci cand ai mers atat de mult incat simti ca nu mai poti face un singur pas, atunci te afli abia la jumatatea drumului pe care esti in stare sa-l parcurgi. Asta e singurul semn de circulatie pe care trebuie sa il stii atunci cand pasesti in zona gri.